Fróny îi deschisese lui Čadek uşa cu destulă
amabilitate, închipuindu-şi că era administratorul casei, pe care, se vede, îl aştepta. Probabil îl trimisese după
ceva… Čadek îşi atribui cu sinceritate numele unor patrupede încornorate şi se întoarse grabnic la casa Frónyei. Puţin îi păsa dacă va fi văzut de ea sau de doctorul Chrudimský!… Intră în lift şi urcă pînă la mansardă, unde îl găsi uşor pe administrator, care recunoscu că, într-adevăr, Fróny îl trimisese să cumpere ceva… De data asta, evident, Fróny făcuse imprudenţa să
nu meargă singură după ce avea nevoie.
— Unde aţi fost? întrebă Čadek. Se înţelege că n-o să-i suflaţi o vorbă domnişoarei Brabencová despre întrebările mele.
— Am fost la farmacie, spuse administratorul, şi inima lui Čadek bătu mai tare.
— După ce?
— Un medicament dintr-o reţetă. Credeţi că era otravă?
Nu arăta să fie aşa ceva. Era un medicament gata preparat, într-o cutiuţă. Se numea Dit… Dip… sau cam aşa ceva.
— Omule, interveni Čadek emoţionat, chiar dacă mi-ai spune cum îi zice, pe litere ca la telefon, tot nu aş pricepe
mare lucru, fiindcă habar n-am de termeni farmaceutici.
E destul să-mi spui la care farmacie ai fost după Zipsus ăsta!
— Zips… nu, nu, clătină din cap administratorul, şi-i dădu adresa farmaciei.
Čadek o găsi uşor. Medicamentul fusese eliberat după o reţetă cu antetul spitalului şi iscălit de doctorul Chrudimský, destul de neciteţ, cum semnează doctorii.
Se chema „Dipron” şi farmacistul îi explică amabil că
erau nişte injecţii antiseptice, care se foloseau cu succes contra pericolului septicemiei, ce ar proveni dintr-o rană, muşcătură de cîine ş a.m.d.
— Mulţumesc, zise Čadek şi plecă repede.
Bătrînul Karta şi farmacia — se cam potrivea.
Septicemia, însă, părea ceva cam bizar, pentru că
bătrînul Karta nu era afectat de aşa ceva, iar farmacistul zîmbise la ideea că „Dipronul” ar putea fi indicat în tratarea reumatismului la cap sau ramolismentului…
Fiindcă avusese o zi norocoasă, nu se mai miră de veştile bune primite la secţie. Greşeala pe care o săvîrşise pătrunzînd neautorizat la chiriaşa unei locuinţe onorabile şi purtîndu-se acolo după capul său se trecu cu vederea.
La un moment dat, i se telefona de la spital, comunicîndu-i-se că doctorul Chrudimský se întorsese. O
nouă cîntărire a timpului îl miră din nou pe Čadek, care constata astfel că ciudaţii îndrăgostiţi nu numai că erau gata să facă dragoste într-un timp record, dar tot aşa de urgent renunţaseră… „De ce s-o fi dezbrăcat sărmanul din cauza mea?” reflecta inspectorul compătimitor. A doua ştire bună părea şi mai importantă. I-o adusese detectivul Klein, un tînăr foarte ambiţios, încă în stadiul de ucenicie la şcoala pentru detectivi.
— Domnule inspector, raportă acesta în poziţie reglementară, am găsit un martor care a văzut ceva suspect în noaptea aceea.
— Care noapte? întrebă Čadek.
— În noaptea cînd fost răpit bătrînul Karta. Martorul lucrează la căile ferate şi tocmai se întorcea de la lucru; traversa maidanul, ca să ajungă mai repede acasă, în
„colonie”. S-a minunat văzînd un automobil destul de aspectuos pe drumul plin de bolovani care ducea la casele prăpădite în care locuiesc Karta, Wang-Li şi ceilalţi ca ei.
— Un automobil… oftă Čadek. Şi cum arăta?
— Este căutat deja, zîmbi Klein fericit; am obţinut o descriere foarte precisă: mare, negru, probabil un taxi.
Cam pe la ora două noaptea.
În toată treaba asta taxiul pica bine. Bătrînul Karta nu putea merge pe jos şi era imposibil ca Fróny să-l îi tîrît singură, mergînd pe jos.
— Căutaţi taxiul, în special în jurul casei numitei Fróny, spuse Čadek; să se ocupe de asta Pobožný.
— Maşinile care au avut serviciu de noapte sînt în cercetare, adăugă Klein.
— Bine. Precis că o să găsiţi şoferul, care trebuie adus imediat aici.
Fiindcă nu-i mai rămăsese altceva de făcut, porni în căutarea doctorului Chrudimský. Fróny făcuse nişte greşeli în realizarea planului ei sau al lui Jirka. „Dacă
Boček era băgat în afacerea asta, o s-o binecuvînteze!”
gîndi inspectorul.
Doctorul Chrudimský îl primi posomorît şi Čadek făcu pe prostul, apoi îi spuse că a venit doar ca să-şi ceară
scuze.
— V-a prins fata în undiţă, nu glumă! zîmbi el. Tocmai azi dimineaţă a fost la mine doctorul primar Havlasa şi m-a întrebat ce fel de sport practicaţi.
