Întinse mîna şi înveli bolnavul… Îşi zicea să rezolvarea cazului se apropie. Dacă Fróny îl adusese pe bătrîn la ea acasă, şi îi ceruse doctorului Chrudimský ajutorul medical sub pecetea tainei, atunci, ştie ea ceva, tocmai datele după care alergase el degeaba pînă acum. Dar s-a terminat! Nu o să mai aibă curajul să încerce să-l mai păcălească.
— Dumneata poţi să te retragi, spuse Čadek administratorului, care se uita intrigat prin încăpere.
Cheia lasă-mi-o aici!
Astfel inspectorul rămase singur cu bătrînul, examinîndu-l atent. Trăia, sau chiar în clipa aceea îşi dădea ultima suflare? Čadek parcă simţea aripa îngerului morţii deasupra patului. Liniştea era desăvîrşită. O
singură dată se trînti o uşă, cînd celălalt chiriaş din apartamentul divizat plecă de acasă. Čadek l-ar fi ajutat pe muribund, dar nu ştia cum. Se încumetă doar să
umezească cu un prosop ud buzele subţiate, fierbinţi şi crăpate ale rănitului. Nu înregistra nici o tresărire.
Inspectorul nu regreta situaţia, nu se minţea cu sentimentul zadarnic de compătimire faţă de acest nenorocit, pentru care dintr-un motiv obscur încetase să
mai aibe vreo simpatie. Rana provocată de un glonte în şold, nu cu mult înainte de vizita inspectorului, nu i-o mărturisise. Şi era, fără îndoială, tot isprava lui Jirka Boček, care-i omorîse şi fiul!
Lui Čadek i se părea că timpul trece apăsător de încet, în realitate Draboch se întoarse în mai puţin de jumătate de oră. Nu era singur. Deschise uşa zgomotos şi o împinse înainte pe Fróny.
— V-am adus-o, spuse detectivul, am aşteptat-o în faţa casei: ştiam că trebuie să se întoarcă. Pentru muribund am cerut ajutoare de la secţie. Salvarea e jos.
Fróny era palidă ca varul. În privirea ei se citea cunoscutul amestec de spaimă şi încăpăţînare. Era bine îmbrăcată, dar se vedea că nu se dichisise în linişte.
Čadek remarcă imediat amănuntul acesta.
— Trimite sus targa, Draboch!
— Vin oamenii cu ea în urma mea, spuse Draboch.
Čadek îi făcu un semn hotărît fetei să se retragă într-un colţ al încăperii. Nu-i adresă nici o silabă. Fróny primi ordinul lui, strîngînd uşor din umeri, şi se îndreptă spre locul indicat, fără să se opună, cu paşi legănaţi, provocatori. Se străduia să-şi fixeze masca exasperantă a indolenţei. Probabil că din privirea lui Čadek înţelesese că nu mai era de glumit.
— Chrudimský? întrebă Čadek scurt.
— ÎI căutăm. Nu e nici la spital, nici acasă. Îl dibuim noi, nici o grijă.
Čadek dădu din cap în semn de aprobare şi-şi îndreptă
atenţia spre uşă: după zgomotul de pe coridor, se apropiau cei de la salvare; Pobožný le deschise uşa, ca să
poată intra cu targa.
— În ordine, domnule inspector? i se adresă detectivul, lui Čadek.
Primiră încuviinţarea mută, după care îşi făcură nu prea vesela lor datorie. Era de la sine înţeles că Pobožný urma să însoţească transportul.
Čadek, întunecat la faţă, privea totul fără să scoată o vorbă. Fróny nici nu crîcnea. Numai pieptul îi tresălta vizibil. Altfel, încerca să pară cinică.
— Vreau să am cît de repede o ştire despre starea lui, insistă Čadek la plecare.
În sfîrşit întoarse capul spre Fróny.
— Vino-ncoace, îi porunci el sec.
Fróny înainta lent şi legănat, înfuriindu-l. Dar cînd vorbi, glasul lui sună rece:
— Fróny! — şi se uită sever în ochii fetei — Te arestez.
— De ce? întrebă ea ridicînd sprîncenele a mirare
— Asta ai să mi-o spui chiar tu. Cine l-a împuşcat pe bătrînul Karta?
— Boček, răspunse ea fără ezitare.
— De unde ştii?
— Karta mi-a spus-o, moşulică.
— Bine. Dar înainte de a continua discuţia, ţin să-ţi atrag atenţia asupra unui lucru: de cîte ori ai să-mi mai spui moşulică, de atîtea ori am să te plesnesc!
— Unde? hohoti ea.
— Văd eu unde.
— Sînt un boboc abia ieşit la baltă, spuse Fróny batjocoritoare, lăsîndu-se greu pe un scaun. Ce vrei de la mine?
— Nimic despre care n-ai fi şi tu informată. De ce te interesează bătrînul Karta?
— Odată, într-o noapte, m-ai întîlnit acolo. Ţi-am spus de atunci: îl vizitam din milă.
— Avea şi atunci rana asta urîtă? Ştiai de ea?
