— Despre ce e vorba?
— E un secret, răspunse ea.
Cîteva clipe se lăsă tăcerea; probabil că Fróny îşi savura îngheţata. Doctorul Chrudimský era înţelept că
tăcea. Fróny prindea curaj, o răcorea îngheţata.
„Ce atîta mister?!” gîndi plictisit Čadek, care nu mai nădăjduia să-l aştepte vreo surpriză revelatoare.
— Pot să fiu sinceră cu dumneata, doctore?
— Sigur că da.
— Pot să am încredere în dumneata?
— Mai încape vorbă, Fróny?!
Lui Čadek i se păru că Fróny împinsese la o parte îngheţata, ceea ce însemna mare lucru pentru o fată
tînără.
— Atunci, continuă ea, trebuie să-mi promiţi că o să
păstrezi secretul.
Doctorul Chrudimský avu un moment de tăcere. Să
promiţi unei fete de tipul Fróny ei păstrarea unui secret era lucru foarte delicat.
— Da, spuse Fróny, te înţeleg. Altei femei i-ai fi promis cu siguranţă. Pe mine mă suspectezi.
— Nu vorbi aşa, Fróny!
— De ce nu? Glasul îi era calm şi impresionant. Ştiu cine am fost. Nu ţi-am negat asta. Dar ştiu şi cine sînt acum; şi dumneata, din păcate, nu poţi şti.
— Ba ştiu, răspunse el binevoitor.
— Ba nu. Poate că ştii, dar nu crezi pe deplin. Dacă aş
avea vreo încurcătură, ţi-ai închipui imediat că nu ţine de o viaţă cinstită…
— Cred că nu ar fi aşa, Fróny.
— Ba chiar aşa e, spuse grăbit Fróny, asta e.
Şi iar se lăsă tăcerea. Apoi vorbi Chrudimský:
— Cred că sîntem destul de prieteni, Fróny, ca să poţi avea încredere în mine. Destăinuieşte-te. Te voi ajuta cît voi putea, indiferent despre ce ar fi vorba. Susţii că
problema dumitale este în conflict cu viaţa cinstită sau cu legea, cum vrei să-i spui, dar dă-mi voie să te asigur că asta nu mă surprinde atît de mult cît m-ar surprinde să aud asemenea lucruri de la sora mea, de exemplu. Te ajut, dar cu o singură condiţie.
— Care?
— Că nu-mi vei da numele în această chestiune, prezentîndu-mă drept complicele dumitale.
Asta-i plăcu lui Čadek. Merge bine, se gîndi, de-ar isprăvi odată de vorbit! Doctorul Chrudimský nu putea să se gîndească la altceva decît să alerge îndată cu noutatea direct la Čadek.
— Ar trebui totuşi să ştiu despre ce e vorba, Fróny, Dăunează asta cuiva? Aduc vreun prejudiciu public; dacă
te ajut?
— Deloc.
— Spune-mi pe scurt despre ce e vorba…
— Sigur că da. Nu pe scurt, am să-ţi spun totul foarte amănunţit. Dar mai întîi trebuie să-mi făgăduieşti secretul.
— Şi dacă nu pot să te ajut?
— Promite-mi fără să-ţi faci atîtea griji, spuse Fróny; şi dacă inspectorul ar fi putut să-i vadă, ar fi observat cum mîna ei atingea mîna doctorului, dar din ascunzătoarea sa prinse numai tandreţea din glasul fetei.
— Eşti un om bun, doctore. Cîteodată îmi pari prea bun, cînd fac comparaţie cu mine. Poate crezi că nu sînt capabilă de sentimente mai bune, dar sînt, cu siguranţă.
Dar cînd îţi voi spune despre ce este vorba, voi apare în faţa dumitale ca oricare alta şi va trebui să uiţi că ne-am cunoscut cîndva.
— Spune-mi atunci, Fróny… i se adresă Chrudimský.
Čadek nu avea cum să vadă că doctorul îi strîngea mîna.
