Winert încearcă să protesteze. Comandantul îl ia de cot, împăciuitor, şi-l scoate afară. În urma lui eu o invit pe Winertova să vorbească. Ea nu opune rezistenţă.
întoarce spre mine o privire în care desluşesc umbra unei vinovăţii recunoscute.
— Şi... nefericita de ea? întreabă fără teamă, totuşi şovăielnic.
— Cazul ei e oarecum mai complicat – spun eu. Nici noi nu ştim totul. Aveţi răbdare.
Nu mai zăbovesc. Monograma H.F. e un lucru atît de important, încît nu ştiu dacă se poate găsi ceva şi mai important.
În altă ordine de idei, cred că Jitka Serakova n-a fost pentru mama ei decît un amănunt care, pur şi simplu, i-a rămas din prima căsnicie.
Fireşte însă că soţii Winert se bucură zadarnic de moştenirea jumătăţii de milion. Este aproximativ a opta parte din acea sumă pe care Budinsky o anunţase ca fiind un surplus ciudat în circulaţia banilor. Trebuie să
ma întorc la direcţie. Să trimit la soţii Winert o comisie alcătuită din trei membri cu depline puteri. Echipele care lucrează avînd diferite sarcini trebuiesc neapărat puse în gardă asupra importanţei probabile a iniţialelor H.F.
Toate astea se aranjează. Dar se apropie seara.
Birourile şi întreprinderile sînt închise. Din această
pricină organele de anchetă sînt întîrziate în activitatea lor. Alte rezultate parţiale ale anchetei vor sosi în timpul nopţii. Toate echipele trebuie să-şi îndeplinească
sarcinile înainte de zorii zilei. Lucrurile trebuie să
meargă ca pe roate. E finalul cazului, la care am ajuns în cele din urmă după o lungă perioadă de investigaţii. E
o încercuire, din care fuga nu mai este posibilă.
Şi dacă totuşi? N-ar fi mai înţelept să-mi temperez niţel optimismul? De fapt, drace, ce ştim noi în clipa asta? Oare l-am înhăţat bine de guler pe acest individ oacheş, pe care l-am dibuit treptat după semnele şi urmele lăsate?
Nu, nici pe departe! Pînă acum are mînă liberă.
Bănuie primejdia şi poate găsi mijloace de a scăpa din năvodul aruncat. A născocit şi a făcut pînă acum destule. E grozav! Îi trec pe răboj, fireşte, toate crimele, începînd cu explozia de pe linia ferată pînă la uciderea Jitkăi Serakova, inclusiv acelea care de-abia de-acum înainte vor ieşi la iveală. În prezent, situaţia arată fără
greş că el a fost sufletul întregii afaceri. Domnul H.F.!
Da.
Pentru mine, asta înseamnă să mai petrec o noapte albă, în care să am însă mintea limpede, să coordonez
acţiuni parţiale, să organizez altele dacă va fi nevoie şi să rezolv rapid problema care s-ar ivi pe neaşteptate.
Numai că, dacă mă gîndesc bine, capul îmi este ca de plumb. Tăcerea, liniştea desăvîrşită din biroul meu, acum după ce am împărţit ordinele, mă doboară.
Trebuie totuşi să mă trezesc.
Am nevoie de o maşină.
— Să fii atent – îi spun şoferului după ce mă urc şi trîntesc uşa cu putere de se zgîlţîie maşina. Am să fluier un cîntecel. Dacă cumva mă opresc, să mă împungi fără
milă cu cotul.
Şoferul se uită la mine enigmatic, de parcă ar vrea să-mi răspundă că nu cunoaşte notele, apoi zice cuviincios:
— Execut.
Pornim. Ţinta noastră este destul de departe, dar eu nu încetez să fluier. Şoferul nu e nevoit să mă împungă
în coaste, ceea ce, de altfel, ar fi făcut fără chef.
N-am adormit. Cînd, în sfîrşit, cobor din maşină, sînt bucuros că pot să nu mai fluier. A fost un efort mai mare decît s-ar crede. Gura mi s-a aerisit, slavă
Domnului, şi e uscată ca o Sahară.
Mă urc la primul etaj al unei case de periferie. Acolo locuieşte medicul nostru legist, cu care mă întîlnesc aproape exclusiv numai la căpătîiul cadavrelor, aşa încît de data asta se întîmplă o excepţie. Doctorul se miră, şi pe bună dreptate, de vizita mea nocturnă.
— Doctore – îl iau eu repede – în noaptea asta trebuie să fiu în formă. Dă-mi ceva care să mă dezmeticească, chiar în dauna sănătăţii mele fizice şi sufleteşti. Ceva perfid care să-mi biciuiască toate facultăţile şi să-mi alunge imediat oboseala. E extrem de important.
Doctorul mă ascultă, înţelege repede ce doresc, dar e cuprins de şovăieli. Îşi freacă lobul urechii.
— Cum stai cu inima? întreabă el. Eu nu ţi-o cunosc.
— Şi un clopot ar putea să mi-o invidieze – zic.
— În privinţa asta ar trebui să te ciorovăieşti cu un cardiolog, nu cu mine — mi-o taie el, mofluz.
Încerc să schiţez un zîmbet:
— Încrede-te în mine. De altfel, ar fi de ajuns dacă
