cîrciumăreasa îşi pierdu echilibrul şi căzu pe burtă în balta de bere pe uscate. Gemea şi scuipa.
— Scuzaţi-mă, spuse Král, trăgîndu-şi înapoi piciorul întins; nici n-am avut timp să mă dau deoparte. A venit în jos ca o avalanşă!
Ca turbată, femeia lovea cu amîndouă mîinile în duşumea, dădea din picioare, străduindu-se să se ridice în genunchi. Jindra sări strigînd ca într-un sughiţ:
-— Să vă fie ruşine! şi îi sări în ajutor.
Čadek privea calm scena tragi-comică; iar Fróny, cu o anumită nervozitate, pe care Čadek n-o mai văzuse vreodată la ea, se îndreptă spre uşă.
— Král, se întoarse Čadek spre detectiv, rămîi cu ăştia.
Nu vreau s-o şteargă, înţelegi?
— Înţeles, domnule inspector, încuviinţă detectivul, pe un ton lenevos.
Fróny trecu de uşă de-a-ndărătelea. Čadek o urmă.
Vyšek închise uşa, care devenea paravan la înjurăturile şi ocările vulgare ale matroanei.
— Precis că se încaieră! spuse Vyšek.
Cînd deschiseră uşiţa pivniţei, Čadek observă că acolo, jos, ardea iarăşi becul. I-l arătă lui Vyšek, care ridică din umeri.
— Are de ce să ardă? se întoarse Čadek către Fróny.
— Are, încuviinţă ea. Merg eu înainte. Nu e periculos, dar…
Poliţiştii puseră mîna pe arme, coborînd în urma fetei treptele tocite.
— Ai fost aici aseară, se adresă Fróny lui Čadek, şi eu de asemenea.
— Unde, Fróny?
— Acolo, răspunse ea.
Nu-i puteai zări faţa ascunsă de pălărie. Arătă cu degetul spre trei lăzi cu sticle goale, puse în mijlocul pivniţei.
— Aseară le-am mutat din loc, spuse Čadek.
— Nu dumneata, mama Klouzanda. Ţi-a acoperit vederea cu tot trupul ei şi pe locul de unde lua o ladă
punea îndată alta. Dealtfel gaura nu e mare; de-abia te strecori prin ea.
— Drace, Fróny: Există o gaură în duşumea?
— Da. Sub ea e ascunzătoarea. Sticlele nu au fund, nici lăzile. Lumina şi aerul vin în jos prin sticle. Aşteaptă şi-o să vezi: le dau eu la o parte singură. E uşor.
— Stai, Fróny. Cel de jos ne aude?
— Sigur că da.
— Atunci, lasă-ne pe noi.
Čadek o trase energic pe Fróny de mînă.
— Stai aici, Fróny! Vyšek, treci acolo. Eu le trag din partea asta; poţi ochi fără grijă.
Fróny stătea nemişcată — semăna cu o statuetă într-o vitrină, îşi zicea Čadek, frapat de strania imobilitate a fetei.
— Acum, trageţi lăzile! spuse Vyšek. Deschideţi drumul pe care o să şuiere plumbul! Čadek apucă o ladă de un colţ şi o zvîrli în lături cu putere; apoi pe a doua, după
care se dădu repede înapoi.
Se făcuse linişte. Deschizătura căscată era o realitate indiscutabilă.
— Chiar în partea ceea vine scara, spuse cu răceală
Fróny. E acolo. Somează!
Čadek nu riscă să privească în ascunzătoare, dar strigă:
— Ieşi afară, tu, de-acolo de jos! Ai timp de gîndire trei minute. Dacă nu, o să-ţi dăm foc ca în bîrlog de vulpe.
Inima lui Čadek bătea să-i spargă pieptul: aici se încheia duelul său cu Jirka Boček.
Primul minut — linişte. Apoi de jos se auzi un foşnet.
Čadek puse revolverul în buzunar. Aştepta cu mîinile goale. Vyšek, în partea cealaltă a ascunzătorii dreptunghiulare, era cu ochii la inspector. Îşi avea arma pregătită. Fără să se audă glas de om, scara începu să
