Spre surprinderea inspectorului în camera lui ardea lumina, iar uimirea atinse culmea cînd intră înăuntru: doctorul Chrudimský dormea în fotoliu, într-o poziţie foarte incomodă, aşteptînd fără îndoială întoarcerea lui Čadek.
XII
SE LEGITIMASE PROPRIETĂRESEI, spunîndu-i că are de rezolvat cu inspectorul o problemă particulară, dar foarte importantă, şi proprietăreasa îi dăduse voie să
aştepte. Obosit de munca lui cotidiană şi de efortul suplimentar solicitat de cazul Frónyei, aţipise pînă la urmă, după ce telefonase de două ori la secţie.
Cînd se trezi Čadek, proprietăreasa dormea demult şi habar n-avea de ce se petrece.
— Ai puţină răbdare, zise Čadek, dau o fugă pînă jos, să opresc goana inutilă pe urmele dumitale. Pînă atunci trezeşte-te; ai aici puţin lichior.
Se întoarse repede; doctorul Chrudimský nu se atinsese de lichior, dar se spălase în baie cu multă apă rece pe faţă.
— Al dracului de neplăcut, se scuză el, nu mi-a trecut deloc prin minte că mă cauţi.
— Fróny te-a căutat prima, răspunse Čadek,
— Şi de ce? Ce vrea de la mine?
— E timpul să nu mai faci pe naivul cu mine, se posomorî Čadek. Fróny nu te mai poate căuta; e la arest.
Am continuat să te caut eu. La arest mai sînt locuri destule, se înţelege; chiar şi pentru dumneata.
— Pentru mine? Imposibil!
— Sînt cazuri, adăugă inspectorul, cînd pe om nu-l poate scăpa de necazuri nici un titlu academic, ba încă
pot să-i devină o povară. E cazul dumitale! Fróny stă la arest, ţi-am spus; bătrînul Karta în spital şi dumneata deocamdată aici?!
Doctorul Chrudimský îşi muşcă buzele.
— L-ai găsit?
— Închipuie-ţi că sînt un îndrăzneţ norocos! Fróny totuşi mi-a reproşat că aş fi orb, dar pe Karta l-am văzut foarte bine.
— Orb? replică tînărul doctor, clătinînd din cap. Iartă-mă, dar e purul adevăr.
Se ridică să ia pachetul de ţigări de pe masă şi luă cu furie şi cutia de chibrituri.
— Nu bănuieşti de ce te aştept aici, inspectare? îl întrebă Chrudimský cu o umbră de ironie.
— Îţi recomand mai multă modestie, spuse cu asprime Čadek. Cele puse la cale de dumneata cu Fróny nu mai sînt o taină. Nu ţi-e frică să te trezeşti într-o bună zi învinuit de moartea unui om?
— Mi-e mai frică de ce mi s-a întîmplat astăzi, pe înserate. Am fost atacat şi puţin împuşcat! Cred că a fost spărgătorul Boček.
Doctorul Chrudimský îşi suflecă mîneca de la haină, dezvelind batista pătată de sînge, cu care îşi legase la repezeală încheietura mîinii.
La pronunţarea numelui de Jirka, inspectorul Čadek înălţă brusc sprîncenele.
— Arată-mi, insistă el întunecat la faţă.
— Este obligatoriu? întrebă tînărul doctor cu nepăsare.
În calitate de medic, vă încredinţez că nu este decît o zgîrietură. S-a dezinfectat de la sine, fiindcă în viteza lui glontele mi-a ars pielea. Mai bine să mergem să-ţi arăt locul unde s-a înfipt glontele. Stă acolo şi acuma.
— Unde s-au petrecut toate astea?
— La locuinţa mea. Pe la opt seara. Nu era încă lumină
pe coridor. Vroiam să mă duc la Fróny, să văd rănitul.
Eram cu faţa spre uşă, gata s-o încui, şi am auzit un zgomot suspect. Spontan, m-am întors…
— Ai zărit agresorul?
— Da.
Ca tînăr celibatar, doctorul Chrudimský locuia într-o garsonieră dublă, la etajul doi al unei case moderne, pe o stradă centrală. Constructorul rezervase un spaţiu îngust pentru lift şi scară, care urca în spirală în jurul liftului.
Agresorul îl aşteptase la etajul superior şi, în timp ce doctorul stătea cu faţa la uşa garsonierei sale, agresorul coborîse pe palier, şi trecuse pe lîngă uşa liftului ca orice om care pleacă pe jos. Chrudimský putea să nu-l observe, şi în orice caz, nu avea de ce să i se pară
suspect. Totuşi se întorsese brusc, în ultima clipă. Şi-atunci, în penumbra coridorului, zărise un bărbat a cărui înălţime corespundea, după cum aprecia Čadek, cu înălţimea lui Jirka Boček. Bărbatul purta şapcă şi era îmbrăcat într-un costum de culoare închisă. Totul durase o secundă: bărbatul ridicase braţul, gest la care Chrudimský sărise în lături. Simultan, răsunase înfundat împuşcătura.
— Arma avea amortizor, spuse doctorul, dar putea să
tragă liniştit şi fără surdină; e atîta zgomot pe strada noastră, încît nimeni n-ar fi auzit. Uneori eşapamentele unei maşini fac mai mult zgomot decît un pistol.
— Hai, lasă astea, dădu Čadek din cap, cu nerăbdare.
