Čadek îl privi nedumerit şi întrebă:
Ei comedie, m-am mînjit cu ceva, unde?
— În sectorul cinci, răspunse doctorul Barák, fără să
mai rîdă, ba chiar fulgerîndu-l pe inspector cu privirea.
— S-a întîmplat ceva? se încruntă Čadek. Din vina mea?
— Asta, nu. Linişteşte-te. Dar niciodată n-am rîs ca azi!
fiindcă noi, Čadek, sîntem în stare să rîdem de lucruri care i-ar îngrozi pe alţi oameni, să li se facă părul măciucă.
—- Mi-au rămas doar cîteva fire de păr, dar le simt cum încep să se ridice, replică inspectorul. Spuneţi repede, ce s-a întîmplat?
— Ai idee pe cine l-ai deshumat astăzi prin hîrtoapele din sectorul cinci?
— Pe stîrpitura de Karta, răspunse Čadek cu o uşoară
ezitare.
— Nu. Un… — şi Doctor Barák izbucni în hohote de rîs
—… un chinez!! Un chinez autentic, unul din fiii
„împărăţiei cereşti”. Un chinez-chinez, cu coada bine împletită!
VII
ČADEK SE REPEZI ca un uliu asupra procesului-verbal întocmit de medicul legist. Groaznic! Numai la un chinez nu se aştepta! Dacă domnii de la autopsie nu-şi pierduseră minţile, era într-adevăr vorba de un chinez.
În procesul-verbal se menţionau rezultatele măsurătorii craniene şi diverse caracteristici specifice rasei mongole extrem răsăritene. Inspectorul de secţie, care se aştepta să-l găsească pe Karta, pe nimeni altcineva, s-a putut înşela prin dificila identificare a cadavrului în stare de descompunere, pe cînd ochiul expert al specialistului nu putea greşi.
Totuşi, pentru şi mai multă siguranţă, a fost chemat încă un specialist, mai notoriu. Medicii au desfăcut cu grijă coada împletită de pe capul victimei. Nu găsiră nici un indiciu că ar fi fost trimis pe lumea cealaltă cu forţa, iar data morţii corespundea aproximativ cu data morţii lui Karta.
Cînd Čadek ridică privirea de pe procesul-verbal, avea fruntea udă de transpiraţie.
— Trebuie să-l văd şi eu, spuse el preocupat.
Doctorul Barák privi compătimitor în urma lui. Şi-l închipuia foarte bine cum va goni într-acolo. Într-adevăr, Čadek nu se opri pînă nu ajunse la masa de marmoră, pe care era întins cadavrul dezvelit.
— Doamne, Dumnezeule, oftă Čadek, chinez e! Unde s-a dus domnul doctor?
— La o gustare, răspunse subalternul aflat acolo.
Oricum, cadavrul nu semăna deloc la corp cu un european, în speţă cu hoţul Karta. Faţa era desfigurată
prin descompunere şi, cu toată marea cantitate de
dezinfectant folosită, mirosul de putrefacţie nu fusese înlăturat.
Čadek se răsuci pe călcîie şi fugi afară. Ştia unde îşi lua gustarea medicul-legist care se ocupa cu treaba asta urîtă: îl găsi repede.
— Aha, spuse medicul, mestecînd cu poftă, dumneata eşti nefericitul!
Čadek aruncă distrat pălăria pe masă.
— Aţi găsit asupra omului vreo legitimaţie?
— Nu, răspunse doctorul, doar nişte fleacuri chinezeşti.
Le-am pus unde trebuie; sînt trecute în procesul-verbal.
— Nu l-am citit pînă la capăt, recunoscu Čadek.
— Regretabil, prietene. Ştii măcar în ce era înfăşurat cadavrul?
— Într-un cearceaf, sau într-o faţă de masă.
— Şi asta figurează în procesul-verbal, spuse doctorul cu reproş. Nici vorbă de faţă de masă, ori cearceaf. Este o specifică pînză folosită în ritualul chinez, pînza în care, cum a precizat colegul Simka, se înfăşoară morţii pentru a fi înmormîntaţi. Fleacurile pe care le-am găsit lîngă el nu sînt chiar fleacuri, ci tot obiecte rituale, ce se pun în mormîntul adepţilor lui Confucius.
— Vă rog, spuse Čadek vădit încurcat, ce mai avea la el?
Doctorul ridică din umeri şi atacă altă prăjitură.
— Hîrtii cu scriere chineză, spuse el; o mică statuetă a lui Buddha, trei mici lampioane, un lănţişor de staniol auriu şi alte cîteva lucruşoare. Cercetează-le!
— Se va putea stabili identitatea?
