— Se pare că începem să avem noroc.
— Ce vă face să credeţi?
Budinsky scoate din servietă un plic, şi din plic două
bancnote de cîte o mie. Mi le întinde.
— De-abia am început retragerea seriei C-E – spune el – şi au şi apărut aceste două bancnote. Nu numai că
au aceeaşi serie C-E, dar şi numerele lor sînt aceleaşi.
Adică numerele înregistrate, aşa încît asta e o înţîmplare deosebit de favorabilă. Două bancnote cu aceeaşi serie şi cu aceleaşi numere nu pot exista, fără îndoială. Una dintre ele e falsificată.
Faptul e indiscutabil, dar, după felul cum sînt tipărite seria şi cifrele, nu le poţi deosebi între ele.
— Care este? întreb eu.
— Poftim lupa – spune Budinsky, amabil.
Lupa are mărimea unei clătite mici. Dar nici cu lupa nu se poate vedea că la una dintre bancnote litera E a luat naştere din transformarea literei L.
— Asta este – rostesc în cele din urmă.
Budinsky se uită la mine, parcă admirativ:
— Cum aţi recunoscut-o?
— N-am recunoscut-o, dar pare mai nouă.
— Da, ăsta este un argument plauzibil. Seria C-E este aproape cu doi ani mai veche. Dar o bancnotă depusă o vreme mai îndelungată poate să pară nouă. Asta însă e într-adevăr falsificată. Litera E nu e completată prin desenare. E tipărită. Cu o precizie remarcabilă şi cu acelaşi fel de cerneală care a fost folosit la tipărirea seriei C-L. Am demonstrat acest lucru prin analiză
spectrală şi cu ajutorul luminii. Litera E are un strat dublu de cerneală acolo unde corespunde literei L.
Adăugirile pentru litera E au un strat normal. Tipul de literă e aşa-numitul Ronald-Royal, corpul trei. Nu e imposibil de procurat.
— Nu cumva a folosit cineva restul de cerneală?
Budinsky dă din cap.
— Poate!... Practic nu se poate obţine a doua oară o cerneală exact cu aceeaşi nuanţă. Dacă ochiul nu surprinde deosebirea, o arată analiza spectrală. Uitaţi-vă! Vagi deosebiri de culoare la aceste două bancnote se văd şi aşa, nu? Uneori nu se poate reface cu precizie culoarea nici la aceeaşi serie, dacă în timpul tipăririi cerneala trebuie împrospătată.
Fireşte, nici indiciul acesta nu poate fi lăsat la o parte.
Spun:
— Vă rog să cercetaţi cît mai curînd posibil ce firmă a livrat cerneala pentru numerotarea seriei. Vom face acolo o anchetă. Cerneala de prisos a rămas în tipografie, fără îndoială. Acolo vom vedea noi cum stau lucrurile.
Budinsky pune în plic bancnota şi dublura ei falsificată şi îşi la rămas bun, cu fagăduiala să rezolve imediat treaba asta.
Karlicek stă la masa de consfătuiri, tăcut ca un fluture şi doar clipeşte din cînd în cînd. Acum se uită la uşa care s-a închis în urma lui Budinsky.
— Şi dumneata, Karlicek? întreb eu.
— M-a trimis la dumneavoastră tovarăşul locotenent Skala — rosteşte el, moale.
— Cu ce?
— Cu nimic.
Mă aşez lîngă el.
— Înţeleg. Trebuie să-ţi mulţumesc. Sper totuşi să
rezolvăm cu succes cazul C-L, şi dumneata poţi să
contezi pe faptul că meritele ţi se vor recunoaşţe.
Totodată vei fi premiat.
Karlicek nu pare foarte entuziasmat.
— Aş vrea să ştiu – spune el, aproape istovit – de ce în geamantanul acela erau chei în loc de bancnote, şi ce înseamnă obrăznicia asta să depună banii la post-restant? Într-un fel, este explicabil, poate chiar prin faptul că în pivniţă ar fi fost prea umed. După uscare, hîrtia n-ar fi rămas netedă şi orice imprimare s-ar fi făcut cu dificultate. Din păcate n-avem timp să ne batem capul cu treaba asta, fiindcă există aici nişte probleme mult mai importante. De ce nu are căsuţă la nici un oficiu poştal şi cel care-i ucide pe ceilalţi?
— Karlicek – zic eu – acest spirit rău luptă pe două
fronturi. Împotriva noastră şi împotriva acelora cu care s-a întovărăşit. Grija lui e să nu lase urme. Dar la un
număr atît de mare de crime, lucrul nu e cu putinţă.
