Čadek îşi concentră atenţia.
— Doctor primar, unde, vă rog? şi îşi scoase pălăria.
Havlasa numi spitalul în care lucra şi Chrudimský.
— Ah, da, spuse Čadek, aveţi o fiică şi este logodită cu doctorul Chrudimský, ei fir-ar să fie!
— Poftim?
— Am spus: fir-ar să fie! se enervă Čadek. Aţi venit aici pentru tînăra logodnică. Şi îl invită pe vizitator să ia loc.
— Îi cam daţi de lucru doctorului Chrudimský, domnule inspector, spuse doctorul primar politicos, dar cu aspră demnitate.
— Îşi face singur de lucru, din pasiune personală, replică inspectorul posomorît.
— Atunci, din păcate, înţeleg… Totuşi cred că în cazul acesta, Karel, doctorul Chrudimský, n-ar fi atît de interesat dacă nu aţi dori-o şi dumneavoastră. Fiica mea pînă acum nu bănuieşte nimic, dar eu sînt informat că în penibila situaţie joacă un anumit rol o tînără…
— O prostituată, lămuri Čadek, cu o plăcere răutăcioasă.
Vizitatorul tresări alarmat.
— Nu mi s-au dat amănunte atît de înfiorătoare, dar şi fără ele nu mi se pare totul în ordine. Am venit să vă rog prieteneşte să puneţi capăt situaţiei, fiindcă nu-l cred pe Karel, adică pe doctorul Chrudimský, în stare să fi ajuns singur atît de departe…
— Aşadar, scurt şi lămurit, mă socotiţi pe mine răspunzător.
— S-ar putea. Iertaţi-mă.
Čadek căzu o clipă pe gînduri.
— Aveţi dreptate, spuse el bătînd cu degetele darabana pe masă.
Se ridică şi puse din nou mîna pe pălărie.
— Bine, domnule doctor. Voi face tot ce pot. Aş vrea să
vă promit că totul se va termina chiar astăzi, dar depinde chiar de evenimentele zilei de azi. Mîine am să vă
informez mai în detaliu.
Doctorul mulţumi politicos şi se retrase. Rămas singur, Čadek se întrebă dacă doctorul se va fi întîlnit în sala de aşteptare cu Fróny şi dacă ştia că ea era femeia fatală.
Apoi ieşi din birou în căutarea lui Draboch, ştiind că
trebuie să fie pe undeva prin secţie. În timpul acesta doctorul Chrudimský era fără îndoială la clinică, aşa că
supravegherea lui părea inutilă. Îl găsi repede pe Draboch, care-i confirmă că deocamdată considera supravegherea doctorului o pură pierdere de timp.
— Nimic deosebit în comportarea lui Chrudimský, îl informă detectivul pe inspector, se pare numai că
intimitatea cu Fróny se adînceşte.
— Tocmai de asta se teme şi sărmanul tată Havlasa, adăugă Čadek sibilic.
Se despărţiră şi Čadek plecă de la secţie, nemaizăbovind să discute cu doctorul Barák. Şeful, care pe linie de serviciu se îngrijea ca inspectorul să aibă
totdeauna ceva de lucru la birou, îl scutise zilele acestea de agenda cotidiană, lăsîndu-i libertate deplină.
Pe stradă, fantezia lui Čadek lucra: Fróny putea să aibă
vreun motiv, pînă acum nedescifrat, ca să-l răpească pe bătrînul Karta. Aranjase totul în seara aceea şi Karta fusese de acord. Nu avusese nimic împotriva propunerii lui Čadek de a-l interna, deşi mai înainte se opusese vehement. Ştia, probabil, că în timpul nopţii va veni
Fróny să-l ia. De ce făcuse asta, era un mister chiar şi pentru cea mai vie imaginaţie. Nu era exclus să-l fi ascuns în casa ei. După aceea îl rugase pe doctorul Chrudimský să-l trateze pe bătrînul Karta. Motivele Frónyei erau serioase, fiindcă Chrudimský îi ascunsese totul lui Čadek. Dimineaţa, Fróny, şireată, bănuise că va primi vizita lui Čadek şi că avea de răspuns la o întrebare delicată, pusă cu eternul lui zîmbet binevoitor. I-o luase atunci ea înainte, cu vizita la birou, şi atît de devreme, ca să fie sigură că o să-l găsească. Nu dorea deloc vizite la ea acasă. De ce? Fiindcă acolo se ascundea bătrînul Karta bolnav.
Mulţumit de înlănţuirea aceasta logică, inspectorul se îndrepta spre locuinţa tinerei; ajunse, urcă îndată cu liftul, apoi sună lung o singură dată, deşi pe cartea de vizită se menţiona că trebuie să suni de trei ori.
Veni să deschidă uşa un bărbat în papuci, cu faţa săpunită şi cu maşina de ras în mînă.
— Iertaţi-mă, spuse Čadek blînd, o caut pe domnişoara Brabencová.
— Pentru ea se sună de trei ori! se supără bărbatul, dar se potoli: Hai, acum intraţi.
Čadek se îndreptă direct spre uşa Frónyei. Bătu în uşă, convins că e încuiată pe dinăuntru.
— Imediat, domnule administrator, se auzi glasul fetei.
Čadek tăcu mîlc şi aşteptă. Dar nu trecu bine o clipă şi zăvorul lunecă, se răsuci şi cheia în broască, şi uşa se întredeschise… un picior al lui Čadek intrase deja.
— Dă-o încoace! şuieră Fróny, scoţînd mîna, nu capul, prin uşa crăpată.
