efectul ar ţine pînă mîine dimineaţă. În afurisitul ăsta de caz sînt dispus să-mi asum orice risc, fără discuţie.
— Eu însă nu! se împotriveşte doctorul, prost dispus.
Poţi sa ştii ce reacţii s-ar declanşa după aceea?
— La dracu cu reacţiile! o ţin eu pe-a mea. O dată
avem şi noi dreptul să facem ceva împotriva legii, nu?
Doctorul se decide, în sfîrşit, să-mi scrie o reţetă
indescifrabilă şi îşi pune haina ca să iasă. Nu pare de loc entuziasmat. Aştept să termine. Să fluier în apartamentul lui nu îndrăznesc, aşa că mă mulţumesc să bat darabana cu degetele pe genunchi.
Ne ducem la o farmacie care e de serviciu noaptea.
Sîntem în maşină. Anulez ordinul de a fi împuns în coaste. Nu mai fluier. Acum uit puţin de oboseală.
Medicamentul doctorului parcă mi-a insuflat respect chiar înainte de a-l lua. Dar un sfert de oră de aşteptare mi se pare totuşi o veşnicie.
— A trebuit să mă legitimez – îmi spune doctorul, morocănos. Poftim! O singură doză, bineînţeles. O iei cu apă. Mîine vreau să te văd.
Îi mulţumesc, dar el mi-o retează scurt. Îl ducem acasă. Lîngă locuinţa lui parcă stă pe gînduri dacă să-mi întindă mîna sau nu.
— Douăsprezece ore ai să arzi intens – rosteşte el, sumbru. N-o să ai nici poftă de mîncare. Reacţia durează cel puţin douăzeci şi patru de ore. Nu te bucura.
— Poate n-o să fie chiar atît de rău — zic eu, indiferent.
— Deocamdată ţi-e uşor să vorbeşti! îmi răspunde el, dînd din mînă, apoi se întoarce şi pleacă.
Mă duc la direcţie. În biroul meu găsesc cîţiva din membrii statului-major C-L. Mă port ca şi cum aş fi mai vioi decît ei toţi la un loc, dar, în realitate, n-aş fi în stare nici să-i număr.
— Nimic nou? întreb.
— Pînă acum n-a venit nici un raport – se aude răspunsul lui Loubal. Aveţi un musafir.
Unul dintre bărbaţi se ridică. De fapt, nici nu-l observasem pînă atunci, deşi era în uniformă. Nu-mi aminteam să-l fi cunoscut.
— E comandantul circumscripţiei cincizeci şi opt – îl prezintă Loubal. Are ceva pentru dumneavoastră.
Miliţianul mă salută.
— O scrisoare, tovarăşe căpitan – rosteşte el cu un ton prea respectuos.
Îmi întinde un plic lipit care conţine o scrisoare –
evident foarte lungă, fiindcă plicul e destul de greu.
Dar, fireşte, nu e neapărat nevoie să fie o scrisoare.
Poate că sînt tot nişte bancnote. Plicul seamănă cu cele două pe care le-am ridicat din căsuţele post-restant de la Poşta centrală. Adresa e scrisă cu litere mari, caligrafice şi ascuţite:
CĂPITANULUI KALAS
LA DIRECŢIA SECURITĂŢII DE STAT
FOARTE URGENT!
Altceva nimic.
Cercetînd plicul, am impresia că mi-ar trebui ochelari.
O clipă prefer să nu întreb nimic.
— Aşteaptă aici – zic eu.
Intru în Birou. Jinduiesc să mă pot cel puţin aşeza.
Mă abţin, îmi umplu un pahar cu apă şi caut în buzunar punguţa pe care mi-a înmînat-o doctorul cu atîta neplăcere. Nu-mi amintesc bine unde am pus-o. În
sfîrşit o găsesc. Pun pastila mare şi turtită pe limbă şi beau cuminte pînă alunecă pe gît.
Gata.
Oare cînd începe să-şi facă efectul? Deocamdată stau fără vlagă în dreptul mesei. Simt o slăbiciune în toate mădularele. Dacă drogul nu-şi face efectul cît mai repede, adorm la masă ca un beţiv, cu capul pe plicul ăsta voluminos. Capul mi se apleacă neputincios spre umăr. Nu am putere să-l ridic.
Dar, mă mir, nu cad în prăpastia fără fund a somnului, deşi mă aştept la asta în mod sigur. Îmi dau seama că stau mai departe în dreptul mesei cu capul rezemat pe braţ.
După un răstimp – nu ştiu cît a trecut – încep să simt că odihna e de prisos. Ridic capul şi întind mîna în mod mecanic spre plic.
