numai de cîţiva fericiţi care nu aveau nici o treabă.
— Vrea să facă o baie… gîndi surprins Čadek, cerînd şoferului să oprească ceva mai departe, pentru mai multă
siguranţă. Nici nu coborî pînă cînd Fróny nu-şi plăti taxiul şi dispăru de tot din vedere, intrînd în restaurant.
Čadek plăti şi el, ceru chitanţa utilă pentru decontare; o urmă pe Fróny, dar intră în bucătărie, unde îşi prezentă
legitimaţia.
— Doamna pe care o caut arată aşa şi aşa, o descria el pe Fróny; du-te să vezi ce loc ocupă, ce face şi aşa mai departe.
Chelnerul, cu guler înalt, în fracul său impecabil, îşi îndeplini conştiincios misiunea. Comunică repede că
doamna a luat loc într-un separeu din dreptul faţadei deschise a restaurantului, şi că este în compania unui domn de vreo treizeci de ani, elegant, cu o înfăţişare plăcută.
— Stau de vorbă? întrebă Čadek, ghicind că domnul era doctorul Chrudimský.
— Da. Pot fi auziţi, dacă vreţi, vă conduc într-un separeu vecin, fără să fiţi observat de nimeni; dealtfel restaurantul, la ora asta, e aproape gol.
Čadek era dezamăgit. Ce discutau cei doi putea să afle foarte bine direct de la Chrudimský şi de fapt nici nu avea cum să fie ceva important. Totuşi era curios să audă
cu urechile lui cum i se adresează Fróny doctorului.
Fenomenul era interesant de urmărit, contribuind la cunoaşterea mai adîncă a sufletului fetei.
— Bine, încuviinţă inspectorul, condu-mă pînă acolo, dacă poţi s-o faci fără să bată la ochi.
Chelnerul
îl
conduse,
ocolind
prin
clădirea
restaurantului. Faţada dinspre rîu era în aşa fel deschisă, încît în sală se intra foarte degajat şi pe mai
multe spaţii de acces. În faţa restaurantului dinspre malul larg şi mult înălţat deasupra nivelului rîului erau.
aşezate măsuţe şi scaune de grădină. Acolo era arşiţă
mare, deşi umbrele mari de soare făceau cuiburi de umbră. Spaţiul era ocupat doar de cîţiva care stăteau la soare în costume de baie.
În local, însă, domnea o răcoare plăcută. Îndrumat de chelner, Čadek trecu de pe nisip direct într-un separeu şi se aşeză liniştit. Se ghemui apoi într-un colţ: nu putea să
vadă ce se petrece în separeul vecin, dar auzea orice cuvînt, cît de slab rostit.
Doctorul Chrudimský avea zi liberă. Nu se gîndise să
şi-o petreacă în tovărăşia Frónyei, aşa înţelese Čadek.
Fata fixase întîlnirea cu doctorul din iniţiativa ei. Nu-i zicea „Karel”, ci numai „doctore”. Doar în visurile ei fericite Fróny mergea mai departe. Čadek pîndea liniştit, fără o mişcare.
Fróny se scuzase de întîrziere înainte de sosirea inspectorului. Acum continua să explice cum nu reuşise să fie gata la timp, cît de mult se grăbise şi cum o copleşea căldura. Parfumul folosit de Fróny ajungea pînă
la nările lui Čadek şi era un parfum foarte fin. Čadek se miră de bunul ei gust. Doctorul Chrudimský îi răspunse cu amabilitate şi schimbară cîteva vorbe convenţionale despre timp. Se purta cu Fróny ca în compania unei adevărate doamne, iar ea avea o ţinută de adevărată
doamnă. Pentru moment Čadek înlătură impresia că
doctorul Chrudimský lua în serios toată povestea cu Fróny. Între timp, Fróny începuse să povestească de ce ajunsese să se ofere cînd va bărbaţilor. Era drăgălaşă
cînd vorbea, discretă, prietenoasă, plăcută, într-un cuvînt, fermecătoare, dacă la toate astea Čadek îşi mai imagina şi zîmbetul ei frumos.
O ascultă, vorbind.
— Dacă n-aş fi avut un motiv serios, n-aş fi îndrăznit să
te chem atît de neaşteptat şi în mare grabă. Dumneata nu te superi, dacă am să te rog ceva?
— Cum să mă supăr?! exclamă doctorul Chrudimský.
Niciodată! Pentru dumneata, Fróny, fac cu plăcere tot ce-mi stă în putere.
— Într-adevăr, ce vreau eu să te rog stă în puterea dumitale, spuse Fróny pe un ton mult mai grav decît sesiză Čadek. De fapt numai dumneata ai putea face lucrul ce-mi este mie atît de necesar.
