înălţime, nu era desigur voinica doamnă Mušková.
Necunoscuta se grăbi, trecînd în jos, pe drumul de lîngă
casa vînzătorului de ziare.
Čadek era nerăbdător să afle cine îl vizitase pe tatăl lui Karta, şi ieşi repede în calea necunoscutei. Femeia, surprinsă, scoase un strigăt slab.
— De! spuse Čadek, ţi-ai ales foarte prost vizita asta, fetiţo.
Era Fróny.
VIII
— DE UNDE VII? o întrebă inspectorul cu severitate.
Era enervat, ceea ce ştia că îl dezavantajează. Poate că
pe lumină şi-ar fi ascuns starea de spirit, dar aşa nu-şi mai controla expresia feţei, iar încordarea lui era trădată
de tonul vocii, Fróny, evident, era mai mult decît surprinsă. Dar mînia făţişă a lui Čadek o ajută să-şi vină
în fire.
— Ia te uită! o ironiză el, tot dumneata! Nu scapă omul de dumneata nici cu pliciul de muşte.
Lui Čadek i se întărea impresia, de altfel îndreptăţită, că cineva, în combinaţie cu Fróny, îşi bate joc de el.
Desigur, Jirka Boček, îşi spunea. Şi nu numai cei doi, mai erau şi mama Klouzanda, roşcata Mušková cu bărbatul mort, chelnerul Jindra, doctorul Chrudimský, bătrînul Karta cu fiul asasinat, şi în general toţi cei care aveau vreo legătură cu afacerea asta. Inspectorul simţea cum se rostogoleşte printre ei ca un ghem, încercînd zadarnic să înţeleagă rolul fiecăruia în situaţia ivită şi legăturile dintre ei.
— Ce-ai făcut la bătrînul Karta? întrebă inspectorul cu asprime.
— Am vizitat bolnavul, moşulică, răspunse Fróny batjocoritoare. Şi trebuie să-ţi atrag atenţia că-mi aţii drumul fără nici un drept! Ăsta-i atac prin surprindere şi, dacă aş începe să strig după ajutor, ai încurca-o rău!
Čadek o încleştă de-o mînă.
— Hai urlă! zise el mai calm. Acuma, dă-i drumul!
Fróny avu un rîset slab şi nu încercă să-şi tragă mîna.
Spuse foarte încet:
— Nu face pe nebunul, moşulică! Tot ce-i mult strică: şi urmărirea asta indiană. Tata se simte rău, foarte rău.
Poţi să te duci să vezi şi singur, dacă tot eşti aici.
— Te-a chemat la el?
— Nu. Mi-a venit mie aşa să mai trec pe la el. Uite că
acum trebuie să chibzuiesc bine cum îmi petrec serile.
Karel nu are totdeauna timp. Şi Fróny oftă.
— Doctorul Chrudimský?
— Mda.
Čadek avea reaua presimţire că Fróny făcuse vizita de seară prin aceste locuri şi din alte motive, dar nu izbuti prin nici o metodă să pătrundă în miezul tainei ei. O
trase spre el ca s-o vadă mai bine la faţă, cu un gest care făcea să dispară dintr-o dată masca amicală de pînă
acum. Dar Fróny se ţinea tare. Totuşi Čadek nu regretă
ieşirea lui violentă prin care arăta că rămăseseră
adversari pentru că Fróny îşi făcea mendrele în spatele lui.
Prin întuneric ghici pe faţa ei două sentimente amestecate — şaptezeci la sută o spaimă vibrantă şi treizeci, încăpăţînarea ei la pîndă, aproape copilărească.
Fróny, cum era şi firesc, nu putea să-şi ardă toate podurile în urma ei. Čadek credea în dragostea adevărată
pentru tînărul doctor Chrudimský, căruia fata îi zicea acum Karel; credea şi în transformarea sufletească
declanşată de această dragoste.
Totuşi însuşirea banilor lui Boček era o manifestare a
vieţii ei de odinioară şi poate că mai existau destule rezidii pe care trebuia să le rezolve şi nu se simţea prea bine jucînd dublul rol. Čadek avea impresia că îi înţelege cît de cît sufletul ciudat. Dealtfel, din păcate, el însuşi reprezenta o umbră a trecutului ei apropiat.
