deocamdată de asta.
— Ce ţi-a spus despre rană? o întrebă el tăios.
— Spunea… vorbi ea tremurînd toată, spunea că venise Boček la el noaptea, că banditul şi-a dat seama imediat că e vorba de un truc; a tras în el şi…
— Amănunte, femeie, nu ştii nimica mai precis?
— Nu ştiu. Doar n-am fost acolo, Doamne-sfinte! Karta n-a prea vorbit, nici nu era în stare. De-abia mai răsufla, îi era din ce în ce mai rău…
Văduva lui Wang ştia fără îndoială că se terminase cu taina ei. Se uita neliniştită jur-împrejur, de parcă ar fi aşteptat să-i pice din senin un ajutor, o protecţie. Fiindcă
îi tremurau genunchii de emoţie, se lăsă pe un scaun, de trosni sub greutatea ei. Din gîtlej slobozea un horcăit de groază, capul i se bălăbănea într-o parte, închise ochii şi-şi strînse pumnii pe genunchi, pînă i se albiră
încheieturile.
Čadek o privea de sus, satisfăcut. Era convins că totul va merge uşor cu ea. Dar va avea oare vreo importanţă în ce priveşte descoperirea lui Boček?
— Ce zici de faptul că Fróny l-a luat la ea pe Karta, dragă doamnă?
— Eu n-am ştiut asta, oftă femeia. Altfel l-aş fi făcut să-şi schimbe hotărîrea şi pe fata aia mai bine aş…
— Unde a pus Karta uneltele cu care a desfăcut sicriul de zinc? Spune mai bine adevărul acum, ca să nu ne mai întoarcem degeaba pe aici.
— Uneltele… repetă ca într-un coşmar.
— Da, uneltele. Metalul de lipit sau ce era, lampa şi aşa mai departe.
— Le avea acasă, undeva în pod, doar era meşter tinichigiu. Pe urmă — pe urmă le-a adus aici…
— Pe urmă le-a dus din nou acasă?
— Nu, răspunse femeia, într-o iritare crescîndă, de nedescifrat pe deplin, sînt aici.
— Arată-mi-le.
Ea se ridică. Čadek îi urmărea cu atenţie mişcările. Ieşi prin uşa întredeschisă în antreu.
— Merg cu dumneata, spuse Čadek, dacă sînt în altă
parte.
— Veniţi, spuse ea şi deschise.
Čadek înaintă, dar ea se repezi eu un salt de pisică, trîntind uşa atît de tare în urma ei, de se ridică din prag un nor de praf. Čadek ajunse şi el într-o clipită la uşă şi o forţă cu umărul. Uşa se întredeschise puţin, sus, în colţ, dar mai mult nu, era bine încuiată.
Văduva lui Wang fusese mai iute decît Čadek, şi acum el răcnea degeaba!… Era ferecat înăuntru, în timp ce femeia îşi luase tălpăşiţa. Inspectorul se uită repede jur-împrejur. Cele două ferestruici aveau gratiile solide şi umbrite de vrejurile fasolei căţărătoare. Nimic de făcut!
Čadek intră cu umărul în uşă a doua oară. Nu ceda. Cu un gest violent lovi cu piciorul sub broască. De data asta reuşise mai bine. Lemnul trosni, şi la a treia lovitură, şi mai violentă, uşa zbură dată de perete.
Furios, ocărînd, Čadek porni în fugă. Dar zadarnic o căută pe văduva lui Wang; roşcovana dispăruse.
XIV
ÎN PRIMUL MOMENT nu i se păru o tragedie, era numai înciudat că se lăsase dus de nas. Nici prin vis nu-i trecuse că femeia aceia ciolănoasă se va încumeta la o acţiune atît de neaşteptată. O sucise şi-o învîrtise pînă
cînd căzuse zdruncinată. Şi totuşi nu-şi pierduse cumpătul; şi-a dovedit tăria hotărîrii şi Čadek se gîndea la ruşinea pe care o va îndura în faţa lui Barák.
Se strădui să-şi îndrepte greşeala. O femeie cu o înfăţişare atît de bătătoare la ochi nu putea dispare cu una cu două. Nu porni singur în urmărirea ei. După
cîteva întrebări scurte puse oamenilor din preajma casei, se îndreptă grăbit spre cel mai apropiat telefon. Văduva lui Wang avusese noroc, nimeni nu o văzuse fugind.
Čadek ordonă încercuirea zonei suspecte cu toate mijloacele posibile. Motociclete cu poliţişti săltau de-a curmezişul maidanului, iar la marginile periferiei maşinile vărsau grupuri de poliţişti.
— Faceţi razie! ordonă inspectorul.
Căzură în plasă hoţul de poduri, Viktorín, care dormise sub masă la mama Klouzanda şi încă alţi cîţiva: trei tipi dubioşi, fără domiciliu şi fără ocupaţie, şi o duzină de prostituate cu actele în neregulă. Dar văduva lui Wang se evaporase. Probabil că îşi alesese bine refugiul şi, mai ales, se fofilase la timp.
— Nu-i nimic, mîrîi Čadek, zicîndu-şi că ar merita să-şi tragă o pereche de palme; informaţi toate gările!
După succesul expediţiei de dimineaţă, se întoarse la secţie ca o curcă plouată.
Din fericire, doctorul Barák nu era de serviciu. Čadek ar fi intrat în pămînt de ruşine. Se mai calmă. Draboch veni să-l anunţe că la gara de la periferie fusese zărită o
femeie care corespundea semnalmentelor; arăta foarte dezorientată.
— Dezorientată! exclamă Čadek. Aşa. Pun pariu că
nimeni n-ar fi observat-o dacă s-ar fi comportat normal.
