XIX
DOCTORUL BARÁK primi vestea cu entuziasm, dar Čadek rămase indiferent.
— Sînt prost dispus, spuse el pe ton de scuză.
— Termină aici ce ai de terminat şi du-te în sala de autopsie, spuse doctorul Barák. Se deschide sicriul de zinc.
— Ştiu ce-o să se găsească în el, oftă Čadek. Totuşi se duse să vadă. Fróny se lăsase închisă, fără să opună
rezistenţă. Čadek, cu atenţia tulburată, abia dacă
observă schimbarea bruscă în purtarea fetei. Şi totuşi contrastul era izbitor: Fróny se întorsese cu cel mai mare calm acolo de unde luptase din răsputeri să scape…
Ideea de a-i comunica Frónyei că tatăl ei este mort, se dovedise eficace. Deocamdată Čadek nu-i spusese fetei adevărul. Îl trimise pe Pobožný la spital. Dacă mai era posibil să se vorbească puţin cu pacientul Karta, să
vorbească. Omul era ca şi arestat, nu mai putea să-i folosească nici un pretext, nici o minciună. Multe necazuri o mai aşteptau pe Fróny… se gîndea Čadek. Va trebui să depună mărturie contra lui Karta. Nu se putea eschiva. Trebuia să apară ca martoră — nu avea drepturile salvatoare ale unei fiice legitime. Fróny era o fiinţă atît de oropsită, încît nici măcar de clemenţa acestei legi nu avea dreptul să se bucure. Karta nu era tatăl ei recunoscut legal şi curtea cu juri putea lua în consideraţie depoziţia ei, cu atît mai mult cu cît era, de fapt, unicul martor…
Pentru moment, interogatoriul ei prin proces-verbal fusese amînat de Čadek pe a doua zi.
În sala de autopsie inspectorul mormăi:
— Arătaţi-mi rămăşiţele omului care mi-a dispărut diavoleşte de sub ochi.
I se arătară cadavrele.
Asupra lui Jirka Boček se găsise documentul de eliberare din închisoare. Celălalt era fără îndoială
bătrînul Karta. Dovezile suplimentare nu-l mai interesau pe Čadek.
Se uita la jalnica privelişte, dar se gîndea cu totul la altceva.
Lucrau doi medici legişti. Doamne, cu cîte nu se obişnuieşte omul pe lumea asta! Li se citea nepăsarea pe feţe, erau atenţi doar să nu se zgîrie cu bisturiele. De data asta Čadek era foarte sensibil la genul lor de muncă.
Auzi telefonul sunînd, dar nu-l luă în seamă. Cînd văzu intrînd un subaltern care se apropie de mesele de marmură, înţelese că el este cel chemat.
— Repede! bubui în telefon vocea doctorului Barák.
Čadek! Fróny vrea să vorbească cu tine!
— De ce? se miră Čadek, înspăimîntat.
— S-a otrăvit. Avea o pilulă ascunsă în pudrieră. Dacă
nu te grăbeşti…
Fróny stătea întinsă pe patul de închisoare. Un doctor era aplecat asupra chipului ei, dar se retrase cînd Čadek intră ca o rafală. Prima privire a lui Čadek nu o căută pe Fróny, ci pe doctor, care răspunse, ridicînd neputincios din umeri:
— E nebună! A refuzat antidotul, spuse el supărat, Nu ne-a lăsat să-i facem spălătura stomacală. Acum o tîrziu!
Fróny zîmbea cu indulgenţă. Era îngrozitor de palidă.
Nu mai era frumoasă ca înainte; trăsăturile i se crispaseră de durere; stătea neclintită; faţa îi era umedă
şi rece.
— Fróny… spuse Čadek furios, de ce faci pe nebuna!
Doctore dă-mi mie…
Medicul nu se clinti.
— Cinci minute, spuse, nu mai mult…
Fróny zîmbea mulţumită de venirea lui Čadek. Cine ştie dacă se mai gîndea acum la doctorul Chrudimský.
— Bine că eşti aici, flaşnetare, spuse ea abia şoptit, dar foarte limpede.
— Ce-mi spui, Fróny?
Ea tăcu. Zîmbea doar. Sprîncenele negre îi tremurau uşor. Fróny mişcă a chemare un deget şi, cu toată emoţia Čadek observă. Îşi aplecă spre ea capul său mare.
— Nu trebuia să faci asta, Fróny…
— Ba trebuia, răspunse ea abia şoptit, cu înţelepciune.
Adio… Am vrut să-mi iau rămas bun de la tine. Dă-mi mîna — şi se încordă puţin. — Eu… pe cine să fi chemat, spune-mi?… Nu am pe nimeni…
Părea un biet animal chinuit. Transpiraţia rece îi înroura faţa.
