Termină-ţi misiunea Draboch! bolborosi el, înaintînd pe coridor, şi lui Draboch i se păru că îl aude cum scrîşneşte din dinţi.
Draboch sosi cu veşti remarcabile într-un timp record.
Ar fi fost o adevărată ruşine să nu dea de urma femeii speriate, zicea el. Femeia fusese atît de emoţionată la gară, încît casierul îşi aminti pînă şi localitatea pentru care luase biletul de drum. Şi nu numai atît. Draboch aflase cu viteza fulgerului că în acea localitate locuiesc nişte rude de-ale ei, undeva, nu departe de Praga.
— După ea! răsuflă uşurat Čadek. Pleci în excursie, Draboch; vara la ţară e minunat.
— Mulţumesc, spuse Draboch recunoscător, o să-mi iau şi plasa de fluturi.
Čadek se închise după aceea în biroul său şi luă o foaie dactilografiată. Gustarea de la ora zece fusese de fapt prînzul său, fiindcă observă cu dezolare că amiaza trecuse de mult. Căscă lung; se aşeză la biroul lui şi începu să citească textul cerut. Ochii i se îngustau, literele se învălmăşeau; îşi scutură capul ameţit, îşi mai veni în fire şi începu să citească atent.
Textul preciza locul de naştere al Frónyei, date din viaţa mamei ei… Čadek notă coincidenţa interesantă între domiciliul de la o anumită dată a lui Karta şi acela al spălătoresei Brabencová. Nu se putea preciza că mama Frónyei avusese relaţii intime cu tinichigiul Karta, dar inspectorul se mulţumi cu posibilitatea acestei situaţii.
Nu se gîndi să pornească în căutarea martorilor direcţi, hotărîndu-se să nu întreprindă nimic pînă la întoarcerea lui Draboch. Presupunea că Draboch nu se va întoarce
cu mîna goală. Întrebă însă de starea lui Karta şi de felul cum se manifesta Fróny. Nu intervenise nici o modificare în starea muribundului, iar purtarea fetei era normală.
Fróny îşi exprimase dorinţa de a mai discuta cu Čadek, dar pe el nu-l interesa deocamdată o nouă întrevedere.
Spitalul primi dispoziţia ca evoluţia pacientului Karta să
fie anunţata regulat la secţie, mai ales dacă bolnavul ar fi în stare să vorbească la un moment dat. În sfîrşit, inspectorul se întinse pe canapeaua străveche, să se odihnească puţin, şi căzu într-un somn tulburat de vise urîte.
Se trezi către seară, într-o stare de plîns; îl dureau toţi muşchii, îşi simţea capul greu şi gîndurile se succedau cu încetineală. Se învoiră cum putu, hotărîndu-se să
doarmă omeneşte noaptea, chiar dac-ar fi să treacă pe sub ferestrele casei Jirka Boček în persoană. Era tracasant că Draboch nu o găsise încă pe văduva lui Wang, deşi acţionase aşa cum trebuia. Wang-Li-Mušková era de negăsit; Draboch se întoarse necăjit la Praga, dar convins că ar aştepta-o zadarnic la alte trenuri, fiindcă
probabil văduva se răzgîndise în ultima clipă şi nu mai plecase în provincie.
— Afurisită femeie! Ducă-se! gesticula Čadek. S-o caute altcineva. Şi-aşa pentru mine nu mai are mare importanţă; nu prin ea pot ajunge la Boček.
După ce se răcori ocărînd, ordonă să-i fie adusă Fróny.
Cînd fata apăru, era palidă la faţă.
— Ce ştii despre sicriul de zinc, Fróny, şi despre văduva lui Wang? o întrebă brusc Čadek.
— Ştiu pe dracu! răspunse tăios Fróny.
— Taică-tău nu ţi-a spus nimic?
— Ce?
— Că ţi-a trimis bunicul pe lumea-ailaltă cu ajutorul revolverului şi că de teama pedepsei l-a închis într-un sicriu de zinc, în locul unui chinez?
— Ai înnebunit?! ţipă Fróny bănuitoare.
Čadek respira greu, gata să-şi iasă din fire.
— Eşti astăzi a doua femeie care mă face să-mi sară
ţandăra. Dar sînt sigur că dacă e cineva nebun aici, acela nu-s eu.
După întrebări şi aluzii obositoare, Fróny continua să
tăgăduiască, susţinînd mereu că nu ştie nimic de schimbarea cadavrelor. Declară însă că, într-adevăr, tatăl ei îl îngropase pe bătrîn într-o văgăună de pe maidan, fiindcă în privinţa asta nu mai putea ascunde nimic.
Adăugă îndată că totul fusese făcut pentru inducerea în eroare a tîlharului de Jirka; că dacă bunicul murise, era mort şi gata! Ea, Fróny, nu ştia nimic altceva şi nici nu auzise nimic, nimic!
— Bine, spuse Čadek aspru şi se apropie de fereastră, uitîndu-se în strada luminată.
Fróny tăcea. Aştepta răbdătoare. Cînd se întoarse de la fereastră, Čadek părea mai îmblînzit. Ca s-o vadă mai bine pe Fróny, aprinse lampa de birou şi potrivi abajurul.
— Dacă taică-tău nu scapă, Fróny?
Fróny ridică din umeri, fără să răspundă,
— I-ai ierta-o lui Jirka?
— Nu! spuse ea categoric. Pentru mine-i totuna, dacă
taică-meu rezistă sau nu; şi sentimentele mele pentru Jirka rămîn aceleaşi.
— Dacă ai vrea, ai putea să mi-l dai în primire pe Jirka, Fróny?
— Nu, cum îţi închipui dumneata, răspunse fără
şovăială Fróny, că aş putea să te scap eu de el, aşa, singură, fără ajutorul dumitale. Dacă ne înţelegem, poate vei fi mulţumit.
