necontrolat.
Fróny intră în cîrciumă fără ezitare. Čadek se hotărî să
aştepte răbdător. Îşi căută alt ascunziş mai puţin incomod şi mai aproape de casă. Mai întîi se convinse că
locul e curat, după aceea se aşeză într-o poziţie cît mai puţin obositoare.
Lăsă să se scurgă aproape două ore picurate încet, încet în marea de răbdare a poliţistului de meserie. În sfîrşit, se ridică în picioare, scărpinîndu-şi încurcat nasul: se cam săturase de atîta răbdare.
Între timp inventariase aproape douăzeci de oameni care intraseră în cîrciumă. La lumina becului amărît de la intrare îi recunoscuse aproape pe toţi: Viktorín, hoţul de poduri. Srkálek, specialist în a opera prin localităţi balneare, Kulda, poreclit Cîrcotaşul, mare meşter în tăierea vitrinelor, Pepík-Sublimat, fost hoţ de bile de biliard, pe vremea cînd erau făcute din fildeş, şi alţii.
Drojdia societăţii, pentru care poliţia păstra intenţionat localul mamei Klouzanda, la fel cum întreţin savanţii medii microbiene pentru cercetări.
Larma exuberantă dinăuntru atinsese proporţii remarcabile. Čadek cunoştea limita obişnuită a înfierbîntării clienţilor. Acum ajunsese la culme şi inspectorul ghici îndată motivul: Fróny, fără îndoială.
Čadek se înciudă la gîndul că Fróny nu venise aici în scopul celor discutate între ei doi. Venise doar să se distreze după gusturile ei de odinioară. Debarcase la mama Klouzanda ca să prindă curaj pentru reluarea vieţii din trecut. Čadek ar fi băgat mîna în foc fără să
şovăie că Fróny stă acum la o masă, mai mult beată decît trează, şi face gesturi deşucheate.
Doamne, Dumnezeule! Asta era reţeta care avea să-i vindece durerea… Nimeni altcineva nu se pricepea atît de bine ca ea să piardă totul. Nu oricine putea să treacă
dintr-o dată prin astfel de bruşte transformări.
Explozia furtunoasă a vocilor aprinse cutremură
cîrciuma: mare minune că becul de deasupra intrării nu se stingea! Se sparse un pahar; se auzi ţipătul unei femei; nu, nu putea fi Fróny; Čadek ar fi recunoscut-o.
Era altă fată, care probabil se simţea atît de bine în cîrciumă, că nu se îndura să mai pornească la obişnuita ei plimbare nocturnă.
Čadek înconjură cîrciuma. La etaj era întuneric şi fereastra închisă. Ferestrele de la parter erau astupate cu perdele netransparente. În curtea din spatele casei se împleticeau doi bărbaţi beţi, care mormăiau vulgarităţi.
După ce îşi făcură nevoile, se întoarseră înăuntru prin uşa din dos, trîntind-o de zdrăngăni geamul. Intrarea principală era opusă uşii din dos. În dreapta mai exista o uşiţă stricată, care ducea în pivniţă. Chiar lîngă ea începeau scările de lemn ce duceau la etaj. Intrarea în local se făcea prin stînga. O altă uşiţă ducea în bucătăria care avea şi legătură directă cu localul.
Amestecul de mirosuri iuţi şi grele izbiră nările inspectorului. Amoniacul şi sfara de la chiftelele din carne de cal, vaporii de alcool, fumul sufocant de tutun prost, izul peştilor puşi la saramură şi transpiraţia oamenilor tixiţi în local te făceau să te gîndeşti la utilitatea măştilor de protecţie contra gazelor asfixiante.
Din local ieşi un bărbat. Observîndu-l pe inspectorul de poliţie tresări, holbă ochii prosteşte şi exclamă:
— Hait! Apoi se întoarse, se lovi cu umărul de rama uşii şi, cît îi îngăduia situaţia, intră grăbit în local, unde, odată ajuns, începu să zbiere.
Prin uşa deschisă se strecura afară un fum vînăt.
Čadek înaintă brusc, se opri în prag şi larma încetă
subit.
Aspectul jalnic, aproape dureros, al acelui amalgam infect de oameni, ca fauna din noroiul bălţilor, încruntă
sprîncenele lui Čadek. Clienţii mamei Klouzanda se înghesuiau aici ca într-un cuib de nevertebrate, îi adunase aici stricăciunea morală şi fizică în care se complăceau.
Čadek observă cîteva femei suspecte; dar n-o văzu nicăieri pe Fróny; Fróny nu era în local.
— Ce dracu! se adresă el pe un ciudat ton blajin. Vă e frică de mine?
Se temeau, bineînţeles. Privirile lor rătăceau nesigure.
Ici şi colo strălucea cîte un ochi, căutînd să ascundă ura tacită. Čadek făcu un gest a lehamite înspre adunătura aceea de nenorociţi. Era o seară ieşită din comun, fără
îndoială. Pe mese se grămădiseră sticle de vin; paharele de bere erau puţine.
„Fróny le-a făcut cinste”, gîndi Čadek, uitîndu-se la mama Klouzanda, slută, împopoţonată şi buhăită, care tocmai se grăbea sa iasă de după tejghea şi să-l întîmpine.
Chelnerul Jindra, năduşit de alergătură, se oprise şi-şi pocnea de şold şervetul îngrozitor de murdar. I se citea pe faţă indignarea faţă de vizita inspectorului.
— Mamă Klouzanda, spuse Čadek cu răceală şi firească
repulsie, pe care nu şi-o putea stăpîni, ştiu că Fróny e aici.
— Fróny? întrebă răguşit mama Klouzanda. Te înşeli.
Nu-i aici.
Toţi o auziră. Čadek rămase încurcat, fiindcă nimeni nu ştia mai bine ca el că Fróny e aici! Nu putea dispare nici pe uşa din faţă, nici prin cea din dos.
Se uită de jur împrejur, se retrase un pas, să aibă sub ochi şi coridorul.
— Mi-a spus că trece pe la tine astă-seară.
Se lăsă o linişte desăvîrşită. Čadek, care era eu ochii în patru, observă că mulţi se îmbătaseră, deşi nu era prea tîrziu: îşi bălăbăneau capetele, tăcînd.
