Din contul curent al lui Josef Trojan, soţia a luat, cu aprobarea notarului, o sumă mai mică. Restul este confiscat. Faptul n-are prea mare importanţă. Statul nu va păgubi prea mult – în total cele patru milioane aflate în circulaţie. Nu va fi uşor să depistăm alte urme ale seriei falsificate C-E.
Treaba asta mi-a trecut prin cap în mai puţin de două-trei secunde. O văd foarte limpede. Nu mai sînt obosit de loc. Dimpotrivă. Aş putea spune că trebuie să-mi domolesc energia, pe care drogul doctorului a început s-o stimuleze excesiv. Din fericire nu sînt condamnat să
aştept inactiv informaţiile de la diferitele echipe.
Cînd mă apropii de comandantul de miliţie, acesta la poziţia de drepţi.
— De unde ai scrisoarea asta? îl întreb.
Răspunde căznindu-se să vorbească clar şi inteligibil.
— După rond am mai trecut pe la circă. După mine a intrat un bărbat cam de vreo patruzeci şi şapte de ani. A început să se scuze, foarte ironic, că mă deranjează în orele din afara serviciului.
— Ironic?
— Aşa am avut impresia. Spunea că trebuie să-i mulţumească întîmplării care m-a mai reţinut încă la circumscripţie. L-am întrebat dacă are vreo declaraţie de făcut. A răspuns că în acest caz s-ar adresa organelor de Securitate. Apoi mi-a pus pe birou plicul lipit şi mi-a cerut să-l predau imediat adresantului.
— Şi dumneata, pur şi simplu, l-ai servit?
— Am vrut să-l mai reţin, dar el şi-a amintit brusc că
mai avea ceva afară, în maşină. A spus că se întoarce numaidecît şi a ieşit repede. Asta m-a cam surprins. Am ieşit după el, însă n-am mai văzut decît o maşină care se depărta în viteză şi fără faruri. Era întuneric beznă. N-am văzut ce marcă era.
Îmi aprind o ţigară. Nu vreau să-i reproşez nimic, în împrejurările respective procedase, în general, cum putuse mai bine, dar, în orice caz, era supărător că
vizitatorul său dispăruse fără urmă.
— Ce poţi să-mi spui relativ la automobil?
— Era o maşină scundă, particulară, neagră sau altă
culoare mai închisă, dar părea neagră. Caroseria acoperită. După sunet, avea un motor în doi timpi.
Aşadar, nu mai încăpea îndoială, maşina Aero, pe care o căutam. Întreb mai departe:
— La circă era cineva cînd a venit acest individ?
— Eram singur.
— A spus ceva în legătură cu autorul scrisorii?
— Se purta ca şi cum scrisoarea era a lui, dar nu sînt sigur.
— Cunoşti conţinutul scrisorii?
— Nu-l cunosc.
—Nu ţi-a specificat în ce constă importanţa celor declarate în scrisoare?
— Nu.
Comandantul circumscripţiei nu era informat cum trebuie. De aceea n-a considerat, şi pe bună dreptate, necesară urmărirea maşinii, iar din punct de vedere practic, nici n-ar fi fost cu putinţă.
— De altfel, nici nu l-am văzut urcîndu-se în maşină –
adaugă el. Poate că m-a minţit şi că automobilul acela a trecut pe-acolo numai din întîmplare. Poate că omul, cu cîteva clipe mai înainte, a traversat pe partea cealaltă şi a dispărut după cel mai apropiat colţ.
Asta nu. A fost cu siguranţă H.F. cu limuzina lui neagră. Mă întorc spre Loubal.
— Trebuie să ne îngrijim ca pe tot teritoriul ţării să se instituie de urgenţă un control ai tuturor vehiculelor, mai ales pentru mărcile Aero-30 şi pentru legitimaţiile şoferilor care conduc aceste maşini. Posesorii sau conducătorii maşinilor ale căror nume încep cu literele H.F. să fie identificaţi. La toate birourile de transport să
se caute imediat printre proprietarii de maşini pe cei cu iniţialele H.F. deoarece maşina are un simbol de evidenţă dinafara Pragăi. Executaţi!
Loubal pleacă grăbit. Mă adresez din nou comandantului de circă:
— Sper că poţi să mi-l descrii pe acest om.
— Bineînţeles! încuviinţează el, Stătea în faţa mea în plină lumină.
— Dictează aici la maşină – îi arăt eu. Poate că în noaptea asta vom reuşi să-l confruntăm cu dumneata.
— L-aş recunoaşte imediat, tovarăşe căpitan.
— Bine. Deocamdată nu te depărta.
Pe degetul lui văd o verighetă. Prin urmare, e căsătorit şi, la cei aproximativ patruzeci şi cinci de ani, e desigur tată de familie.
— Dacă vrei – spun eu – trimit pe cineva s-o: anunţe pe soţia dumitale. Nu este exclus să rămîi aici toată
