Întins în pat. era frămîntat de o întrebare hamletiană:
„Or fi, sau n-or fi ascunzători secrete la mama Klouzanda?”.
Stătea ridicat în capul oaselor, cu ochii în tavan, şi se gîndea la grija Frónyei pentru starea tatălui ei. Mort?
Bine. Viu? Tot atît de bine. Oricare din situaţii i-ar fi fost, în definitiv, aproape indiferentă, de aceea era ciudat viul ei interes în această direcţie. Îi păsa de moartea tatălui din motive care nu aveau nimic comun cu iubirea filială… Ce-ar fi dacă ar minţi-o mîine pe Fróny că i-a murit tatăl? Mort, Karta ar scăpa de mîna justiţiei umane. N-ar mai fi avut importanţă ce destăinuiri ar face fata în legătură cu el. De ce se făcuse vinovat? De moartea bătrînului Karta. Fapta era ştiută poate şi de Boček, şi de aceea Fróny i-l tăinuia pe acesta, cu toate că
îi rănise tatăl. Boček dorea moartea doctorului Chrudimský… Poate fiindcă se temea de indiscreţia lui
Chrudimský, informat prin confidenţele Frónyei. Sau poate că era gelos şi Fróny putea să-l potolească numai cu promisiunea că nu se va mai întîlni niciodată cu tînărul medic…
Dar Fróny îi promisese lui Čadek securitatea lui Chrudimský încă înainte de a fi avut discuţia cu fiica medicului primar. Cine ştie ce criză sufletească o hotărîse la asta. Era foarte posibil să se fi hotărît singură să se despartă de Chrudimský, numai spre a-l apăra de răzbunarea lui Boček. Nu credea ea mai mult în puterea lui Boček, decît în puterea întregului aparat poliţienesc?
Nu susţinea că poliţia n-o să-l prindă niciodată pe Jirka Boček? În noaptea aceea somnul lui Čadek fusese mai mult decît neodihnitor. După ora şase patul rămase gol şi Čadek pornea iarăşi la drum. Nu intenţiona să treacă pe la secţie, ci pe la locuinţa Frónyei. Avea cheia la el, n-o înapoiase încă administratorului.
Intră în odaia părăsită. Primul lucru pe care-l observă
fu o scrisoare într-un plic închis, sprijinit de un pahar pus la vedere pe masă. Pe plic scria cu litere de-o şchioapă:
Predaţi-o, vă rog, doctorului K. Chrudimský.
Fără să ezite, deschise scrisoarea nemaigîndindu-se la indiscreţie.
O citi repede, o băgă în buzunar şi porni grăbit spre secţie, direct la doctorul Barák.
— Am o veste bună, anunţă el din uşă.
Doctorul Barák crezu că inspectorul se referea la evenimentele din noaptea trecută şi avu un gest vag.
— Şi eu pentru dumneata la fel, răspunse şeful. Ia loc.
Sicriul de zinc e la gară. Poţi să te ocupi personal de transportul lui la serviciul nostru medico-legal.
— Mai bine îl las pe Draboch cu treaba asta, răspunse Čadek. Eu sînt ocupat. Mortul nu fuge din sicriu. Ieri
însă mi s-a oferit prilejul de a salva pe cineva şi am economisit cheltuiala pentru un mormînt proaspăt.
— Mormînt proaspăt? Al cui?
— Al Frónyei. Acum ştiu de ce a opus ea atîta rezistenţă, de au fost nevoiţi să o pună în cămaşă de forţă. Am împiedicat-o de la sinucidere. Avea biletul luat pentru rai. Citiţi această scrisoare şi, între timp, eu mă
reped pînă la celulă, să atrag atenţia oamenilor să fie mereu cu ochii pe ea.
Doctorul Barák luă scrisoarea înspăimîntat; Čadek îl privise foarte ciudat, înmînîndu-i-o.
Scrisoarea suna astfel:
Dragă Karel,
Nu-ţi scrin ca să mă compătimeşti, sau ca să crezi că
aştept vreo minune, sau măcar promisiunea că nu mă veiuita. Nu sînt o sentimentală. Nici nu ţin să-ţi spun că te-amiubit. N-ai fost chiar aşa de rău, dacă stau să mă gîndesc.
Eşti un om bun şi sensibil, mi-am dat seama din felul cumte-ai purtat cu mine. Dacă m-ai fi iubit, poate că mă maiîndoiam de bunătatea dumitale. Dar nu m-ai iubit şi nu mă
iubeşti. Ţi-a fost doar milă de mine şi sentimentul ăstaeste mai mare decît dragostea, fiindcă nu pleacă dinegoism. Am fost proastă gîndindu-mă la altceva. Mi-auzburat minţile şi am trăit numai cu inima. Femeilor li seîntîmplă cîteodată din astea, aşa că te rog nu fi supărat pemine.
Cred că îţi vei face reproşuri cînd mă vor găsi moartă. Deaceea arată oricui scrisoarea mea şi oricine îşi va putea daseama că nu ai nici o vină. Sînt o fiinţă inutilă pe lumeaasta. Trăiesc numai spre paguba oamenilor: niciodată n-am ştiut să fiu folositoare. Moral sînt atît de coruptă, încîtnumai absurditatea aceea în care am crezut m-ar fi pututduce pe un drum mai bun. Dar undeva noroiul tot ar fi
rămas, nu s-ar fi schimbat în praf şi vîntul nu l-ar fimăturat. S-ar fi lipit şi de dumneata, chiar dacă te-ai fiîndrăgostit foarte tare de mine. Nici un bărbat n-ar fi făcuto mai proastă alegere ca dumneata şi meriţi oare aşaceva?
Aşa cum e acum, fără dumneata, m-ar fi aşteptat unsfîrşit şi mai rău decît cel pe care mi l-am pregătit. Crede-mă, sînt slabă şi nefericită; nu ştiu de unde am cîteodată
destul curaj, dar pentru viaţă nu mai am. Am bani, dar einu înseamnă nimic pentru mine. Aş putea trăi şi fără să team lîngă mine, dar tremur de groază cînd mă gîndesc laplictiseala care m-ar aştepta. Simt dinainte neliniştea,nebunia pe care ar trebui să o înving, dar nu ştiu cum aş
învinge-o. Ţi-am explicat, mă jur, că mie nu mi se potriveşteo viaţă liniştită. Nu pot trăi decît în al nouă-lea cer, sau înfundul iadului. Pentru asta îmi cer iertare. Sînt amărîtă şirea, cîteodată singură îmi spun că sînt un monstru. Tot cea fost între noi a însemnat doar o nebunie din partea mea.
N-are nici un sens.
Crede-mă că zîmbesc recitind ce-am scris pînă acum.
Dacă ai înţelege că pentru mine moartea nu înseamnă
nimic îngrozitor, ci mai degrabă contrariul, aş fi foartefericită.
Ai avut neplăceri din cauza mea. Ar fi foarte urît dacă aş
pleca fără să rezolv măcar asta, în aşa fel încît să aipentru totdeauna liniştea sufletească şi să fii lăsat înpace. Rezolv eu asta, pot să rezolv, te asigur. Nu sînt deloctristă, mi-e inima uşoară şi nu plec ca să fac loc cuiva, cimai degrabă fiindcă eu însămi n-am avut niciodată un locpe pămînt. Dar s-a întîmplat ce s-a întîmplat şi numai euport toată vina şi n-am să plîng pentru asta.
