nu-i posibil ca un număr prea mare de bancnote intrate în circulaţie să treacă neobservate. Cîteva milioane mai mult pe piaţă ar atrage atenţia, chiar dacă nimeni n-ar observa semnele seriei. Dacă însă prindem măcar un
singur exemplar, trebuie să încercăm să valorificăm la maximum această urmă.
Împotriva propunerii mele nu s-a ridicat nici o obiecţie.
Jaroslav Lenk a părăsit spitalul la începutul lunii ianuarie 1952. A ieşit în cîrje, dar a ieşit. Helena Dvorska şi cu mine îl însoţeam. Aş putea spune că între mine şi acest om se născuse o adevărată prietenie.
Tratamentul, fireşte, nu se sfîrşise. Jaroslav se supunea unor exerciţii sistematice. Către primăvară îl aştepta un popas mai îndelungat la băi, unde urma să i se aducă în stare normală membrele rebele.
Se înţelege că logodnicii erau într-o dispoziţie admirabilă. Jaroslav Lenk se instală în apartamentul său: i se făcu milă de administratoare, care veni cu cîteva mii de coroane în mînă şi îi căzu în genunchi. Am fost de faţă la această scenă. Dintr-o obişnuinţă, care mi-a devenit a doua natură, cum se zice, am cercetat banii; seriile erau bune. Am dojenit-o spunîndu-i să nu mai îngenuncheze, că nu este de demnitatea unui om, chiar dacă ar fi păcătuit cu ceva.
Admirabila doamnă administratoare continua deci să
deretice în casa lui Jaroslav Lenk cu şi mai multă
conştiinciozitate. Fireşte, Helena Dvorska se alătură şi ea acestei îndeletniciri, ocupîndu-se şi de carnetul de economii, aşa încît Lenk se bucura de o îngrijire excepţională.
Interesul bandei de criminali pentru Jaroslav Lenk se stinsese de-a binelea. Nu sesizam nici un amănunt suspect, deşi rămîneam mai departe foarte atenţi. După
o bucată de vreme, i-am rechemat, cu conştiinţa împăcata, şi pe cei ce se îngrijeau de la distanţă de securitatea sublocotenentului.
Se terminase, fireşte, şi misiunea lui Karlicek în cazul C-L, chiar a doua zi după ce-l însoţise pe Jaroslav Lenk în cabina tractorului, la locul exploziei. Dacă micul Karlicek le era suspect bandiţilor, după dispariţia lui, puteau trage concluzia că am demobilizat.
Cînd i-am mulţumit, adăugind că, de fapt, nu mai am să-i încredinţez nici o misiune, a clipit de cîteva ori şi a spus:
— Găsesc că nu sînt un adevărat bărbat, adică un bărbat matur. Dacă n-aş fi dovedit atîta slăbiciune, maţi fi păstrat pe lîngă dumneavoastră?
— Da – am răspuns eu fără şovăire.
— Ei, vedeţi ce puţin a lipsit ca să faceţi o greşeală!
zise Karlicek cu un fel de mulţumire ascetică. Ca să
înveţi pe cineva cum trebuie, e nevoie de timp şi de metodă, stimate domn, nu numai de exemple concrete.
În clipa aceea am simţit înţepătura unui reproş pe măsura logicii lui personale.
Două zile mai tîrziu a pornit cu valijoara spre şcoală.
S-a dus intern.
Lunile aprilie şi mai 1952 s-au scurs fără să se petreacă ceva de natură să reînvie cazul C-L. Fusese în-tr-adevăr dat uitării. Ipoteza potrivit căreia milioanele fuseseră furate rămăsese o simplă ipoteză şi începuse să
se creadă că a fost eronată.
La începutul lunii iunie m-a căutat la birou sublocotenentul Lenk. Arăta foarte bine. Se plîngea de lipsă de activitate. Deocamdată nu era în stare să
pornească la drumuri mai lungi, se mişca cu oarecare prudenţă, totuşi nu mai folosea bastonul, de multă
vreme.
— În curînd se împlineşte un an – rîse el – dar după
lovitura primită, picioarele îmi sunt şi acum ţepene.
Doctorii spun că va trece. Mîine plec la băi. A adăugat că
lui şi logodnicei i-ar face mare plăcere dacă în seara
aceea aş lua parte la o mică petrecere de rămas bun.
Helena pregăteşte nu ştiu ce surpriză – mă îmbie el.
Am acceptat invitaţia cu plăcere. Întîlnirea avu loc în apartamentul Helenei. Cînd am ajuns acolo, către ora opt – bineînţeles cu un buchet de flori – am văzut că
masa era pregătită pentru patru persoane.
Am băut cîte un pahar. Scaunul pentru cel de-al patrulea comesean rămăsese gol. Helena era foarte bine dispusă.
— Mi-a promis solemn că vine — zise ea, oarecum intrigată.
Am privit-o cu îndrăzneală, ba chiar provocator, din cap pînă în picioare. În seara aceea era şi mai fermecătoare datorită unei frumoase toalete de seară. Pe figura ei plutea într-adevăr un anume farmec misterios.
— N-are să vină — zic eu. E un om prevăzător.
Bănuieşte el cît de inimoasă sînteţi şi pentru cine vă
strălucesc ochii.
