Pleacă grăbit, iar eu încep sa alcătuiesc echipe pentru intervenţia directă.
Iarăşi suna telefonul.
— Strada Hradebna numărul 7! Maşina P-37035 nu este în garaj. Garajul e o colibă pe jumătate zidită în curtea unui atelier mecanic. Proprietarul atelierului Jan Richta. Repet: Jan Richta. Locuieşte peste drum, pe aceeaşi stradă. Îl avem aici. Susţine că nu ştie dacă
maşina este sau nu în garaj. Pe Falfar l-a văzut ultima oară, cu o saptămînă în urmă.
— Jan Richta e mecanic? întreb.
— Da. Mecanică fină. Credeam că...
— Ia-l pe sus şi adu-l încoace în faţa direcţiei!
Tovarăşul locotenent Skala ia comanda expediţiei.
Plecaţi imediat la vila Rath!
Skala, care se îngrijise de însoţitorii lui Karlicek, înţelege despre ce e vorba. În Jan Richta, specialistul în mecanică fina, descoperim, fără îndoială, pe autorul
aparatelor de fotografiat ale lui Halik. Cercetarea din timp a acestor circumstanţe prezintă importanţa ei.
La parcela Rath patrulele mai stau şi acum, chiar dacă oacheşul Falfar probabil n-are să se mai arate pe-acolo. De asemenea, e foarte puţin probabil ca el să fie acum acasă. La ce pot să m-aştept? Ca automobilul lui Falfar să fie găsit pe undeva şi Falfar înăuntru?
Dacă maşina se află în strada Sub vii, plină de grădini întunecate, în timp ce noi o căutăm în toate părţile, lui Karlicek n-o să-i scape. Ar fi cazul cel mai fericit, fiindcă
ar însemna că Falfar nu prezintă nici o primejdie imediată.
Dacă maşina nu-i acolo, nu-i nici Falfar. Asta ar însemna că speranţa în reuşita acţiunii noastre scade direct proporţional cu fiecare oră în care n-am primi nici un raport de la echipele de control de pe şosele. Numai că un astfel de insucces este imposibil.
Pe scurt, Falfar şi Aero-ul lui ni se par inseparabili în noaptea asta. Iar cu urmărirea am ajuns atît de departe, încît nu mai e nevoie să insistăm pe lîngă comandantul circumscripţiei ca să-şi aducă aminte cu orice preţ de prima lui întîlnire cu Falfar.
Trec singur în biroul meu.
Citirea scrisorii mi se pare mai importantă. Nu aflu prea multe despre perversitatea înspăimîntătoare a caracterului lui Falfar, dar speram să se trădeze cu ceva care ar putea să ne servească nouă ca punct de plecare.
Nu mă aşez. la masa. Stau în picioare, mă sprijin cu mîinile de tăblia mesei şi, puţin aplecat, citesc scrisoarea cu sufletul la gură. Drogul doctorului şi-a făcut pînă acuma atît de bine efectul, încît, cu toată
graba cu care citesc, frazele lui Falfar aproape că mi se înfig în minte.
Mai sînt încă multe foi. Din păcate, ele nu conţin decît o confesiune din care ţîşneşte o ură vanitoasă, provocatoare. Sînt convins că Falfar cel smead va avea prilejul să facă o mărturisire personală şi încă mult mai amplă. Deocamdată aflu cum a cunoscut-o cîndva într-un bar pe Jitka Serakova. Spune că a impresionat-o datorită inteligenţei lui neobişnuite. Serakova avea relaţii cu o mică gaşcă ce se ocupa cu comerţul ilegal de valută forte.
Spiritul puternic al lui Falfar a pus stăpînire curînd pe aceşti oameni.
Roman Halik căuta bani ca să-şi poată construi prototipul nu ştiu cărei descoperiri senzaţionale. Era nebun.
Josef Trojan era diabetic şi vegeta. N-avea un serviciu stabil. Vojtif şi Sramek nu se puteau împăca de loc cu faptul că nu mai jucau la bursa pe acţiuni. Făceau rost de dolari de la funcţionarii legaţiilor străine, un dolar pentru cîteva sute de coroane. La cursul oficial ar fi primit doar cincizeci.
Se întîlneau numai la Falfar. De aceea n-am putut constata nici un fel de legături suspecte. Falfar era prudent.
În felul acesta a luat naştere un plan mare: cum să
pună mîna pe banii care se transportau. Sramek şi Vojtif aveau posibilitatea să facă investigaţii la Banca Naţională. Făceau mai multe decît am fi putut bănui vreodată şi cîştigau chiar de pe urma unor informaţii economice pe care le furnizau agenţilor străini. Ceilalţi, mai ales Falfar, se ocupau de altceva. Falfar organiză
totul în chip genial. Planul gangsteresc începuse să fie prelucrat în cele mai mici amănunte.
S-a făcut chiar şi o repetiţie generală.
Bineînţeles, fără aruncarea bancnotelor şi fără
explozie. Era vorba, în primul rînd, de timp, de faptul dacă însoţitorii vor accepta duşca de cafea etc.
Au lăsat să le scape cîteva prilejuri. L-au aşteptat pe cel mai favorabil. S-au îndreptat asupra unui anumit traseu, asupra unui anumit sector.
În sfîrşit, se puteau lansa. Se tipărise seria C-L. Iniţial trebuiau să plece la Bratislava optzeci de milioane.
Sramek a fost prost informat şi Falfar s-a adaptat la această schimbare.
Paisprezece milioane urmau să fie puse în pungi fine de mătase, pe care Sramek le avea asupra lui. Pentru celelalte şase trebuia să se pună cenuşă rezultată din hîrtie de bancnote, pe care o avea Vojtif într-o cutie de biscuiţi şi încă în altă parte. Lucrul principal îl constituia, fără doar şi poate, maşinuţa infernală a lui Falfar. În privinţa explodării fusese instruit Sramek.
Falfar îi dusese pe el şi pe Vojtif în curtea vilei lui Rath ca să experimenteze. După instrucţiunile lui Falfar, Sramek a reglat mina şi a pus-o în mijlocul curţii. Apoi s-au ascuns după casa de piatră. Mina a explodat cu precizie, în spaţiu liber nu s-a întîmplat nimic, s-au spart doar ultimele ochiuri de geam de la vila lui Rath.
Hugo Falfar îşi păstrase cheile vilei şi ale clădirii de piatră. Un lucru ca ăsta – scrie el în scrisoare – prinde totdeauna bine. În anul 1945 a arătat o scrisoare falsă
pe care o scrisese el însuşi: E.A. Rath îi comunica, chipurile, că e în Anglia şi că în curînd va veni să-şi ia în primire proprietatea. Desigur că au aşteptat zadarnic întoarcerea lui. În cele din urmă, au uitat să-l mai aştepte.
La experimentarea maşinii infernale din curtea lui Rath era prezent şi Halik. Falfar îl ura. Îl numea idiot sumbru. Dar avea nevoie de el. Halik dispunea de un
preparat pur din soluţie de cucută, care era foarte greu de procurat altminteri.
