la el supărat, îşi lăsă picioarele pe podea, se aşeză pe marginea canapelei şi-şi frecă faţa cu palmele.
— Nu vă aveam în program, mormăi el.
Doctorul Havlasa se scuză politicos. Spuse că înţelege importanţa altor probleme mai arzătoare, dar că îl roagă
să i se recunoască seriozitatea propriilor griji.
— Am cuvîntul dumneavoastră, îi aminti.
— Ştiu, răspunse morocănos, Čadek, iertaţi-mă, uitasem de dumneavoastră.
— Nu face nimic. Am venit singur. Aveţi vreo veste bună pentru mine?
— Pot numai să vă asigur că vă faceţi griji degeaba.
Logodna doctorului Chrudimský cu fiica dumneavoastră
nu va fi cu nimic umbrită.
— Dar…
— De fapt sfîrşitul acestei afaceri este aproape, îl încurajă
Čadek,
credeţi-mă.
În
locul
fiicei
dumneavoastră, aş avea mai multă încredere în doctorul Chrudimský.
Pe faţă bătrînului medic se aşternu un zîmbet jenat,
— Principiul e frumos, dar discutăm cu femeile. Soţia mea susţine că nici un bărbat de pe lume nu merită
încredere.
— Soţia dumneavoastră?! exclamă Čadek şi îl privi lung. Cine ştie! Poate vorbeşte din proprie experienţă.
Inspectorul fusese destul de nepoliticos.
—- Ştiţi, domnule doctor, adăugă el, ridicîndu-se să
deschidă fereastra, eu cunosc un singur bărbat în care mă pot încrede în orice împrejurare; e vorba de mine însumi;
spun
asta
şi
în
privinţa
problemei
dumneavoastră.
Cu un căscat deloc înăbuşit, încheie vizita şi se grăbi să
telefoneze. Află repede că nu intervenise nimic nou în starea sănătăţii lui Karta. Deocamdată problema care se punea era dacă organismul va rezista sau nu va rezista.
Tînărul detectiv Klein dădu raportul de dimineaţă, declarînd că nu se petrecuse nimic deosebit, şi propuse să fie schimbat abia la prînz. Čadek împărţi dispoziţiile şi, frămîntat de gînduri, se grăbi spre spital.
Acolo privi faţa pămîntie a bolnavului. Doctorul de serviciu îi dădu informaţiile de specialitate, pe care Čadek nici nu le reţinu. Karta era în viaţă, însă în stare de inconştienţă, şi nu se putea vorbi cu el. Pe fruntea ca de ceară înnegrită se lăbărţa o pată mare, roşie. Era tuns, bărbierit şi spălat, cît se putuse mai bine. Şi Čadek, uitîndu-se lung la el, nu se mai miră că se înşelase atît de grav. Karta se schimbase nemaipomenit de la ultima lor întrevedere. Dacă mai adăugai şi barba încărunţită şi părul zburlit, fiul semăna acum nespus de mult cu tatăl lui. La urma urmei, între ei era o diferenţă oarecum mică, de douăzeci de ani, şi Karta cel tînăr trecuse demult de cincizeci.
Totuşi Čadek recunoscu uşor în trăsăturile bolnavului figura bine cunoscută şi se supără pe el însuşi, pentru superficialitatea cu care privise mai-nainte cîrpele ce înfăşurau capul bolnavului. Dacă ar fi fost mai atent ar fi scăpat de multe neplăceri, ba chiar poate întreg misterul ar fi demult dezlegat.
— Păziţi-i ca pe sfintele moaşte! zise el celor de la spital, la plecare.
Apoi, porni grăbit spre sectorul cinci.
Acum nu mai era necesară o atentă diplomaţie, ci mai degrabă o ofensivă puternică. Dacă Fróny ar fi vrut, i l-ar fi putut arăta pe Jirka Boček cu degetul. O oprea însă
