distrusă, într-o leoaică iritată.
— Ce doriţi? De ce anume mă suspectaţi? Ce s-a întîmplat de fapt? Nimic altceva decît o poveste urîtă! Ce pot să fac? Sau poate credeţi că l-am infectat eu cu tetanos? De ce mi-aţi luat amprentele? Lăsaţi-mă! Nu vreau să mai rămîn aici nici o secundă.
Apucă brusc clanţa şi întredeschide uşa, dar Skala împinge uşa cu piciorul. Pînă să se dezmeticească
doamna Trojanova, Skala i-a înşfăcat geamantanul, deşi ea îl ferise.
Acum stă în picioare ca împietrită.
— Scandalos! pufneşte ea, iritată.
Skala pune liniştit geamantanul pe o măsuţă sub cuier şi îl deschide.
Unul dintre membrii grupei sale de alarmă se apropie repede cu lumina puternică a unei lanterne de mînă.
Este o indiscreţie. Cu sînge rece, Skala scoate din geamantan lucruşoare pe care un bărbat n-ar trebui să
le ia în mînă: o pereche de pantofiori drăgălaşi, rochiţe uşoare de vară şi cîteva fleacuri de toaletă. Trage cîteva perechi de ciorapi fini de damă şi scutură alte cîteva fleacuri.
Nimic suspect. Nici Karlicek, cu fantezia lui avîntată, n-ar fi tras vreo concluzie. Numai că, iată, Karlicek zice brusc:
— Aţi uitat să vă luaţi pijamaua, doamnă Trojanova.
Ea tresare:
— Ce te priveşte pe dumneata, omule?
Frumos! Mă tem că amicul Karlicek va aduce vorba de cămaşa de noapte, fiindcă, după deziluzia suferită în dragoste, a devenit cinic; dar Karlicek nu mai spune nimic.
Cu o expresie oarecum necăjită, Skala pune lucruşoarele la loc în geamantan.
— Lasă-le! strigă doamna Trojanova, împingîndu-l furioasă.
Ia lenjeria şi, cu multă îndemînare, dar şi cu o grabă
iritată, o pune ea însăşi în valiză. Skala mă fulgeră cu o privire încărcată de reproşuri.
Uşa se trînteşte. Şi doamna Trojanova, fără să-şi ia rămas bun, pleacă. Doctorul Boucek se repede după ea, gata-gata să se lovească de uşă. O deschide şi, strigînd-o pe doamna Trojanova, dispare şi el din ochii noştri.
Îmi dădusem un admirabil vot de blam. Cu siguranţă
că, bunul doctor Boucek este încredinţat că o „mulţime de poliţişti“ s-au aruncat cu o forţă copleşitoare asupra unei văduve amărîte.
Nimeni nu spune nimic, numai Karlicek se strîmbă şi, fără să ţină seama de gradele noastre superioare, începe să se agite, să dea din mîini.
— Cine se duce să doarmă în altă parte – strigă el, dezlănţuit – se gîndeşte în primul rînd cu ce-o să se îmbrace noaptea. Cine uită de asta are altceva în cap.
Femeia asta pleacă de acasă din altă pricină.
— Se duce la soră-sa, Karlicek! îi atrage morocănos atenţia Skala.
— Şi vreţi să cred c-o să împrumute acolo o cămaşă! E
prea distrusă ca să facă aşa ceva! A plecat pentru altceva! Şi Karlicek continuă iritat: Eu rămîn la teoria psihanalizei, care spune că din conştiinţa omenească nu dispare niciodată condiţia necesităţii somnului. Muierea asta e falsă pînă în măduva oaselor. Trebuia să i se percheziţioneze şi poşeta. De fapt eu am propus să se meargă pînă la percheziţia corporală. Nici prin cap nu i-a trecut să doarmă la soră-sa. De ce să se încarce în mod inutil cu o pijama? S-a trădat printr-o greşeală.
Îl iau pe Karlicek de braţ.
— Bine – zic eu – atunci s-o urmărim. Tovarăşii Loubal şi Trepinsky se vor ocupa de îndată cu supravegherea doamnei Trojanova. Cineva trebuie să
ajungă cît mai iute în faţa casei unde locuieşte sora ei.
Folosim şi femei.
Loubal şi Trepinsky nu avuseseră pînă acum nimic de făcut, fiindcă urma pe care o căutam se pierduse. Dar lor nu trebuia să li se spună ceva de două ori. Au plecat imediat.
Închid uşa în urma lor. De undeva, de jos, aud glasuri străine. Casa, liniştită după zgomotele dimineţii, începuse din nou să freamăte. Pesemne că doamna Trojanova era prea grăbită şi doctorul Boucek tropăise puternic pe scări.
— Mai să ne uităm niţel pe aici – zic eu.
Îl pun la curent pe Skala şi grupa lui cu adevărata problemă. Karlicek stă cu buzele strînse, ca şi cum s-ar fi hotărît să nu mai scoată un cuvînt. Totuşi, în cele din urmă, face o observaţie.
— Mia aceea de la magazinul de bijuterii a fost plătită
de Trojanova – zice el, colţos.
— Se poate — răspund eu, convins. Dar a trecut multă vreme, iar responsabila nici atunci nu şi-a amintit ceva concludent. Mă duc acolo să-mi cumpăr un portţigaret de argint pe care l-am admirat în vitrină, şi vom vedea. Dacă mi se va părea suspectă, în sensul că
nu-i chiar atît de zăpăcită cum am avut impresia, am s-o privesc altfel pe „doamna necunoscută" care i-a plătit mia de coroane. De ce, de pildă, n-ar fi băgat ea în buzunar bancnota valabilă şi n-ar fi înlocuit-o singură
