— Vi s-a pierdut un pacient, spuse Fróny ironic. Se aşeză pe un scaun fără sa fie poftită şi întrebă direct: Ce-i cu bătrînul Karta, vă rog?
— Tu nu ştii?
— De unde să ştiu? zîmbi ea silit şi batjocoritor. Ce, sînt ghicitoare care citeşte în cărţi?
— Da’ de unde ştii că s-a pierdut un bolnav?
Fróny nu avu nici un moment de ezitare:
— M-am dus acolo aseară după ce ai plecat, m-au văzut doi agenţi. Atunci am descoperit că bătrînul îşi luase tălpăşiţa. Acum am venit să te întreb pe dumneata unde e.
Čadek o privi drept în ochi. Interesul ei depăşea interesul unei infirmiere. Mai înainte se pregătise de atac şi acum îl aştepta un contraatac.
— Ascultă, Fróny, eu tot nu pot crede că te-ai fi dezbărat de lenea ta vestită. Am impresia că a trebuit să
te scoli înainte de şapte.
— Ei şi?
— De ce te interesează atîta bătrînul Karta?
— Ca să nu cadă vina pe mine, replică ea, scoţînd ştrengăreşte vîrful limbii din colţul gurii ei frumoase şi bine fardate.
— Ce să fac? Pe faţa dumitale, moşulică, citesc ca-n palmă. Ştii că am fost cu o seară înainte la Karta şi că
imediat după aceea bătrînul s-a evaporat.
— Eu mai ştiu ceva, Fróny, spuse Čadek cu gravitate.
— Ce anume?
— Între noi doi, Fróny, atîta timp cît vom mai avea de-a face, tot eu o să fiu cel care întreabă, nu tu. Ştiu ceva, dar nu spun ce. Cînd o să am prilejul o să folosesc ce ştiu acum împotriva ta.
— Aha, îşi ţuguie fata buzele, recunoaşte că te cam întreci cu gluma!
— Fiindcă am încetat să te mai cred. În faţa casei tale stă mereu cîte un detectiv — Čadek exagera înadins — şi va sta acolo pînă o să prindă rădăcini. Poate vrei să
mărturiseşti cu sinceritate tot ce mi-ai ascuns pînă
acum?
— N-am ce! îi răspunse ea sec. Nu mă mai scoate din sărite tot timpul!
— Atunci, pleacă, zise Čadek şi-i arătă uşa. Nu era nevoie să vii aici pentru ceea ce ai găsit cu cale să-mi spui.
Fróny se ridică de pe scaun, netezindu-şi cu un gest cochet rochia.
— Mă dai afară, moşulică?
— Mda, încuviinţă el, întorcîndu-se spre masa lui de lucru, ca şi cum şi-ar fi continuat treburile, fără să-i mai pese de Fróny.
— Atunci plec, se hotărî ea. Eşti un bărbat tare încăpăţînat. Nu demult regretam că ţi-am ars una în stomac, dar acum mi-ar plăcea să am copite.
Čadek se întoarse cu liniştită bunăvoinţă:
— Îţi atrag atenţia, Fróny: mai bine pleacă imediat şi lasă ieşirile impulsive. O copită ici, o copită dincolo, treacă-meargă, dar pentru unele cuvinte ai putea să te trezeşti la zdup.
Fróny dispăru ca un meteor, fără să mai scoată o vorbă. Trînti uşa atît de tare, încît lampa de pe birou săltă.
— Hm, îşi spuse Čadek, uitîndu-se pe fereastră.
În clipa aceea intră ordonanţa de serviciu.
— Am crezut că a tras cu pistolul în dumneavoastră!
exclamă ordonanţa. Ce bubuitură! Ordonaţi s-o reţinem la poartă?
— Nu, răspunse Čadek cu un gest plictisit. Trimite-l mai bine încoace pe doctorul… cum îi spune? Sper să fie mai cuviincios.
Čadek îşi puse pălăria în cap, ca să scurteze vizita de la început, şi nu şi-o scoase nici cînd intră domnul în
vîrstă, bine îmbrăcat, cu bărbiţă de ţap încărunţit, cu ţinută distinsă.
— Mă grăbesc, îl întîmpină Čadek, nu vă supăraţi că
nu vă pot sta la dispoziţie mai mult de un minut. Ce doriţi?
— Sînt doctorul primar Havlasa, se prezentă vizitatorul.
