— Vrei să-mi dai curaj mie, sau dumitale, Čadek?
întrebă posomorît doctorul Barák.
— Bineînţeles că dumneavoastră, spuse Čadek pe un ton domol, se pare că fiica doctorului primar mi-a dărîmat cu mîinile ei delicate tot edificiul; şi astfel se amînă momentul cînd am să-l aduc aici pe Jirka Boček cu eventualii complici. Totuşi am încă nevoie de toţi oamenii mei, dacă nu şi de mai mulţi…
— Ce semeni, culegi, spuse şeful. Iată rezultatele metodelor dumitale originale. Trebuie să ştii că ne-am gîndit: Pînă cînd vei acţiona după capul dumitale? Şi-acum ce ar fi de făcut?…
Čadek ştia că nu-i rămîne altceva de făcut decît să
aştepte. Nu îndrăznea să vorbească cu Fróny pînă cînd fata nu-şi va veni puţin în fire după lovitura primită. Nu se mira deloc că. Îşi păstrase calmul. În prezenţa domnişoarei Havlasova şi tot aşa de bine înţelegea cum se transformase acest calm în cea mai profundă
deznădejde, aşa cum i-o descrisese detectivul. Acum Fróny sta ferecată la locuinţa ei şi Čadek trimise iar după
un detectiv:
— S-ar putea să se gîndească la sinucidere, îi atrase Čadek atenţia; portăreasa să intre, deci, din cînd în cînd în odaia fetei; va găsi ea cîte un pretext. Să observe tot ce se întîmplă în apartament. Oricare portăreasă care se respectă are asemenea talente.
Astfel Čadek află că Fróny scrie şi rupe ce-a scris şi iar scrie, şi iar rupe… E plînsă şi tristă.
Čadek se repezi la doctorul Chrudimský: Deocamdată
oamenii poliţiei trebuiau să o lase în pace pe Fróny.
Čadek îşi zicea că dacă l-ar zări pe el, chiar de la o poştă
depărtare, Fróny s-ar înfuria. Trebuia să mai aştepte să
treacă măcar o zi.
Doctorul Chrudimský era pus în temă chiar de către logodnică. Luase o atitudine resemnată, filozofică!
— Trebuie să mă predau, ridică el din umeri; fiţi bun şi înţelegeţi că am motive personale să mă retrag. Am făcut tot ce-am putut.
— Recunosc, încuviinţă Čadek trist, este un rol prea delicat, din păcate.
Doctorul Chrudimský îl conduse pe Čadek pînă la uşă, mărturisindu-i că problema Frónyei încetase dintr-o dată
să mai existe pentru el şi că nimeni nu i-ar putea reproşa lipsa de cavalerism…
Čadek plecă oftînd. Cum se afla în spital, Čadek se
abătu pe la pavilionul unde era internat Karta.
— Tocmai voiam să trimitem după dumneavoastră, i se spuse acolo. Dacă promiteţi să nu obosiţi prea mult pacientul, puteţi să-l interogaţi.
Čadek se învioră. Promise că va fi atent, că va avea grijă
să se oprească la timp şi după cîteva clipe stătea lîngă
patul curat al lui Karta.
Pe faţa bolnavului se întipărise o suferinţă fără leac dar semăna cu cel dinainte mult mai bine. Era doar foarte slab şi palid. Se rezema pe şoldul sănătos şi avea ochii deschişi. Suferea probabil de mari dureri, dar le suporta într-o stare de prostraţie. În privirea lui citeai că nu-l mai interesa nimic. N-ar fi întors capul nici dacă în spatele lui s-ar fi prăvălii zidul. Primi sosirea lui Čadek cu o expresie indescifrabilă.
După spusele doctorului care îl trata, Karta nu manifestase nici un fel de emoţie sau surpriză cînd se trezise în mediul de spital. În creier nu mai licărea decît adevărul simplu, elementar; tot ce săvîrşise în taină, tot ce se petrecuse cu el se ştersese, aproape şi rezistenţa sau apărarea împotriva realităţii păreau un zadarnic efort.
Čadek înţelegea procesul din mintea lui, de aceea primele cuvinte fuseseră:
— Foarte bine, Karta. Te însănătoşeşti, după cîte văd.
Nu vreau nimic altceva decît să iscăleşti procesul-verbal.
Karta clipea des, de parcă vocea inspectorului l-ar fi călcat pe nervi.
— Poţi să vorbeşti puţin, Karta?
Medicul curant stătea la uşă, urmărind atent scena.
Karta ocupa singur o rezervă de două paturi, aşa cum ceruse Čadek, din dorinţa ca bolnavul să primească o îngrijire optimă.
— Da, spuse bolnavul slăbit, cu vădit efort.
— Ai noroc. Viaţa ta a atîrnat de un fir de păr.
— Ştiu.
În felul în care pronunţase cuvintele se simţea resemnarea în faţa sorţii. Čadek se gîndea că acest om nu va minţi. Îşi alese cu grijă întrebările: să fie simple şi substanţiale în conţinut, fără să trădeze cît se ştia şi cît nu se ştia.
— Cînd ne-am despărţit, într-o noapte. Karta, tu te-ai întors acasă şi, ajutat de amantă, ai scurtat suferinţa tatălui tău. Te-a ajutat cu mîna ei Alžbeta Mušková, sau i-ai spus, după faptă, că…
