noaptea.
— Nu vă deranjaţi, tovarăşe căpitan. Soţia mea ştie ce-mi cere serviciul uneori.
Intră Trepinsky.
— Winert a trebuit să fie ridicat – raportează el. A protestat împotriva confiscării carnetelor de economii. A recurs la forţă. L-a rănit la mînă pe unul dintre oamenii noştri cu un cuţit de bucătărie.
Mă apucă o furie nelalocul ei împotriva lui Winert.
— Lăsaţi-l în celulă pînă vom avea timp să ne ocupăm de el – hotărăsc eu. Ce-a constatat comisia?
— Comisia a constatat numai cîteva fapte secundare.
— Să-mi prezinte neîntîrziat un raport amănunţit –
spun eu. Să vedem dacă e posibil sa ne agăţăm de ceva.
Mă întorc la biroul meu. închid uşa după mine, să nu fiu deranjat. Comandantul circumscripţiei începe să
dicteze, maşina de scris clămpăne, Trepinsky dă ordine, se telefonează, trec agenţii de legătură.
Mă aşez să citesc scrisoarea...
„Caracterul, dragă domnule, e o simplă sinteză deinclinari personale, de influenţe dinafară şi de o doză maimare sau mai mică de idioţenie, care influenţează într-omăsură mai mare sau mai mică orice creier, aşa încît nu-şi vede mediul în adevăratele lui culori. Cu siguranţă
admiteţi că, în mod excepţional, să apară un individ caredin fericire pentru el, nu e dăruit cu această doză deidioţenie. În cazul acesta e considerat, din păcate, unmonstru.
Acesta e cazul meu.
Gîndirea mea e pur chimică. Pot să văd de pildă „ Răul“
nu ca produs, ci mai bine zis ca material principal deconstrucţie, fără de care lumea nu poate exista şi care seaflă în afara conştiinţei umane.
Aici sînt dovezile.
Este, fără îndoială, filozofia morbidă a unui individ degenerat. Cu un sentiment contradictoriu şi plin de dezgust mă hotărăsc să citesc mai departe: în această
clipă însă intră la mine unul dintre membrii statului-major, cu atîta grabă, încît uşa capitonată sare din loc:
— Tovarăşe
căpitan!
Am
identificat
numele
proprietarului maşinii.
Modul în care mi se aduce la cunoştinţă ştirea nu prea vădeşte o disciplină riguroasă. Dar statul-major nu-şi face numai datoria. Toţi consideră pe individul H.F. drept un duşman personal.
În anticameră, unul dintre lucrătorii noştri vorbeşte la telefon. Îl aud rostind numele care ne electrizează.
— Hynek Fabera? Repetaţi! Hynek Fabera! Înţeleg.
Numărul de înregistrare patru zero doi patru doi.
Repetaţi! Înţeleg. Raportez! Şi îşi notează în agendă.
Aduceţi-mi informaţii mai detaliate! Locuinţa!
Cu receptorul în mînă, se ridică de pe scaun, ca şi cum n-ar fi putut să stea jos. În clipa aceea sînt lîngă el.
— Cum? Ce fel? Roşie? Un roadsteer deschis?
Imposibil. E o limuzină neagră.
Pun mîna pe telefon eu însumi. Dracu s-o ia de treabă. Se vede că băieţii au nimerit alături, s-au abătut din drum şi au scăpat tocmai ceea ce le trebuia.
— Lacul absolut nou! aud. Capota de pînză neagră, nouă? Martora dumneavoastră poate se înşală. A confundat-o cu limuzina. Cu aproximaţie, cauciucurile corespund. Hynek Fabera e tehnician. Se spune că în
maşina asta îşi plimbă nevasta şi cei doi copii, ai putea să crezi, dar...
— Alt H.F. n-aţi găsit?
— Deocamdată nu. Continuăm cercetările. Dacă cei de la transporturi ar avea lucrurile puse la punct după
