— Purul adevăr, susţinu doctorul cu simplitate. Asta o
făcea pe Fróny să spună că eşti un sărman flaşnetar orb.
Cuvintele auzite parcă se spărgeau în urechile lui Čadek, căzut acum în negura unor gînduri contradictorii.
Parcă vocea doctorului venea din depărtări…
— În spital omul o să fie asistat cum trebuie, continuă
doctorul Chrudimský. Întîi va fi spălat şi bărbierit.
Cîrpele ce-i înfăşurau capul vor fi înlăturate. Acolo e şi lumina mai bună, decît acasă la Fróny. Dacă reuşesc să-l salveze, o să-i dispară masca înspăimîntătoare, de muribund torturat de dureri. În noaptea asta i se hotărăşte soarta, sper. Ţi-am atras atenţia asupra erorii dumitale. Cum ai să-l priveşti atent, o să-ţi dai seama de realitate.
— Doamne! gemu Čadek, aşezîndu-se cu greu.
„Da, s-ar putea! Cui i-ar fi trecut prin cap aşa ceva? Ce, parcă nu s-ar putea ca un om rănit grav la şold să
îmbătrînească în cîteva zile cu douăzeci de ani?” îşi zicea, copleşit, inspectorul.
— Nu sînt orb, clătină el din cap, cu un aer nefericit, sînt victima împrejurărilor.
Doctorul ridică iarăşi din umeri.
— Bea, îl îndemnă binevoitor cu paharul, eşti consternat. Eu nu l-am cunoscut nici pe cel bătrîn, nici pe cel tînăr, dar pot să te îndrum, cum m-a îndrumat pe mine Fróny, vrei?
— Mai întrebi?!
— Ei, dar mai întîi am o noutate şi mai teribilă; sper să
nu leşini.
— Asta nu, zise Čadek, nerăbdător.
— Karta fiul este tatăl fetei.
Čadek înghiţi în sec, cu ciudă. Tăcu.
— Pare foarte verosimil, inspectare. De fapt, vînd cum am cumpărat şi crede ce vrei. În actul de botez al Frónyei nu figurează numele tatălui. Maică-sa era spălătoreasă, sau aşa ceva, dar se pare că era o femeie foarte cumsecade. Fróny susţine că mama ei a aflat mult mai tîrziu că cedase unui hoţ de buzunare fără scrupule.
Atunci, s-a gîndit că mult mai înţelept ar fi, spre binele copilului ce urma să se nască în curînd, ca tatăl, cu meseria-i dubioasă, să rămînă necunoscut, şi să dispară
din viaţa lor.
— Poate, oftă Čadek.
— Mai tîrziu după moartea mamei, continuă
Chrudimský, Fróny şi-a găsit singură tatăl. Mama ei muncise din greu; Fróny spune că, într-o bună zi, au găsit-o moartă, cu capul în albie, printre clăbucii de săpun. A fost o femeie necăjită. Fróny nu a luat-o pe calea maică-si, ci a lui taică-său. Năzuinţa ei spre bine, manifestată acum, a moştenit-o de la maică-sa. Viaţa imorală din trecut e o moştenire de la taică-său. A înclinat mai mult spre el decît spre maică-sa; asta se vede şi din grija pe care i-o poartă acum, nu?
— Şi substituirea tatălui cu fiul… spuse nerăbdător Čadek, căruia gîndurile îi galopau înainte.
— La acea substituire s-a ajuns printr-un concurs de împrejurări, cum susţine Fróny. După ce s-a despărţit de dumneata şi a ajuns acasă, zice ea, Karta cel tînăr şi-a găsit tatăl mort. Şi fiindcă se temea de răzbunarea lui Boček, i-a venit ideea să treacă în pat, în locul lui,
înlăturînd astfel primejdia, măcar pentru un timp, pînă
ar inventa ceva mai bun.
Îşi găsise tatăl mort! Ce întîmplare!
— Care-i părerea dumitale despre rana din şold?
întrebă Čadek. Crezi că datează din noaptea în care m-am despărţit eu de Karta?
— Nu, răspunse doctorul cu siguranţă; mai mult ca probabil, după aceea.
— Karta n-a spus cînd a fost rănit?
Da, doctorul ştia. Čadek nu trebui să-şi noteze nimic.
Karta fusese împuşcat în noaptea cînd Boček vrusese să
tragă în el la cîrciuma mamei Klouzanda. Noaptea aceea mirosea numai a praf de puşcă pentru inspector!
Dar în altă noapte, anterioară, cînd Čadek îl văzuse pe Jirka Boček pentru ultima dată, se auzise o altă
împuşcătură,
confirmată
