— Acum du-te la culcare, doctore, zise inspectorul.
Broasca este intactă. Dimineaţă va fi postat în faţa casei un detectiv, care l-ar putea recunoaşte pe Boček, chiar dacă s-ar deghiza în contesă.
Aşteptă pînă se trînti uşa în urma doctorului şi după
aceea mai ascultă o clipă în coridor. Cu un oftat, începu să coboare şi, ajuns jos, o căută pe portăreasă, rugînd-o
să-i deschidă. Aceasta vroia să ştie de unde vine şi întinse mîna după bacşiş. El îi arătă insigna şi ieşi în stradă.
Era ora la care strada se odihnea cu adevărat, deşi pentru puţin timp şi nu cu desăvîrşire. Aerul era proaspăt, se respira bine, dar pe inspector îl dureau picioarele şi ar fi vrut să doarmă cît de puţin.
Čadek se îndrepta spre secţie. Se gîndea că cel mai bun lucru ar fi fost să se întindă pe canapeaua din biroul său.
Doctorul Barák era în serviciu de noapte. O să-i facă
plăcere să asculte noutăţile. Ar putea s-o trezească şi pe Fróny, aşa, pe neaşteptate, şi atunci va fi ceva mai maleabilă, decît în împrejurări oarecum normale. Dis-de-dimineaţă — fără zăbavă — la roşcovana Mušková, în sectorul cinci! Apoi informaţiile asupra stării lui Karta!
Doamne, avea griji destule! Pe strada în pantă, se grăbea cineva. Paşii grei răsunau zgomotos, cu un ecou sacadat.
— Nu te supăra, spuse Čadek, tăind drumul, bărbatului care se grăbea, nu ne cunoaştem cumva?
Bărbatul cu geanta plină de ziare nu era atît de perspicace. Se opri, aplecînd capul, ca să-l recunoască în lumina slabă pe cel din faţa sa.
— Dumnezeule, dumneavoastră sînteţi, domnule inspector?! V-aţi şi sculat, de la ora asta?
— Nici nu m-am culcat, răspunse Čadek. Nu vreau să
te reţin, văd că eşti grăbit.
— Cîteva clipe nu contează, domnule inspector.
— Prietene, dacă tot ne-am întîlnit, din întîmplare, şi fiindcă sînteţi vecini, spune-mi, tînărul Karta avea relaţii cu nevasta lui Wang-Li?
— Hm, răspunse omul, credeţi că i-au făcut de petrecanie chinezului? Nevastă-mea zice că da. Dar n-au scăpat o vorbă. Eu unul nu ştiu nimic. După moartea lui
Wang-Li, nimic nu s-a mai putut dovedi, fiindcă a dispărut Karta.
— Bineînţeles. Îţi mulţumesc şi nu te mai reţin.
Bărbatul cu ziarele o porni din nou foarte grăbit. Čadek mergea mult mai încet, în direcţie opusă.
Îl depăşi tramvaiul de serviciu pentru transportul salariaţilor matinali. Trecu un taxi în mare viteză. Se lumina de ziuă.
Poarta de la secţie, ca o uriaşă gură neagră, îl înghiţi pe Čadek, care îşi căută imediat şeful. Discutară pe îndelete, după aceea doctorul Barák îl chemă, la cererea lui Čadek, pe detectivul Klein. Tînărul, care trebuia să-l supravegheze pe doctorul Chrudimský, îşi lua rolul foarte în serios.
Dar Čadek nu mai spera să găsească prea repede cheia enigmei. Intră în biroul expertului de arme şi lăsă acolo glontele turtit cu eticheta de rigoare. Fericitul funcţionar dormea încă şi cîţi alţii la fel ca el…
Revenind pe coridor, Čadek opri o femeie bătrînă, care făcea curăţenie prin birouri şi trebuia să se apuce devreme de treabă, ca totul să fie în ordine pînă la şapte şi jumătate.
— Lasă curăţenia, mătuşă, o bătu el pe umăr; ia, te rog, termosul meu şi adu-mi cît mai repede, de la bufetul din colţ, cafea şi şase cornuri calde.
După aceea îl chemă la el în birou pe gardianul de noapte şi-i ordonă s-o aducă imediat pe Fróny Brabencová.
Sosi foarte repede. Nu-i priise noaptea petrecută în detenţiune preventivă, dar nu arăta nedormită. Mediul în care se trezise pe neaşteptate îi trezise iar cinismul de
odinioară, tonul specific prostituatelor. Čadek regreta din fundul sufletului schimbarea. Îi vorbi liniştit. Poate, totuşi, într-o bună zi, fata asta va reuşi să smulgă
definitiv rădăcinile trecutului şi să înceapă o viaţă într-adevăr nouă. Dar pentru asta era necesar să dispară de la orizont spiritul rău al vieţii ei, Jirka Boček.
— Moşulică, zîmbi ea fără chef, înainte de a discuta întreabă la spital ce e cu Karta.
— Tatălui tău îi merge destul de bine, răspunse el, privind-o aspru.
Fróny, spre care Čadek întorsese lampa de birou de cînd intrase, făcu o strîmbătură.
— Cînd ai aflat că-i merge destul de bine? întrebă
Fróny, ridicîndu-şi de pe frunte o şuviţă neagră.
— Azi-noapte.
— Ai telefon aici, arăta ea spre aparat; sună acolo, repede, să aud şi eu ce-o să-ţi spună. Dacă nu, nu deschid gura, chiar dacă ai folosi cheia de desfăcut conserve. Spui că-i taică-meu, deci am motive să fiu îngrijorată.
— Şi nu e?
— Unui singur om i-am spus eu asta — şi i se aprinse brusc o strălucire în ochi — şi el m-a turnat. Te-a trimis la mine şi tot ce ştii, de la el ştii. Bine! zise ea furioasă şi ochii strălucitori i se umeziră. Sînt o proastă, bine mi-a făcut. Singur n-ai fi aflat nimic.
Čadek trase lîngă masă încă un scaun.
