ar respinge-o, dar nici nu deschise braţele s-o îmbrăţişeze pe Fróny. Îi simţi parfumul delicat, mireasma părului, buzele fierbinţi şi umede. Îi zvîcneau tîmplele şi închise ochii: Fróny nu-i dăruia o sărutare ce-ar fi amintit de viaţa-i trecută, era o efuziune cu totul nouă şi adîncă. Nu prelungi acea clipă. Se îndreptă cu o mişcare foarte naturală şi plină de gingăşie.
— Cu bine, spuse ea încetişor. La revedere.
Apoi plecă fără să mai aştepte răspunsul lui. Surprins, doctorul Chrudimský rămase cu privirea pierdută la uşa pe care Fróny o închisese uşor în urma ei.
Fróny ieşi din casă; porni pe stradă şi dădu colţul.
Simţi că cineva merge în urma ei, dar nici nu-i păsa. O
opri un glas de femeie.
— Regret că vă deranjez!
Fróny îi aruncă o privire: lîngă ea se oprise o femeie tînără, frumoasă, remarcabil mai înaltă decît ea. Buclele blonde ieşeau de sub bereta pusă oblic, mîinile nu părăseau buzunarele taiorului de culoare deschisă. Fróny o măsură din cap pînă în picioare. Era o persoană din elita societăţii. Purta pantofi scumpi, dar cu tocul jos, nici poşetă, nici alt zorzon feminin, într-un cuvînt, ţinută
sportivă. Fără atitudine prietenoasă, se adresa totuşi cu politeţe şi pe un ton foarte sigur.
Alături de ea Fróny părea o floricică de cîmp; şi, realizînd inegalitatea de fond, răspunse ca o adevărată
doamnă:
— Cu ce vă pot fi utilă?
— Numele meu e Havlasova, se recomandă domnişoara.
Aş vrea să discutăm între patru ochi. Se poate?
Abia cinci minute mai tîrziu, Čadek primea informaţia că Fróny urcase cu o tînără distinsă într-un frumos automobil sport şi că porniseră imediat împreună, nu se ştia încotro.
— Numărul îl am, vîjîia în telefon glasul detectivului, notaţi-l. N-am putut să-l urmăresc, nu era nici un taxi prin apropiere, o să-l găsim uşor, fără grijă, după număr.
Maşina nu părea suspectă. Cine şi-ar fi închipuit că o să
se întîmple aşa ceva? Cercetaţi urgent cui anume aparţine maşina cu numărul… Vă sun din nou peste cîteva minute, în jumătate de oră o dibuiesc, în afară de cazul cînd domnişoarele ar fi plecat după turtă dulce…
Čadek se grăbi să afle cine era proprietara maşinii.
Lucra într-o dispoziţie mizerabilă. De dimineaţă pînă în clipa aceea nu avusese nici o bucurie: Văduva Wang-Li dispăruse fără urmă; nici o ştire care să-i trezească
entuziasmul în legătură cu sicriul de zinc; iar cu pacientul Karta nu se putea încă vorbi.
Şi iată că acum i se mai confirma neagra presimţire că
Fróny susţinea un dialog intim cu fiica doctorului Havlasa.
Îşi zise că detectivul dirijat de el putea să mai aştepte puţin şi formă numărul de telefon de la vila doctorului Havlasa, undeva în Ořechovce. Îi răspunse subreta, care-l informă că domnişoara plecase cu maşina încă de dimineaţă, unde, nu se ştie, şi că nici unul dintre stăpîni nu era acasă.
Čadek înţelese că domnişoara Havlasa se va duce cu Fróny la vilă. Dar cum nu ajunseseră încă acolo, spuse subretei că va mai suna o dată. Apoi primi numărul maşinii de la detectivul care avusese dreptate în privinţa timpului de depistare a maşinii particulare. Čadek îi strigă la telefon adresa completă.
— Porneşte imediat într-acolo, ordonă el. Ai avea destul timp să ajungi şi cu tramvaiul, dar s-ar putea ca cele două să se înapoieze cu automobilul. Ia mai bine un taxi, ca s-o poţi urmări pe Fróny; vezi încotro o ia la întoarcere. Poate că o să se certe şi Fróny o să plece pe jos, supărată rău, refuzînd maşina. În cazul acesta, nici să nu-ţi treacă prin cap să o iei în taxi.
De-abia pusese receptorul jos, şi fu chemat la alt telefon. Čadek făcu ochii mari, cînd recunoscu vocea doctorului Chrudimský.
— Am primit o sărutare, spuse doctorul Chrudimský.
— Sincere felicitări, răspunse Čadek, gîndindu-se cu groază că tocmai acum logodnica doctorului stă de vorbă
fără rezerve cu Fróny.
Ascultă ca pe ghimpi raportul doctorului Chrudimský, cu toate că afla lucruri destul de interesante.
Apoi lovi cu pumnul în furcă şi cînd veni tonul formă
furios numărul abonatului Havlasa. Află că domnişoara tocmai sosise şi că avea o vizită. O doamnă? Da. Asta confirma presupunerile lui Čadek şi o ceru la telefon, cu bruscheţe, pe domnişoara Havlasa.
— Ca să nu credeţi cumva că vă cheamă un glumeţ
inoportun, spuse el, la telefon — secţia de poliţie, mai precis, inspectorul de poliţie Čadek. Şi dacă nu aţi auzit de mine…
— Aşa credeţi dumneavoastră?! răspunse un glas cristalin, dar cam prea rece. Vă cunosc de la tatăl meu.
— Înţeleg, spuse Čadek, sînteţi pe cale să faceţi un pas nechibzuit. Dacă am avea timp, v-aş putea explica…
— Iertaţi-mă, îl întrerupse tînăra, este vorba de o chestiune strict particulară. O voi rezolva cum voi crede de cuviinţă,
— Pentru Dumnezeu, aşa procedaţi ca logodnică?
Atunci cum să vă imaginez în rolul de soţie?
