— Desigur, încuviinţă cu vioiciune poliţistul. Aveţi aici gloanţele şi hîrtiile respective. Dacă mai doriţi să daţi ceva la analiză, spuneţi-mi. Nu era nimic grozav de descoperit. Sînt scrise aici calibrele. Trei sînt la fel, al patrulea, nu.
— Al patrulea nu? se miră Čadek.
— Da. Dar amîndouă armele sînt automate. La revedere. Mă grăbesc să ajung acasă.
Čadek se uită îngîndurat în urma lui. Calibre diferite!
Pînă acum crezuse că toate gloanţele, şi cele ce-l răniseră
pe Karta şi Chrudimský, şi cele două trase de Boček în locuinţa mamei Klouzanda, proveneau de la aceeaşi armă.
Karta însă fusese rănit în şold de un glonte de alt calibru, mult mai mare.
XV
FRÓNY IEŞI ÎN STRADA în aceeaşi seară fără să mai fie chemată la Čadek. I se spusese că este liberă şi atît.
Čadek trecuse în umbră, dar fără s-o slăbească din ochi. Prima ştire pe care o primi în privinţa ei anunţă că
Fróny ajunsese acasă.
A doua zi, plecă de dimineaţă, puţin înainte de ora şapte, în rochia ei frumoasă de mătase scumpă, înflorată, cu faţa umbrită de o pălărie de pai cu boruri largi şi cu umbreluţa care era o adevărată operă de artă.
În soarele care-şi revărsa vesel lumina proaspătă şi caldă pe trotuare, Fróny se îndrepta spre locuinţa doctorului Chrudimský. Cunoştea probabil programul de lucru al tînărului doctor. Doctorul Chrudimský tocmai îşi lua micul dejun, cînd Fróny intră, urmărită de privirea bănuitoare a servitoarei. Femeia îşi făcuse datoria susţinînd că trebuie să-l anunţe mai întîi pe domnul doctor de vizita primită. Fróny îi mulţumi prietenos şi îi strecură cu discreţie o monedă de cinci coroane.
Detectivii nu ştiau nimic altceva decît că Fróny dormise în apartamentul ei şi că îl vizitase pe tînărul doctor.
Čadek era informat şi urma să-l caute el pe Chrudimský, dacă acesta nu i-ar fi comunicat din proprie iniţiativă
subiectul convorbirii avute.
Doctorului i se atrăsese atenţia în acest sens, fiind avertizat chiar înainte de eliberarea fetei. Cînd Fróny se apropie de el, era ca şi trădată de fapt. Doctorul Chrudimský se ridică de la masă şi o întîmpină.
— Mi-au dat drumul, spuse ea simplu.
Tînărul doctor îşi juca bine rolul. Îi luă din mînă pălăria şi umbreluţa de soare, cu multă amabilitate, o asigură că
are suficient timp pentru ea şi o invită să ia loc. Apoi
Fróny fu servită cu o ceaşcă de ceai şi în timpul acesta se uita la el cu o dragoste plină de gingăşie, cîtuşi de puţin stingherită. Nu-şi uitase trecutul, dar asta nu-i crea vreun complex de inferioritate; îi oferea cu simplitate celui iubit toată măreţia şi curăţenia sentimentelor ei.
— Ai avut de suferit necazuri mari, Fróny, spuse tînărul cu un zîmbet puţin jenat, dar te asigur că nu sînt un trădător. Inspectorul Čadek a descoperit, nu ştiu cum, totul.
Fróny înclină capul în semn că ştie foarte bine.
— Atunci nu ai venit să-mi reproşezi ceva? se grăbi doctorul, luîndu-i o clipă mîinile în mîinile lui.
— Nu. Am auzit că ai fost victima unei agresiuni.
Doctorul Chrudimský zîmbi cu expresia omului sigur de sine. Trase sertarul de la măsuţa pe care îşi luau gustarea şi scoase un frumos browning nichelat, pe care îl puse în palma stîngă a fetei.
— Îl port cu mine acum.
Sprîncenele negre ale Frónyei coborîră, desenînd o linia orizontală: se uita la armă cu multă seriozitate şi concentrare.
— Ştii să tragi? întrebă ea.
— Destul de bine, ca să nimeresc un om la cîţiva paşi.
— Te-ai hotărî să tragi, dacă te-ar ameninţa cineva?
— Desigur, ce-aş putea face altceva?
— Mă bucur, răsuflă ea uşurată. În tonul tinerei nimic nu era prefăcut. Trage. Mai bine să tragi primul.
Inspectorul Čadek mi-a spus că glontele a trecut la o distanţă de un milimetru de dumneata.
— Un milimetru? şi avu un gest de surprindere. Aş zice, jumătate de metru, Fróny, dar Boček nu este un expert în tragere mai bun decît mine.
Fróny rămăsese stană de piatră. Figura ei semăna cu o mască. În prezenţa lui Čadek ar fi răsuflat greu, i-ar fi
fost frică, ar fi ameninţat şi tot timpul s-ar fi lăudat că
numai ea poate să-l salveze pe Chrudimský. Imobilitatea ei de acum răspundea unui resort mai adînc, străbătut de gînduri pe care numai ea le ştia.
— Mă supraveghează tot timpul un detectiv, Fróny. E şi acum în faţa casei, sînt sigur. L-ai observat?
— Da. Am fler la detectivi. Dar ei nu sînt în stare să te apere. Bizuie-te numai pe dumneata şi pe mine.
