— Spune mai departe, Fróny, o îndemnă Čadek, posomorît.
— Tăticu tremura de frica lui Jirka, aşa i-a încolţit gîndul să-l ajute pe bunicu să moară mai repede şi să-i ia locul în pat. Nevasta lui Wang era amanta lui. Aranjase totul cu ea din noaptea în care te-ai despărţit de el.
Nevasta lui Wang n-a avut nimic împotrivă; bătrînul trăgea de mult să moară, aşa că i-au uşurat sfîrşitul. Chiar tata l-a înăbuşit cu o pernă. Moartea chinezului era o ocazie minunată. Tata s-a înţeles cu nevasta lui Wang să
deschidă sicriul, pus în bucătărie, şi să-l aşeze pe bătrîn lîngă Wang. Sicriul era destul de mare, bătrînul era slab şi chinezul mărunţel. Ar fi încăput bine amîndoi la un loc.
— O să cercetez sicriul chiar azi, zise Čadek. O să ne convingem.
— Ai de ce rîde! replică ea, privindu-l ştrengăreşte. N-o să-i găseşti acolo pe cei doi.
— O să-l găsesc pe Jirka. Chiar tu mi-ai spus de Jirka.
Pe chinez l-am găsit nu departe de aici, într-o groapă
argiloasă.
— Da, încuviinţă Fróny, Treaba însă n-a mers chiar aşa, deşi acuma ştii principalul. În timp ce tata se sfătuia cu văduva lui Wang lîngă sicriu, Jirka Boček a venit la Karta acasă. L-a găsit pe bătrîn fără suflare şi s-a mirat.
A aprins lampa şi aşa a atras atenţia asupra lui. Tata a împrumutat revolverul văduvei lui Wang, a ţintit în Jirka şi l-a nimerit drept în cap. S-a făcut puţin zgomot. Dar nimeni n-a auzit nimic.
„Nimeni, afară de fiul cel mic al vînzătorului de ziare”, gîndi Čadek.
Fróny zîmbi cu o nuanţă de dispreţ.
— Apoi cei doi au deschis sicriul; dar Wang apucase să
se umfle. Ce ocupaţie frumoasă! Ptiu! Fróny scuipă într-o parte. Tata era, în fond, un om de treabă, paşnic, şi ce-a făcut, a făcut numai de frica lui Jirka… Nu încăpeau toţi trei răposaţii în sicriul de zinc. Unul trebuia lăsat afară.
Ăsta a fost Wang-Li, pe care l-au îngropat pe maidan.
Jirka şi bunicu’… au fost închişi în sicriul de zinc şi —
hai cu ei în China, la cimitirul sfînt! Acum ştii de ce l-ai găsit pe chinez îngropat pe maidan, şi nu pe altcineva.
Fróny răsuflă uşurată. Pe fruntea ei albă şi netedă ca alabastrul se rotunjiseră broboane mici de transpiraţie rece.
— Apoi am mai venit şi eu. Tata era foarte speriat, fiindcă îl vizitaseşi şi aşa mai departe… Ştia că Jirka îşi ţinea banii la mama Klouzanda şi voia să pună mîna pe ei, ca să aibă cu ce să plece de aici, deşi nu prea ştia cum. Atunci a făcut din mine un complice. I-am spus că
o să mă îngrijesc eu de bani, dar el s-a răzgîndit,
temîndu-se că am să-i pap eu pe toţi, şi o să-l las pe el în plata Domnului. Aşa că, într-o noapte, a pornit singur după ei. Pica tîrziu: banii îi luasem eu şi — ghinion! — l-ai surprins şi dumneata asupra faptului. cît pe-aci să pui mîna pe el! Credeai, moşulică orb, că era Jirka. Dar săracul Jirka… Fróny clătină din cap. El călătorea demult în sicriul faimos!… L-am mustrat pe taică-meu, continuă fata, se-nţelege. Acum era cu totul neputincios şi nu se mai putea bizui decît pe mine. Singur, şi-ar fi dat duhul. L-am luat şi l-am dus la mine…
— Un moment, Fróny. Nu înţeleg bine: Cine l-a împuşcat cu atît talent în şold, de i s-a tras şi moartea dintr-asta?
Fróny chicoti tare, lăsîndu-şi capul pe spate, pînă se lovi de uşa din spatele ei.
— Eşti foarte talentat pentru rolul de flaşnetar orb, moşulică! Dumneata în persoană! Ai tras de două ori după el, de la fereastra mamei Klouzanda, şi un glonte l-a nimerit în şold.
Čadek rămase într-adevăr buimăcit.
— Lasă, spuse Fróny, din colţul gurii, întîmplarea e întîmplare… N-ai făcut-o dinadins… Dar te-ai sucit şi te-ai învîrtit ca un caraghios în toată afacerea asta. Tăticu’
plecase după sunători la mama Klouzanda şi cînd s-a întors acasă… se alesese cu plumbul din şold! E o diferenţă. Doamne-fereşte! Cu văduva asta roşcovană ai procedat la fel de stîngaci. S-a arătat pe la gară anume ca să vă păcălească, apoi a alergat încoace. O, mama Klouzanda ştie să ajute oamenii pe care încep să-i strîngă
ghetele!… Jirka îi pregătise lui taică-meu o răzbunare şi, s-a întors asupra sa. Scrisese şi trei vederi, pe care le-a dat mamei Klouzanda să ţi le trimită dumitale.
Ascunzătoarea din pivniţă urma să-i slujească şi lui la momentul oportun. Şi eu am stat ghemuită acolo de vreo
trei ori, pe cînd ne urmăreaţi. Foarte puţini ştiu de refugiul ăsta. Noi îi spuneam „ulcica”. Drăguţ, nu? Tăticu era agentul tău, flaşnetarule orb, dar nu ţi-a şoptit nimic despre ascunzătoare. S-ar fi putut ca vreodată să fi avut el însuşi nevoie de ea, ştii? Ei, şi cînd Karel — Fróny se întristă subit — cînd doctorul Chrudimský s-a plîns că a fost atacat, am înţeles imediat că făptaşa era văduva lui Wang. Ea umbla deseori îmbrăcată bărbăteşte! Bine că
nu prea ştia să tragă cu pistolul! Îi era frică să nu-i fi ciripit eu despre toate doctorului Chrudimský şi se grăbea să-l lichideze. Dacă ar fi venit la mine, i-aş fi explicat totul, imediat. Dar a trebuit să vin eu la ea, măcelăreasa! Mama Klouzanda n-a tăgăduit prea mult că
o ascunde aici. Asta e, moşulică… Şi cu taică-meu, şi cu văduva lui Wang. Situaţie păcătoasă… Se săvîrşeşte o fărădelege, minciuna acoperă minciuna, o crimă acoperă
altă crimă şi altcineva se frămîntă pentru toate astea ca vai de capul lui! Nu sînt pe lume cuvinte în care să
încapă regretul pentru primul pas greşit… Aşa-i cu mine… Am avut şi eu parte de o mamă cinstită…
Fróny oftă. Cu paşi legănaţi şi provocatori se apropie de un scaun şi se aşeză. Îi ceru lui Král o ţigară. El o servi cu plăcere i-o şi aprinse.
— Crezi, moşulică, zise neglijent fata, că merită să mă
mai tîrăsc după tine pînă la secţie?
— Trebuie să mergi, Fróny. răspunse Čadek, posomorît.
Nu-i adusese nici o bucurie deznodămîntul acestui caz palpitant…
