— Ce am eu cu ce-a spus ea? mîrîi cîrciumăreasa, poate că vine, că mai are tot timpul.
Čadek o privi drept în ochi. În privirea ei tulbure nici diavolul nu putea citi ceva.
— Bine, încuviinţă inspectorul, pipăindu-şi buzunarul de la piept, e vorba de o mică neînţelegere.
Scoase un carnet şi mama Klouzanda, răsuflînd greu, observă două timbre late. Din celălalt buzunar Čadek scoase stiloul şi îşi trecu cifrul pe faţa timbrelor. După
aceea le puse sub ochii mamei Klouzanda.
— Vezi?
Mama Klouzanda privi îngrozită.
— Văd, îi răspunse ea.
— Tot mai susţii că Fróny nu a fost pe aici?
— Cînd spun odată că nu, nu este… Nu-mi mai scoateţi ochii cu filatelia asta!
— Cine ştie? Urmează-mă!
Ieşi în coridor. De voie, de nevoie, cîrciumăreasa îl urmă. Čadek se apropie de uşa principală.
— Trage zăvorul! Să te ferească dracul care te-a adus pe lume dacă voi fi nevoit să repet vreun ordin!
Mama Klouzanda trase zăvorul cu mîna tremurîndă.
Între timp, foarte grav, Čadek umezi cu limba reversul unui timbru, după care îl lipi cu atenţie — jumătate de zăvor, jumătate de lemnul uşii.
La fel sigila şi cealaltă ieşire.
— Ferestrele să rămînă peste tot închise! zise el şi se întoarse cu faţa spre local: — Să nu mişte nimeni! Tu şi cu Jindra staţi pe coridor!
Chelnerul Jindra alergă după ei în ultima clipă. Se plesni cu şervetul murdar peste coapse şi spuse mînios:
— Stăpînă, să ne gîndim dacă permitem asta sau nu…
Čadek izolă zumzetul neliniştit din local, întorcînd cheia în broască.
Mama Klouzanda sta să leşine cînd văzu că inspectorul scoate revolverul din buzunar, iar Čadek nici nu luă în seamă mîrîiala chelnerului Jindra.
— Şi acum, indiferent ce s-ar întîmpla, nu vă clintiţi de aci! îi ameninţă el.
Apoi urcă la etaj şi întîrzie acolo douăzeci de minute. Se întoarse cu o expresie îngheţată. Nu descoperise nimic suspect, în afară de o cutiuţă cu douăsprezece inele, care nu-l interesau deocamdată, dar găsirea lor demonstra cît de serios făcuse percheziţia.
Cercetă şi parterul cu cea mai mare atenţie. Cercetă
pereţii şi podeaua, se uită prin rafturi, mută mobilele din loc. Nici măcar Jindra nu se mai încumeta să protesteze, în timp ce clienţii din local amuţiseră, bine încuiaţi.
La urmă, intră şi în pivniţă: mama Klouzanda cobora gîfîind înaintea lui, bîjbîia pe treptele abrupte şi umede…
— De ce ţineţi mereu lumina aprinsă aici? întrebă
Čadek, arătînd becul din tavan.
— Jindra a uitat să-l stingă, răspunse răguşit mama Klouzanda.
Greu de crezut într-o intrare secretă. Čadek nu-şi imagina aici un coridor subteran. Erau doar cîteva butoiaşe de bere, răzleţite, iar pe pereţi rafturi cu sticle stivuite. Čadek trase o sticlă şi ciocăni cu patul pistolului peretele. Totuşi nu excludea posibilitatea existenţei unui
mecanism de panouri culisante, deşi de-a lungul experienţei sale nu întîlnise încă aşa ceva.
— Dacă te temi să nu răceşti, mama, se adresă el cîrciumăresei, ajută-mă să mut vechiturile astea. O să
fim gata repede. Nu plec pînă nu cercetez fiecare plasă de păianjen.
— Cum vrei, se repezi cu răspunsul mama Klouzanda, şi apucă lăzile cu sticle goale. Îi făcu loc, printre zăngăneli, şi apucă alta. Uite, aici în sticla asta e Fróny!
După raftul ăla e Jirka Boček! Şi acolo, din grămada de gunoi, acum iese şi nasul lui Bětka! bodogăni femeia.
— Aha! o cunoşti pe Alžbeta Wang-Li? întrebă Čadek.
— Cum să n-o cunosc?
Percheziţia pivniţei nu dădu nici un rezultat. Čadek o împinse înapoi, pe scări, pe cîrciumăreasa obeză, care icnea ca o batoză şi, cînd ajunse sus, îl copleşi cu înjurăturile.
— De cinci ani n-am mai fost în pivniţă! tremura de ciudă. Să faci asemenea mizerii oamenilor cinstiţi!
Reclamaţia e pe drum, n-ai grijă! Ai mandat de percheziţie?
