— Uite-aici! spuse Čadek, arătînd la frunte.
Deschise uşa localului propriu-zis. Îl întîmpină forţa unită a privirilor sumbre. Le opuse forţa privirii sale şi îşi strigă ordinele energic. La porunca lui, clienţii începură
să se mişte dintr-un colţ, într-altul. Čadek adulmeca prin toate ungherele ca un cîine; se făcea că nu observă feţele batjocoritoare ale chefliilor, nici chicotelile, tuşea şi tropăitul în bătaie de joc. În sfîrşit, se întoarse cu faţa la ei, privindu-i în tăcere, pînă se liniştiră cu toţii. Nu observase cum două fete îl priveau cu feţele strîmbate de o grăitoare sfidare.
— Cine îşi aminteşte, fetelor, s-o fi văzut aici pe Fróny Brabencová?
Nu răspunse nimeni. Čadek se întoarse cu spatele, ridicînd din umeri.
Mărcile cu cifrul lui erau intacte la uşi. Dacă Fróny nu zburase pe coş, atunci se dizolvase ca o bucăţică de zahăr într-un pahar de apă. Era sigur că nu sărise pe una din ferestrele de sus cum făcuse Jirka Boček.
Ferestrele erau neatinse, cele de la parter aveau gratii şi de afară nu putuse s-o ajute nimeni.
Čadek părăsi înfrînt cîrciuma. Auzi în urma lui şervetul lui Jindra plesnind, acompaniat de gîfîitul mînios al mamei Klouzanda.
Dacă Fróny intrase, trebuia să şi iasă pînă la urmă. Nu credea în vrăji, aşa că îşi reluă postul de observaţie. Era hotărît să stea la pîndă pînă în ziua de apoi! Avea să
aştepte aşa chiar dacă s-ar fi întîmplat, prin imposibil, să
nu apară poliţiştii din rondul de noapte.
De Fróny depindea încă rezolvarea afacerii Boček.
Noaptea îşi urma cursul. Mai sosiră cîţiva clienţi noi, nu plecase încă nici unul. Zgomotul dinăuntru nu mai atingea intensitatea de mai înainte. În cele din urmă, cineva ieşi, totuşi. Čadek lăsă omul să se îndepărteze cîţiva paşi, apoi strigă, somîndu-l în numele legii, şi bărbatul fu nevoit să se apropie, Čadek îl orbi cu lumina lanternei.
— Crezi că sînt Fróny în travesti? rînji clientul oprit de Čadek. Era un hoţ de prăvălii, fusese de cinci ori închis, îl chema Dílek.
— Fróny ar fi refuzat să poarte asemenea mască, răspunse inspectorul, fără să slăbească din ochi cele două ieşiri. Ea are simţul frumosului. Ia-ţi tălpăşiţa!
După o jumătate de oră se stinse becul de la intrare şi se auzi cheia răsucindu-se în broască. Mama Klouzanda nu mai dorea noi clienţi. Cine mai avea chef să intre trebuia să sune şi să ceară voie. Nu se întîmpla încă
nimic deosebit, nicăieri. În curînd trebuia să apară
rondul de noapte.
În cîrciumă domnea o tăcere nefirească.
Atenţia încordată a lui Čadek sesiză scîrţîitul uşii din faţă: Jindra tocmai conducea pe cineva. Becul se aprinse, contrastul cu bezna alungată crea iluzia unei lumini puternice. O siluetă trecu repede pragul. Čadek nu-şi credea ochilor şi urechilor…
— Noapte bună, spuse un glas cunoscut.
Čadek sări din ascunzătoare.
Persoana se opri. Întoarse calm capul. După
repeziciunea cu care se închisese uşa şi după scrîşnetul zăvorului puteai deduce graba şi spaima lui Jindra.
Jindra o lăsase afară pe Fróny, singură, în voia sorţii.
Becul de la intrare se stinse parcă mai repede decît se stinge de obicei un bec.
Era într-adevăr Fróny. Rămăsese la un metru sau doi de uşă. Cînd se stinse lumina, se topi o clipă în întuneric, dar Čadek proiectă lumina lanternei.
— Diavoliţo! spuse el prinzînd-o de mînă.
— Ce-i? replică ea ursuză şi obosită.
— Da, o scutură Čadek, ce-i? Ţi-ai pierdut libertatea, fetiţo. Vii cu mine; o să ai ce-mi povesti.
Nu termină bine cuvintele şi se trezi cu un pumn în
cap: îl mîngîiase Fróny. Dar, o clipă mai încolo, tot ea începea să ţipe ca turbată.
XVII
FRÓNY AVUSESE cîteva experienţe ce-i dovediseră că
nu se poate apăra, dar nu ţinea seamă de ele. Acum nu voia cu nici un preţ să fie dusă înapoi la arest. Urla la Čadek şi la cei din rondul de noapte, care îşi făcuseră
apariţia la timp.
Čadek le-o încredinţă pe Fróny, iar el rămase pe loc.
Fróny făcu drumul cu o maşină vopsită în verde şi la secţie o îmbrăcară în cămaşă de forţă: parcă înnebunise.
Cinci poliţişti destoinici îl schimbară pe Čadek în postul de observaţie, care se extinsese, împresurînd cîrciuma mamei Klouzanda. Inspectorul se întoarse în oraş. Era convins că pînă a doua zi Fróny se va linişti. Îl îngrijora totuşi intensitatea împotrivirii ei. Se îndreptă spre casă
cu gîndul să se odihnească puţin.
