nevoile noastre...
Am o poftă nebună să sparg ceva.
— Ia staţi! Pînă la un contraordin ţineţi Aero cea roşie sub supraveghere. Hotărîţi singuri procedeul. Acest domn Hynek Fabera trebuie să fie supravegheat în aşa fel, încît habar să nu aibă. În orice caz, pentru orice eventualitate, trimiteţi-mi-l aici. Am să-i iau un interogatoriu ca lumea şi pe urmă, probabil, am să-i cer iertare.
Mai ţin încă telefonul în mînă cînd dinspre uşă se aude un glas cunoscut, dar gîfîit:
— Asta ar fi o greşeală, tovarăşe căpitan! Să-l lase în pace pe Hynek Fabera!
Mă întorc.
În prag stă Karlicek. Umerii i se ridică şi i se lasă cu repeziciune. Se vede că a urcat scara înghiţind cîte patru trepte.
— Ce e? întreb tăios.
Karlicek clipeşte şi vine mai aproape. Înghite în sec şi exclamă:
— Cunosc adevăratul nume!
— Ce? Care e?
— Hugo Falfar! rosteşte Karlicek, apăsînd pe fiecare silabă.
11
Hugo Falfar! Hugo Falfar!
Numele asta îmi bubuie în cap ca un răpăit de tobă.
Karlicek nu se înşală. Cu siguranţă!
— Alo! strig în receptorul pe care nu l-am pus încă în furcă. Nu se mai aude nimic. Cel de la capătul firului a crezut, fireşte, că am terminat ce-am avut de spus şi a închis. Trîntesc receptorul fără milă în furcă. Atenţie!
Intraţi în legătură cu echipele care caută automobilul şi informaţi-le. Organizaţi o echipă specială care să
folosească toate mijloacele posibile şi să găsească de urgenţă în evidenţa locuitorilor numele Hugo Falfar şi datele respective. Hynek Fabera să nu mai fie deranjat şi nici altcineva al cărui nume ar avea din întîmplare iniţialele H.F. Cercetăm numai şi numai urmele lui Hugo Falfar! Executaţi!
Lucrătorii echipei noastre, după ce au ascultat nemişcaţi şi cu atenţie încordată spusele mele, se pregătesc să-şi îndeplinească misiunea. Loubal şi Trepinsky împart sarcinile, calmi şi hotărîţi. Numai comandantul circumscripţiei care a adus scrisoarea nu participă la agitaţia generală. S-a retras deoparte ca să
nu ne stînjenească. Pare un băiat modest. Dar priveşte cu atenţie şi interes.
Ce importanţă mai are acum scrisoarea şi rolul miliţianului? Aproape nici una. De aceea îi spun:
— Nu mai e nevoie să rămîi. Cu confruntarea, nu-i prea mare grabă. Am să trimit să te cheme în cazul că
Hugo Falfar va tăgădui că a fost la dumneata.
Comandantul circumscripţiei ia poziţia de drepţi îndată ce-mi sfîrşesc fraza.
— Dacă doriţi, tovarăşe căpitan, plec. Însă pe măsură
ce mă gîndesc am impresia tot mai precisă că pe omul ăsta, pe Falfar, l-am mai văzut undeva. Mi-aduc eu aminte unde. N-am ştiut că e atît de important...
Într-adevăr, omul se concentrează atît de intens, încît începe să se scarpine în bărbie şi a uitat de poziţia de drepţi.
— Poate ai să-ţi aminteşti – zic eu. Oricum, încă n-am citit toată scrisoarea. Ai isprăvit de dictat?
— Poftiţi! răspunde secretarul în locul lui.
Iau foaia în mînă şi îmi arunc ochii pe ea în treacăt.
Nici o descriere din lume nu se compară cu o fotografie bine executată, şi sper că în curînd vom avea una.
— Roagă-l pe locotenentul Skala să vină aici – ordon celui mai apropiat ofiţer. Apoi îi fac semn lui Karlicek: Vino cu mine!
Karlicek nu se mai grăbeşte. Poate să-mi explice cu lux de amănunte descoperirea lui. Nu mă îndoiesc că, într-adevăr, l-a găsit pe unul dintre foştii salariaţi ai lui Rath.
— Da – începe Karlicek. după ce se instalează comod la biroul meu – am avut noroc. E unul anume Frantisek Calta. Nu l-am adus cu mine. Este bâtrîn acum şi are destulă vreme pentru toate. Dar povesteşte prea încet.
Dacă unul ca ăsta ar fi dat foc Reichstagului nazist tot atît de încet cum îşi aprinde pipa, Goebbels ar fi ars abia după război.
Îl întrerup:
— Karlicek, te rog. ideea dumitale cu salariatul a fost admirabilă, dar acum fii bun şi hai să ne întoarcem la oile noastre.
— Păi sînt tocmai la oile noastre – mă asigură
Karlicek. Spun asta pentru ca să renunţaţi la cinstea de a-l interoga personal. Am distilat din versiunea lui un rezumat care e suficient pentru necesităţile noastre.
