— Nu pot să-ţi spun acum, replică ea. Întîi, lasă-mă
liberă. Îl găsesc eu pe Jirka. N-o să-i mai facă nici un rău lui Karel. Dumneata singur n-o să reuşeşti să-l prinzi.
— Pe cine?
— Pe Jirka.
— Eşti nebună, Fróny!
— Nebun eşti dumneata! Ştiu eu ce ştiu. Asta te depăşeşte. Nu-i poţi veni de hac lui Jirka.
— Chrudimský este supravegheat de un detectiv, Fróny.
— Chiar de-ar fi zece diavoli, tot degeaba! Jirka e Satana!
— Şi de ce nu-mi spui ce ştii despre el?
— Pentru nimic în lume!
— Rămîi atunci la noi, pînă îţi vine mintea la cap!
Fróny îşi luă iarăşi atitudinea de femeie pierdută, îşi aplecă puţin capul pe umăr şi privirea fixă a lui Čadek nu mai avu nici un efect asupra ei.
— Eşti ca un flaşnetar orb, aşa că ar trebui să-ţi vină
mintea la cap, ţie, nu mie! Tot fraier rămîi, oricît ţi-ar scăpăra mintea!
— Nu te supraaprecia, fato, spuse Čadek dispreţuitor.
De ce crezi că Jirka ar fi în stare să-l omoare pe Chrudimský?
— Simplu, rîse forţat Fróny: fiindcă îşi închipuie că i-am destăinuit tot ce ştiu.
— Înseamnă că pentru Jirka eşti la fel de periculoasă
ca şi Chrudimský.
— Deloc.
Čadek se uită la ea foarte bănuitor, dar Fróny se înarmase cu un calm imperturbabil. Poate că totuşi doctorul Chrudimský avea dreptate cînd susţinea că
Fróny nu se va destăinui nimănui altcuiva în afară de el.
Čadek nu intenţiona s-o interogheze în legătură cu datele oferite de Chrudimský. I se părea că verificarea nu ar fi însemnat decît o inutilă repetare.
— Ei, ce?! se răsti ea deodată. Îmi dai drumul sau nu?
— Să mă mai gîndesc, răspunse el, apăsînd pe butonul de sonerie.
Fróny plecă cu paşi legănaţi, ispititori. Evident, încerca să mascheze o puternică frămîntare sufletească. Juca teatru şi inspectorul înţelese asta prea bine. Dorea să fie pusă în libertate, dorea fierbinte să fie afară. După
părerea ei, era foarte important pentru Chrudimský. Şi, oare, părerea ei să fi fost mai justă, decît părerea lui Čadek, mai puţin bine informat?
„Să mă mai gîndesc”, îşi repetă pentru sine, nu din teamă pentru Chrudimský, ci din dorinţa de a-l prinde pe Jirka Boček.
Intră în birou femeia de serviciu, cu termosul şi cu punga de cornuri. Pînă atunci aşteptase afară, obişnuită
să nu deranjeze. Făcu socoteala şi se întoarse să
continue curăţenia.
Stomacul lui Čadek primi recunoscător băutura caldă.
Se consumară îndată şi cornurile. Cu gura încă plină, inspectorul întinse mîna după telefon.
— Repede-te după glontele de la spital, ordonă el, strigînd în receptor.
Ferestrele se luminau matinal; Čadek stinse lampa de birou.
Uitîndu-se la ceas, văzu că îi rămînea jumătate de oră
pentru odihnă. Îşi scoase haina, îşi aruncă pantofii şi se trînti pe canapeaua uzată. Acoperit de mîntuială cu o pătură subţire, închise ochii şi căzu îndată într-un somn adînc,
XIII
PRIMUL OM CU CARE A AVUT Čadek de-a face în acea dimineaţă a fost doctorul primar Havlasa, condus de omul de ordine în biroul lui Čadek, cu observaţia că
domnul inspector tot trebuie să se scoale. Čadek se uită
