Plecară. Pe stradă Čadek făcu semn unui taxi.
— Foarte bine, spuse Fróny, ajungem mai repede aşa.
Plătesc eu.
— Lasă-ne pe noi, răspunse Čadek împăciuitor.
Fróny nu se împotrivi. Se uită peste umăr la şofer, cu obrajii aprinşi, cu gura întredeschisă.
Čadek o vedea din profil. Era frumoasă şi sănătoasă.
Simţi dintr-o dată dorinţa ca fata asta să trăiască şi totodată o ură stranie împotriva doctorului Chrudimský.
Taxiul cu care mergea, strada, trecătorii, maşinile, totul, reprezenta viaţă. Fróny se va putea integra în ea.
Pesimismul îl părăsi pe Čadek, care se trezi dintr-o dată
plin de speranţe. Aşa era drept. Nu putea admite moartea ei. Ar fi fost o mîrşăvie bazată pe o logică nefericită…
Taxiul părăsi oraşul şi se înecă în praful mizerabil al drumului periferiei. Geamurile maşinii se acoperiră de o pîclă groasă, cenuşie. Şoferul acceptase să meargă pînă
la casa mamei Klouzanda numai după lungi parlamentări.
Čadek coborî şi o ajută şi pe Fróny. Cei trei detectivi, printre care şi Pobožný, se cruciră.
— O conduc pe doamna, domnilor, spuse Čadek, pe un ton de care nu s-ar fi ruşinat nici cel mai distins diplomat. Nimic nou?
— Nimic, spuse Pobožný. Král şi Vyšek sînt înăuntru şi baba îi înjură. N-a apucat să doarmă. Nici chelnerul.
Čadek dădu din cap — „bine-bine”. Nu împărţi ordine speciale, totul rămase aşa cum fusese stabilit. Deschise uşa şi o lăsă pe Fróny să treacă înainte.
Localul arăta mizerabil, murdar şi scîrbos la lumina zilei. Miasma stătută prin lipsa de aerisire îmbîcsea toată
casa. Mama Klouzanda era galbenă, chelnerul verde-cenuşiu; ea, obeză, el, costeliv. Împreună, făceau o pereche înspăimîntătoare de pacienţi bizari, parcă
evadaţi dintr-o carantină de ciumă.
În mijlocul încăperii îmbibate de aburi nocivi, se întindea o baltă de bere pe jumătate uscată.
Fróny nu lua seama la nimic. Era foarte palidă şi mîinile îi tremurau.
— Ce vreţi, scheună mama Klouzanda, cu braţele în lături şi tremurînd ca varga. Vi se pare că sînteţi prea puţini, pui de căţea?
— Ptiu! mamă Klouzanda, se scîrbi Čadek, îmbrîncind-o. Detectivul Král îi raportă că femeia nu contenise cu înjurăturile, de la venirea lor.
— Mai mă schimb cu Vyšek, continuă el. Unul stă sus, celălalt o ascultă pe scorpia asta. Nu e nevoie să o înregistreze două perechi de urechi. S-o potolim cu ştiinţă, domnule inspector?
— Să ne mai gîndim, răspunse Čadek calm.
— Protestez! şuieră chelnerul Jindra care, culmea, era tot cu şervetul lui mizerabil în mînă. Un cetăţean cinstit are dreptul la liniştea lui zilnică. Vă promit că o să vă
coste scump fapta asta abuzivă.
— Nimeni nu vă răpeşte liniştea, răspunse Král, căscînd cu toată gura. Şi eu, şi Vyšek ne purtăm ca nişte oameni civilizaţi. De ce nu vă duceţi să trageţi un pui de somn, cîrcotaşilor?
Celălalt detectiv stătea în uşă. Clipea vesel spre mama Klouzanda cu pălăria trasă pe ceafă. Înciudată, femeia răsufla din greu.
— Omul nu mai poate avea nici un fel de protecţie! gîfîi ea mînioasă. A ajuns omul ca o frunză în bătaia vîntului!
— Ha, ha! rîse Král. Grozav ar arăta un copac în care ar creşte asemenea frunze! Ce urmează acum, domnule inspector?
-— O să vă spună Fróny, şi Čadek se răsuci cu faţa la ea. Unde ne conduci, Fróny?
— În pivniţă, tresări fata.
Mama Klouzanda scoase un ţipăt desperat:
— Ce să căutaţi voi acolo?!
— Bine, spuse Čadek, neţinînd seama de protestările ei, atunci, hai în pivniţă. Vyšek, poţi să ne conduci.
— În pivniţă! — Mama Klouzanda tropăia şi tremura toată. — În pivniţă! Nici gînd! Nu las pe nimeni în pivniţă.
Ce-ţi veni, tu? Lepădătură, tu…
Şi scuipă cîteva înjurături murdare, apoi mama Klouzanda se repezi la Fróny, care făcu un pas îndărăt.
Čadek întinse energic braţul, dar chiar în aceeaşi clipă
