— De ce nu l-ai adus pe Karel, dacă te-ai dus după el?
— Fiindcă nu l-am găsit. Poate e la cinema sau la teatru, nu ştiu…
Se lăsă violent pe scaun. Nu puteai descifra nimic pe chipul ei. Čadek o privi cîteva clipe dus pe gînduri. E
posibil ca Fróny să pătrundă mai bine decît el însuşi în misterul răzbunării lui Jirka?
Îşi răspunse cinstit că ar fi posibil.
— Măcar spune-mi, Fróny, i se adresă el, procedezi astfel din bune intenţii?
Fróny pricepu că duşmănia e în regres şi ce vrea să
spună inspectorul.
— Nu-mi umblă nici o ticăloşie prin cap. Foarte simplu de observat prin faptul că m-am asociat cu Karel, care nu e un bandit, nici măcar pentru culpa de… de a se fi îndrăgostit de mine.
— Aşaaa? tărăgăna Čadek, îndrăgostit! Eşti sigură, Fróny?
— Altfel, de ce şi-ar pierde vremea cu mine?
— Ei, da… spuse Čadek şi vorbele nu-i erau pe înţelesul fetei. Ar fi mult mai bine dacă te-ai lăsa de gîndurile astea şi ţi-ai vedea numai de cursul de infirmiere. O să vorbesc eu cu Chrudimský, n-avea grijă!
Dar doctorul Chrudimský nu era de găsit. Detectivii anunţau că nu-l mai văzuse nimeni. Čadek începu s-o suspecteze pe Fróny că reuşise, totuşi, să vorbească cu Chrudimský şi că tînărul doctor socotise că e mai prudent să dispară. Fróny însă tăgăduia pînă în pînzele albe. De la spital sosi repede ştirea că bătrînul Karta este încă în viaţă. Septicemia declarată putea fi combătută
încă. Dar bolnavul pierduse foarte mult sînge, deşi rana era un fleac; proiectilul rămăsese în corp, lucru constatat de radiografie şi urma extragerea lui. În starea actuală a pacientului operaţia era însă foarte periculoasă.
Vechimea rănii nu se putea determina din cauza
stadiului inflamatoriu avansat, şi nici nu se putea pronostica evoluţia stării infecţioase,
— Karel prevăzuse asta, adăugă Fróny; ştia de bucăţica de plumb, dar se temea de operaţie, aştepta ca tata să se înzdrăvenească puţin. Spera ca rana să se vindece şi cu glontele înăuntru, şi apoi să intervină eu bisturiul. Ei spun că nu se poate încă? Să aşteptăm…
— Să aşteptăm? Nu mai merge. Nu mai aşteptăm nimic… Acum ne mutăm la noi, dragă Fróny. Aici treburile nu se fac bine. Vii cu mine de bunăvoie, sau iar ai să-mi tragi un picior în stomac?
— Mă duci după gratii, asta vrei?
— Da, vreau, continuă el amabil, dar răutăcios; deocamdată e mai bine să nu faci, de capul tău, vreo prostie şi pe urmă vom avea de semnat amîndoi nişte procese-verbale către judecătorul de instrucţie. Hai, mişcă, fetiţo!
Fróny se lăsă dusă, nu ca un miel la tăiere, ci ca un căţeluş curios.
La secţie Čadek află că fusese chemat de două ori prin telefon de o persoană care nu-şi spusese numele, nici de ce-l căuta. Čadek opri această raportare cu un gest liniştitor:
— Mai stau pe aici, spuse el, poate mai sună o dată, cine-o fi fost.
Dar nu mai sună nimeni. Čadek se debarasă de Fróny, care se despărţi de el, trimiţîndu-i o sărutare pe vîrful degetelor şi cerîndu-i sprijinul în căutarea doctorului Chrudimský.
Spectacolele
teatrelor
şi
cinematografelor
se
terminaseră demult şi mica armată de urmăritori nu aflase nimic. La ora unu noaptea doctorul Chrudimský încă era dat ca dispărut. Pe la ora două Čadek începu să
se teamă pentru el. Trimise detectivi la gară şi în alte
puncte ale oraşului, făcînd din asta o problemă majoră.
Ultima mişcare cunoscută a doctorului era analizată
atent. Pe la opt seara plecase de-acasă. Era deci clar că
plecase mai înainte de a fi putut ajunge Fróny la el. Se află că fata întrebase de doctor foarte îngrijorată, dar nimeni n-o putuse informa încotro pornise.
Pe la ora trei Čadek se hotărî să se îndrepte spre casa să dea măcar ochi-n geană. Urmărirea continua şi fără el.
Lăsă vorbă la secţie să fie urgent înştiinţat în cazul apariţiei doctorului Chrudimský.
— ÎI aduceţi aici, ordonă el, şi-l ţineţi într-o celulă
separată. Nu-i strică experienţa.
Nu trecuse mult şi deschidea uşa casei unde locuia.
