cuvine să-i aducă un ultim omagiu, trei bărbaţi şi o femeie de la noi. La cererea mea, secţia de criminalistică
l-a trimis pe Karlicek. Pentru doamna Trojanova, Karlicek e o apariţie ciudată şi poate să-i sustragă
atenţia de la ceilalţi oameni ai noştri.
La crematoriu e forfotă. Invitaţii care nu au legătură
directă cu ceremonia în curs de pregătire păstrează o înfăţişare obişnuită.
De altfel, doamna Trojanova, îmbrăcată într-o rochie de doliu care o prinde bine şi cu faţa ascunsă sub un voal negru, nu se uită la nimeni.
Dar mai este un invitat: secretarul Sklenar.
Stă modest la o parte, cu pălăria în mînă şi avînd o înfăţişare evlavioasă. Doamna Trojanova l-a tras pe sfoară cu întîlnirea, aşa că omul şi-a închipuit că aici o va întîlni sigur. Deocamdatâ nu s-a apropiat de ea, iar doamna Trojanova probabil că nici nu l-a zărit.
Ceremonia nu ţine mult. Doamna Trojanova iese din sală, însoţită de sora şi de cumnatul ei. Abia acum se apropie domnul Sklenar.
Cu o gravitate de circumstanţă prezintă condoleanţe.
Soţii Valousek pesemne că mai auziseră de el. Doamna Trojanova îşi luase bagajul de la ei cu două zile în urma şi pesemne că le povestise întîmplarea cu vinul.
Convorbirea din curte a fost ascultată.
Sklenar îşi exprimă părerea de rău că doamna Trojanova nu i-a oferit încă prilejul să o despăgubească.
Îndrăzneşte s-o roage să-i accepte o reparaţie, altfel n-ar avea linişte. Sub văl nu se vede cum reacţionează
doamna Trojanova. Clatină doar din cap: această
intervenţie se face intr-un loc unde nu se cuvine. În cele din urmă îi răspunde celui care aşteaptă în faţa ei respectuos şi rugător:
-— Acum nu putem discuta despre asemenea lucruri.
Mîine după-amiază în jurul orei patru voi fi la cafenea.
Apoi se depărtează. Plecăciunea lui Sklenar ca şi mulţumirile exprimate rămîn în urma ei. La oarecare distanţă vorbesc două femei mai vîrstnice din blocul de la Holesovice. Ori avem noroc, ori pur şi simplu ne facem bine meseria. Nu-i rău să asculţi ce spun nişte femei care lasă impresia că sporovăiesc. Şi acestea două, judecînd după privirile pe care le aruncă, vorbesc despre doamna Trojanova. O afirmaţie autentică şi foarte importantă a uneia dintre ele sună aşa:
— Femeia asta nu se astîmpără nici la înmormîntare!
Cu omul ăsta am mai văzut-o şi anul trecut. Se face oare să vină un amant la incinerarea bărbatului?
După o oră femeia se afla la mine în birou.
4
O cheamă Anezka Sporilova.
— Dacă se interesează autorităţile de treaba asta –
începe ea, prudentă – eu garantez de ceea ce spun. Am văzut-o cu spilcuitul ăla chiar de două ori. Astă-toamnă
s-au urcat in tramvai împreună la staţia Casa copilului, apoi i-am mai întîlnit înainte de Crăciun, cînd veneam de la lucru şi traversam parcul. Erau lîngă fîntîna arteziană şi el îi şoptea ceva la ureche. Nici n-au observat că trec pe lîngă ei. Mi-aduc aminte precis ce zi era.
— Asta n-are nici o importanţă, doamna Sporilova –
zic. Sînteţi sigură că l-aţi recunoscut pe acest domn?
— Nu încape nici o îndoială. El este, cu siguranţă.
— Bine! Să nu spuneţi nimănui că aţi făcut această
mărturisire. Vă sîntem recunoscători, însă, dacă veţi povesti cuiva, veţi strica o serie de treburi; noi ne-am da seama de acest lucru şi am fi nevoiţi să vă închidem.
Acesta din urmă a fost argumentul cel mai convingător.
Acum lucrurile sînt limpezi. Trojanova i-a telefonat lui Sklenar de la Valousek şi s-au înţeles să joace farsa cu vinul, ca să pară că aceasta cunoştinţă a lor e foarte recentă. Pentru noi, secretarul Sklenar urma să fie un personaj episodic, de care nu trebuia să ne interesăm cu osebire. Acum însă el devine cu atît mai interesant, cu cît doamna Trojanova îl contestă. Urmează să fie pus sub observaţie. Nici prin cap n-are să-i treacă, deoarece e convins că ne-a dus de nas.
A doua zi după incinerare, la ora patru după-amiază, cei doi se întîlnesc la cafenea şi continuă să joace teatru.
Trojanova nu poartă doliu. Dimpotrivă, vremea văratică i-a dat prilejul să îmbrace o rochie diafană.
Secretarul Sklenar, om de vreo patruzeci şi cinci de ani, fără doar şi poate, începe să facă pe îndrăgostitul.
Trojanova zîmbeşte cu măsură.
La ora cinci, Sklenar plăteşte consumaţia în chip de cavaler, dar nu cu o bancnotă de o mie. Apoi se duc pe jos spre magazinul în faţa căruia Sklenar aşteptase nu demult cu trandafirul în mînă. Ştiam cu precizie totul.
Trojanova îşi alege o rochie, îi vine bine, iar Sklenar, entuziasmat, îi propune să rămînă îmbrăcată cu ea. Ea cedează cu indulgenţă.
