— Pe dumneata?
Ea dădu din cap afirmativ.
— Am vrut să-ţi spun că, de fapt, numai eu pot să-ţi vin într-ajutor. Nimeni altcineva. Inspectorul o să-ţi spună acelaşi lucru. Mi-a dat drumul ca să încerc…
— Fróny — spuse tînărul zîmbind şi se aplecă pe spate cu dezinvoltură — faci din Boček un strigoi!
— Da, chiar aşa şi este, un strigoi, răspunse ea cu seriozitate.
— Şi crezi că poliţia nu e în stare să-l prindă de guler?
— Niciodată n-o să-l prindă. Čadek ar trebui să ştie asta, tot aşa de bine precum ştiu eu.
Zîmbetul dispăru de pe faţa doctorului.
— Mie mi-ai spus chiar tot ce ştii, Fróny?
— Nu, clătină ea din cap, nu ţi-am spus tot.
— Îmi pare rău. Atunci inspectorul te suspectează pe drept?
— Sigur! răspunse Fróny cu o naturaleţe demnă de admirat.
— Dar, pentru Dumnezeu, Fróny, dacă ştii unde poate fi căutat tîlharul, de ce nu-i spui inspectorului?! Nimeni nu-ţi înţelege purtarea. Poate ai obligaţii faţă de Boček şi asta te fac să…
— Deloc, negă ea. Nimic personal.
— Şi banii pe care i-ai luat de la cîrciumăreasă?
Fróny hohoti convulsiv.
— Şi asta ai aflat-o? Banii n-au nici o legătură!
Taina păstrată de Fróny în privinţa lui Boček putea fi legată numai de banii pe care Fróny îi luase de la mama Klouzanda. Čadek la asta se gîndea şi cînd îl înştiinţase pe doctorul Chrudimský că i-a dat drumul fetei, îl sfătuise să aducă vorba de acei bani, îndată ce s-ar ivi prilejul. „Atrage-i atenţia, adăugase el… Eu mi-am pierdut speranţa să mai aflu ceva direct de la ea”.
Fróny răspunsese atît de deschis, încît Chrudimský nu ştia ce concluzie să tragă şi clătină din cap a nedumerire, apoi se hotărî:
— Intenţionezi să-l cauţi pe Jirka Boček şi să-i explici că eu nu deţin secrete ce mi-ar periclita viaţa? Că e fără
rost să atenteze la ea?
— Da.
— Şi faci asta cu aprobarea inspectorului?
— Čadek nu ştie precis despre ce e vorba. O să afle abia acum, de la dumneata.
— Fróny…
— Da, rîse ea. Nu ţi-aş fi spus nimic ce n-aş fi vrut să
ajungă la urechile lui.
Doctorul înghiţi în sec.
— Să zicem că Boček nu te va crede, oricum. Ce ai să
faci pe urmă?
Fróny ridică din umeri şi nu răspunse.
— Asta ar fi pieirea lui. Îl dai, deci, pe mîna poliţiei?
— Poate.
Acum iarăşi nu era sinceră şi Chrudimský simţea foarte bine schimbarea tonului.
— Se pare că ai un plan bine stabilit, Fróny, spuse el cu fermitate. Bine… N-aş vrea să fiu şi mai pisălog decît inspectorul Čadek, dar cred că pot fi mai confidenţial. Mă
interesează, fiindcă, evident, ai face toate astea din simpatie pentru mine.
— Da! răspunse Fróny şi se ridică cu multă eleganţă, îţi mulţumesc pentru ceai. A fost foarte bun.
— Fróny, de ceai îţi arde ţie acum?
— Merită într-adevăr să reamintesc de bunătatea ceaiului…
Doctorul Chrudimský nu se ridicase încă. Fróny înconjură măsuţa, se înclină şi-l sărută pe gură. Doctorul primi sărutul. Îşi spunea că ar fi fost lipsit de tact, dacă
