După amiază Fróny nu ieşise deloc din casă şi între timp primise încă o vizită a doctorului Chrudimský.
Întîrzie acolo peste o oră. Seara, Draboch, care intrase în tură, era convins că iarăşi n-o să poată pescui nimic, dar pe la ora opt, Fróny îşi făcu apariţia pe stradă. Nu-i puteai vedea bine chipul din bufetul expres, dar Draboch observă că era îmbrăcată pentru o cursă mai lungă şi se repezi la telefon. Într-un sfert de oră, Čadek şi Pobožný ajunseră la locul nevralgic.
— Mergem toţi trei, spuse Čadek, nu mai e nevoie de supraveghere. Dacă ne surprinde Fróny, ea va fi cea surprinsă.
Liftul îi duse pînă sus la administrator, care se cam sperie; apoi îşi trase iute pantalonii, luă cheile şi însoţi poliţiştii.
— Intru eu primul, zise Čadek. Atenţie! La mama Klouzanda m-am pomenit cu un foc ca din senin. De-abia am apucat să mă arunc pe burtă.
Au ajuns repede în antreu. Čadek se temea să nu fie uşa odăii închisă, sau cheia întoarsă în broască pe dinăuntru. Ar fi fost semn rău, ar fi însemnat că în cameră e şi cineva în stare să umble, cum nu era cazul bătrînului Karta. Dar gaura cheii era liberă şi administratorul descuie fără nici o greutate.
— Acum intră, spuse grav Čadek, adresîndu-se administratorului. Voi doi rămîneţi în prag.
În cameră nu mişca nimic. Čadek intră cu revolverul în mînă. Nu se gîndea la bolnav, ci la Jirka Boček. Cu mîna stîngă, răsuci comutatorul. Lumina inundă încăperea goală, dezvăluind şi colţul ascuns de draperie. Čadek înainta şi cu o mişcare bruscă trase în lături perdeaua.
Nu se miră deloc văzînd în pat un om descărnat, învelit în pături.
— Veniţi aici, băieţi, strigă inspectorul punînd arma în buzunar.
Bătrînul zăcea pe spate cu ochii închişi. Nu se trezi; slăbiciunea fizică îl cufundase într-un somn profund. Era de o slăbiciune îngrozitoare, devenise de nerecunoscut, părul răvăşit, barba şi mai albită, hirsută, mustăţile încîlcite, toate la un loc făceau din el un spectru de groază.
Čadek se aplecă asupra lui fără dezgust.
— Ascultă, bătrînule, mă auzi?
Karta nici nu se clinti. Čadek îi apucă mîna numai oase şi ridică puţin pătura. O lăsă numaidecît jos, fiindcă sub ea simţi o căldură mocnită, ca de foc.
— Hait! ai zice că are plus şaptezeci de grade! Hei, bătrîne! Uită-te la mine!
Trei capete se aplecară peste pat. În antreu administratorul casei, tremurînd, îl întoarse nervos din drum pe funcţionarul firmei de hîrtie şi filme cino-fotografice, care ieşise din camera lui, împins de curiozitate.
— E mort, spuse Draboch întunecat, gata. Nu vedeţi?
Čadek nu credea. Nu-i venea să creadă. Se uită la buzele celui din pat. Erau întredeschise, bărbia lăsată şi acoperită de barba urît crescută.
— S-ar putea să ai dreptate, Draboch, răspunse el sumbru.
Dădu pătura la o parte, se aplecă şi îndepărtă tifonul de pe faţa oribilă. Tăcea concentrat, numai mîinile îi tremurau. Apoi se îndreptă şi se întunecă la faţă:
— Uitaţi-vă aici, arătă el, nenorocitul a fost asasinat.
Trupul slab al bătrînului avea la şoldul stîng o rană de pe urma unui glonte, o rană mai veche şi foarte umflată.
XI
ČADEK ERA OBIŞNUIT să ia măsuri rapide şi eficiente.
De data asta însă stătu mult timp tăcut, înclinat asupra jalnicului trup, acum pe jumătate gol. Fireşte, însă, că
cei doi detectivi ştiau bine ce trebuie făcut.
Pe Čadek nu-l ţintuia locului vreo nehotărîre; se gîndea profund la iţele încurcate şi de neînţeles ale acestui caz.
Nucleul era, fără îndoială, răzbunarea lui Jirka Boček împotriva informatorului Karta, Dar de ce fusese împuşcat în şold tatăl lui Karta? Şi de ce Fróny îi purta de grijă? De ce merseseră atît de departe şi ea şi doctorul Chrudimský? De ce fusese scos Wang din sicriul de zinc?
Čadek se aplecă din nou să mai cerceteze rana. O
atinse uşor cu mîna, gest care avu o neaşteptată urmare: Prin trupul pierit trecu un tremur ca un curent electric, surprins şi de Draboch şi de Pobožný.
— Atenţie! exclamă Draboch, Un trup mort, totuşi, nu reacţionează aşa!
Čadek aruncă o scurtă privire detectivului. Se aplecă
din nou, şi de data aceasta cercetă inima rănitului. Îi descheie cămaşa mototolită, dar curată, şi-şi lipi urechea de pieptul lui. Nu ascultă mult şi se ridică.
— Ai dreptate, Draboch, spuse el calm, nu e mort.
Inima lucrează; slab, ca un deşteptător călcat în picioare, dar merge. La treabă, băieţi!
— Adică? întrebă Pobožný.
— Te-ai oferit primul, aşa că ocupă-te de o salvare.
Omul e în agonie şi poate moare pe drum, dar nu trebuie să vă mulţumiţi cu asta. Ai grijă, Pobožný, e foarte important să-l menţinem în viaţă. Pricepi? Cu vreo injecţie, ori cu ce-or şti cei de la spital. Acolo, ai grijă, interzice accesul doctorului Chrudimský: ţine-l la o sută
de metri depărtare! Dealtfel, lucrează la altă secţie.
Dumneata Draboch, o să ai grijă de celelalte. Ia-ţi pe cineva în ajutor. Trebuie să mi-i găseşti cît mai repede pe Chrudimský şi pe Fróny. Eu aştept aici.
