— Aici sînt chibriturile, spuse Čadek străduindu-se să
pară cît mai la largul lui. Felul în care Fróny îşi aprinsese ţigara, trăsese în piept fumul şi-l suflase afară, confirma catastrofala metamorfoză numărul doi. Era inutil să-i mai aminteşti de calităţile ei morale, să încerci s-o convingi să nu abandoneze ideea de a deveni infirmieră
sau să-şi aleagă altă meserie cinstită. Fróny se întinse voluptuos, cu ţigara aprinsă între degete.
— Ştii, moşulică, eu sînt o femeie făcută numai pentru dragoste, cum zice cîntecul. La dracu cu infirmeriile!
Voiam să fac treaba asta doar pentru Karel. Aş fi suportat orice cu plăcere. Mi-ar fi plăcut orice numai pentru el. Cine zice că dragostea trebuie să fie numai fizică, la una ca mine? Poate să fie şi aşa cum a fost pentru Karel; şi le plăteşte de o mie de ori pe toate celelalte. Aşa sînt eu. Dar dacă am pierdut-o pe cea sufletească, o voi avea iar pe cealaltă!
— Îl urăşti pe Karel? întrebă încet Čadek.
— Nu vorbi prostii! răspunse ea sec. El nu mi-a vrut decît binele, ca şi dumneata de altfel. Nu era nevoie să vă
obosiţi atîta!
Trase din ţigară, pînă se aprinse ca jarul.
— N-am venit ca să ne împăcăm, adăugă ea. Ce e cu taică-meu?
— Ce să fie? Bine. Am stat de vorbă cu el.
— Ce-a spus?
— Multe, Fróny.
Čadek luase o atitudine gravă, dar n-o păcăli pe Fróny.
— Nu vorbi aiurea, flaşnetarule orb! Ştiu eu ce putea spune tata şi ce nu. Am aranjat totul împreună, la amănunt, înainte de a-l lua la mine, pentru că bănuiam că o să-ţi faci într-o zi apariţia. Crezi că se face bine?
— Cred. Te interesezi ca fiică iubitoare?
— Nu-s o fiică bună. Cu tăticu e ca şi-n povestea mea cu Karel. Îl iubesc, şi cînd iubesc eu pe cineva mă arunc şi-n foc pentru el! Poţi să mă închizi pentru ce-am făcut, dar nu pe mult timp, că n-am făcut cine ştie ce ispravă.
Numai eu am habar de Jirka. Da’ ce tot îmi bat gura!
Toate astea i le-am spus lui Karel. Te-a pus, desigur, la curent.
— Da, recunoscu Čadek.
— Vezi?! rîse ea forţat şi rămase cu privirea pierdută în gol.
Ochii o trădau; erau umezi şi foarte trişti; dincolo de nepăsarea artificială citeai durerea adîncă.
— De ce ai venit la mine, la urma urmei, Fróny?
— Ca să te încredinţez că ştiu să mă ţin de cuvînt.
Numai eu sînt în stare să lămuresc povestea cu Jirka, numai ca să-l lase în pace pe Karel.
— Ce legătură are asta cu starea sănătăţii lui Karta?
— Nici una. După ce termin cu istoria asta, stricăm relaţiile. N-o să-ţi mai ies niciodată în cale nici ţie, nici lui Karel. l-am scris domnişoarei ăleia că n-a fost cu păcat şi să nu mai fie supărată. E un gest nobil, să te pufnească
rîsul, nu alta! Trase violent din ţigară. Nu l-ar fi crezut pe
Karel, aşa că am încercat s-o conving eu că a fost exact aşa cum o să-i explice el. Gîsca! M-am jurat că nu a fost nimic între noi şi că nu are ce să-i reproşeze, decît prea marea bunătate, pentru care îi sînt recunoscătoare. Aşa şi e. N-are importanţă ce-a ieşit pînă la urmă. Eu trebuie să-l laud, moşulică, şi m-ai înjura şi dumneata dacă ţi-aş
spune că e un prost. Nu e prost, se-nţelege, proastă sînt eu.
Fróny se ridică, flutură ţigara prin faţa lui Čadek şi-şi propti mîna în şold.
— Ei, ei! se feri Čadek, vezi să nu-mi arzi nasul.
— Nici o grijă. Eu trebuie să-l apăr pe Karel, deşi pentru mine e acum ca şi un străin. Eu l-am băgat în balamucul ăsta, eu trebuie să-l scot. Îmi pare bine că nu mi-am pierdut capul în faţa duduii. I-ar fi plăcut să mă
vadă prăpădită. Dar nu, nu avea cum să se bucure de un asemenea spectacol din partea mea. Nu mă smiorcăi eu pentru orice fleac!
— Oricum, tot proastă rămîneai, spuse Čadek cît putu de blînd.
— Ce tot îţi îndrug? Ştiu eu cine sînt! Sînt o femeie singură. Ei şi? Am cum să mă apăr! Sînt destul de frumoasă şi ăsta-i capitalul meu. Trebuie doar să ştiu să-l folosesc.
Iar trase din ţigară. „Cînd o să termine ţigara, gîndea Čadek, n-o să mai aibă cu ce să-şi ocupe pauzele în care îşi înghite emoţia”. Čadek aştepta liniştit momentul, dar îi era nespus de milă.
— Găsesc eu ocazii, vorbi Fróny mai departe, nu mai am cincisprezece ani, ca să-mi mai pierd minţile pentru un spărgător! Am cîştigat o experienţă în plus: O fată de uliţi n-are voie să se îndrăgostească de doctoral care a tratat-o. Trebuie să pîndească unde şi cine oftează după
ea, iar ea să rămînă stană de piatră!
— De ce? întrebă Čadek. Venise momentul aşteptat.
