Pornesc iarăşi pe jos şi, în cele din urmă, intră într-un restaurant de clasa întîi să ia masa de seară. Acolo cîntă
discret o orchestră. Sklenar şi Trojanova stau într-un separeu şi discută încet. Nu se poate auzi bine ce vorbesc. Dar se pare că numai despre dragoste. Nu e prea tîrziu cînd părăsesc restaurantul. Secretarul Sklenar îşi înfundase adînc mîna în buzunar în ziua aceea. La restaurant a rămas după ei o sticlă goală de şampanie şi o notă cu multe sute de coroane. În faţa restaurantului staţionează „din întîmplare" o maşină.
Fără îndoială că Sklenar, cavaler cum e, cade în cursă.
O însoţeşte acasă, cu maşina, pe Trojanova. Apoi urmărirea se ramifică în mod organizat.
Rezultatele le voi cunoaşte, fireşte, abia mîine dimineaţă. Despărţindu-se de doamna Trojanova cu o prelungită sărutare a mîinii, Sklenar s-a urcat din nou într-un taxi care l-a condus acasă. Acolo a coborît, a plătit, a deschis uşa blocului cu cheia lui proprie şi a dispărut în spatele ei.
Puţin înainte de ora şapte dimineaţa a fost zărit ieşind din casă, îmi spune informatorul meu.
— Era îmbrăcat mai modest decît în ajun, la întâlnirea cu doamna Trojanova. Părea că se grăbeşte undeva la vreun serviciu. Nu se cunoaşte încă scopul acestui drum al lui. Între timp însă am aflat că în casa unde a intrat ca în locuinţa lui şi unde şi-a petrecut noaptea nu locuieşte nici o persoană cu numele Sklenar.
Prin urmare, are alt nume. Nici nu mă mir.
Taina doamnei Trojanova începe să iasă la lumină.
Trebuie să existe o pricină anume pentru care nu vrea să fie cunoscute relaţiile ei mai vechi cu Sklenar. Ea ştie, sau cel puţin bănuieşte că e urmărită neîncetat, de aceea grija ei plină de teamă e ca noi să considerăm cunoştinţa cu „domnul Sklenar“ de dată recentă.
Totodată însă, dintr-un motiv oarecare, trebuie să-l vadă
în loc să-i telefoneze cam aşa:
— Iubitule, şterge-o pentru vreo trei săptămîni, pînă
cînd sateliţii mei se vor plictisi.
Las’ că te învăţăm noi să telefonezi la pompe funebre, drăgălaşă doamnă Trojanova!
La ora zece ştiu ca Sklenar pornise dis-de-dimineaţă
spre marginea sudică a oraşului, la un laborator unde se fac experienţe pe animale mici. Şi-a înfipt cartonaşul în ceasornicul de pontaj, l-a pus din nou în panou şi, grăbit, şi-a continuat drumul. Pe cartonaşul lui e scris
numele Roman Halik. Corespunde. În casa unde locuieşte domnul Sklenar locuieşte domnul Roman Halik.
Îl chem la mine pe Ptacek, care, nu numai că ştie să
întrebe, dar şi pricepe imediat ce vrei de la el. Îi spun:
— Dacă se poate procura de undeva tetanos şi alte asemenea lucruri drăgălaşe, atunci e numai de la instituţia unde lucrează domnul Halik, alias Sklenar. Aş
vrea să se cerceteze însă în aşa fel, încît domnul Halik să nu se alarmeze.
— Asta-i un fleac! răspunde scuturînd din cap admirabilul nostru Ptacek. Execut.
Cere o întrevedere cu directorul institutului, un profesor respectabil, un adevărat om de ştiinţă care nu are curiozităţi de prisos. Dacă făgăduieşte să tacă, poţi să te bizui pe el.
— Halik? îi răspunde el lui Ptacek. E un salariat cu posibilităţi ştiinţifice mediocre, însă iscusit şi încercat.
Halik a studiat ştiinţele naturii. Iscusinţa lui constă în faptul că ştie, de pildă, să înşface un şobolan de coadă
într-un fel admirabil şi să-l supună experienţei necesare, lucrează în grupa doctoriţei Mackova. Se simte ca acasă
– printre cobai. Pot să vă dau amănunte asupra planului lui de lucru.
Caută el însuşi însemnările respective.
Roman Halik are în grija sa mai ales alimentarea experimentală a animalelor, cu hrană care conţine sau nu conţine vitamine şi alte elemente. Dar îi mai sînt încredinţate şi alte lucruri. Infectarea, vaccinarea şi alte operaţii de genul ăsta. Ptacek se uită în însemnări cu mult interes, ca şi cum ar înţelege ceva.
Apoi întreabă direct:
— Are acces la culturile de tetanos?
— Ocazional, da. E însemnat aici. Nu demult a experimentat eficienţa antitoxinelor tetanice. În dulapul,
de conţinutul căruia răspunde personal, are o serie întreagă de substanţe periculoase, dar doctoriţa Mackova îi laudă conştiinciozitatea.
Ptacek se întoarce, ferm convins că Halik nu-i nici un fel de geniu. Limitele talentului lui nu-s prea vaste.
Niciodată n-o să iasă din el un academician.
Îl chem la o consfătuire pe locotenentul Skala.
— Hm! zice Skala, căzînd pe gînduri. Asta întăreşte bănuiala de crimă în colaborare cu doamna Trojanova!
Ne putem procura noi amprentele lui Halik. Dacă vor corespunde cu dactilograma de pe seringă, trebuie să-l arestăm.
Zic:
