— Păstraţi-vă imaginaţia pentru dumneavoastră, domnule. Logodnicul meu nu este funcţionarul dumneavoastră, ca să mă las înjosită de legătura lui cu o femeie pe care a tratat-o de o boală venerică.
— Ei, bravo! exclamă Čadek, sînteţi cam autoritară
pentru o bună căsnicie.
— Nu vă iau pe dumneavoastră de soţ.
— Slavă Domnului! Dar nu este cazul să ne certăm. Vă
promit că o să împiedic orice fel de relaţie între această
fată şi logodnicul dumneavoastră, dar acum, vă rog să
înţelegeţi: aţi încurca o mulţime de lucruri, ocupîndu-vă
de aşa-zisa problemă de puritate morală.
— Tîrziu, răspunse ea sec.
— Cum?! se alarmă inspectorul. Nu puteţi să o întoarceţi în glumă?
— Nu sînt artistă. Am dat cărţile pe faţă cu domnişoara Brabencovă şi ea a recunoscut!
— Grozav! spuse Čadek, deznădăjduit. Şi cum arată, sărăcuţa?
— E în salonaş. Acum nu ştiu. Cînd am lăsat-o, rămăsese ca moartă. Nu s-a clintit, nici un gest, dacă vă puteţi imagina! A recunoscut cu demnitate — nici nu mă
aşteptam de la una ca ea. Se spune că femeile de stradă
sînt…
— Ea a fost femeie de stradă, spuse apăsat Čadek. Dar, desigur, sînteţi în drepturile dumneavoastră… Şi, fiindcă
tot aţi făcut-o, dragă domnişoară, fiţi atît de amabilă şi
daţi-mi-o la telefon pe Fróny. Cred că asta nu vă
afectează onoarea.
— Cu plăcere, răspunse ea pe un ton glaciar.
După cîteva clipe se auzi din nou acelaşi glas atît de rece, încît lui Čadek îi venea să-şi ridice gulerul hainei, să nu răcească!
— Regret, spuse domnişoara Havlasova, fata a plecat.
— A plecat… oftă Čadek. Mulţumesc. Iertaţi-mă că v-am deranjat. Din punctul dumneavoastră de vedere, poate aveţi dreptate, dar eu vă spun că numai femeile sînt vinovate de toate nenorocirile de pe pămînt! Mă refer atît la Fróny cît şi la dumneavoastră. Rămîneţi cu bine.
Trînti receptorul în furcă, oftă din greu şi rămase dus pe gînduri. După cîteva clipe centrala îl sună din nou.
— Ce e? se repezi el.
Era detectivul pe care îl trimisese cu taxiul în Ořechovce.
— Planul nostru a fost grozav! domnule inspector, spuse indignat detectivul. Fróny a ieşit din vilă ca alungată, lacrimile îi curgeau şiroaie şi din cînd în cînd izbucnea în hohote de plîns.
— E în ordine, mormăi Čadek furios.
— Da, grozavă ordine! Aţi spus să n-o iau în nici un caz cu taxiul, l-am lăsat după colţ şi Fróny mi l-a suflat. Pînă
să mă dezmeticesc, idiotul de şofer zbura pe sub nasul meu cu Fróny cu tot.
— Fir-ar să fie, dar stîngaci mai eşti!
— Ştiam eu că vina o să cadă tot pe mine! Acum ce să
fac?
— Atîta pot să-ţi spun: întoarce-te la staţia de unde ai luat taxiul, dacă nu-ţi mai aminteşti numărul, şi întreabă-l pe şofer unde a condus-o pe Fróny. După ce afli toate astea, vei fi schimbat. Prea eşti ghinionist.
— Am ghinion, într-adevăr, se necăji detectivul; de fapt, ştiţi, se mai întîmplă să-ţi meargă şi prost: Pe dumneavoastră nu v-a închis chinezoaica în casă…?
— Ajunge! strigă tăios Čadek. N-avem timp de povestit acum. Şi puse receptorul în furcă.
Taxiul o dusese pe Fróny acasă, după cum s-a aflat repede. Şi biata fată a rămas acasă pînă seara.
XVI
— CÎTEODATĂ, SPUNEA ČADEK şefului de secţie, doctorul Barák, omului pornit pe treabă nu poate să-i meargă totul strună. Nu numai că are de luptat cu situaţia urmărită, dar şi cu ghinionul care se ţine scai de el. Totuşi niciodată nu trebuie să cazi în deprimare.
