Convorbirea noastră e amicală, nu ordon nimic. Doar, aşa, poate o ameninţare atîtica. Şi Čadek îşi însoţi cuvintele cu gestul glumeţ.
— Ce adică? Ce ameninţare?
— Să-mi spui cinstit tot ce vei afla despre Jirka sau ce ştii deja. Asta-i condiţia de bază a amiciţiei noastre.
— Pînă acum nu ştiu absolut nimic, jur pe Sfînta Fecioară!
— Bine, bine, te cred, dar n-o să te slăbim din ochi, să-ţi intre bine în cap! Cu primul prilej o să ni-l torni pe Jirka, fără subterfugii!
Čadek i se adresă atît de categoric, convins că pînă
acum a dăscălit-o suficient pe Fróny.
Fróny tăcu. Şi probabil i se umeziseră ochii de emoţie şi furie comprimată, fiindcă întoarse capul.
— Dacă te dibuiam cumva că joci necinstit, Fróny, continuă el calm, o să-ţi luăm banii rămaşi, iar pentru cei cheltuiţi vei face un mic drum pînă la puşcărie. Eu pot să te laud, cu anumite rezerve, pentru ideea de a folosi aceşti bani în lupta pentru o existenţă cinstită.
Sper că înţelegi cum stau lucrurile. Închid ochii şi ştiu de ce. Baţi palma cu mine, Fróny?
Fata îi întinse şovăitor mîna, dar i-o întinse. Cedarea ei la un asemenea pact era dictat de existenţa doctorului Chrudimský. Čadek ştia asta atît de bine, de parcă i-ar fi văzut scrisă în frunte parafa medicului.
— Cumpără-ţi o cutiuţă vorbitoare, să mai afli şi tu ce se întîmplă pe lume, adăugă inspectorul, şi dacă te-ai grăbit să-ţi comanzi maşinuţa, ducă-se pe pustii!…lasă-te mai bine păgubaşă! Bagă de seamă: îmbracă-te modest, nici un lux inutil! Urmează cursurile cu seriozitate! Eu o să te urmăresc de la distanţă, şi dacă n-o să-mi placă
ceva, o să intervin, poţi fi sigură. Şi, încă ceva, Fróny: în ziua cînd n-o să te mai tutuiesc, tu însăţi o să-mi ceri ce-ţi cer eu acum.
Şi Čadek plecă cu gîndul de a renunţa la prezenţa detectivului din preajma Frónyei, bazîndu-se pe impresia lăsată de convorbirea avută, pe factorul psihologic… în ziua aceea toate merseseră strună. Mulţumit, inspectorul se hotărî să-l caute şi pe doctorul Chrudimský. Îşi permise un intermezzo la un restaurant. Medicii-legişti lucrau probabil cu zel. Čadek spera să poată citi procesele-verbale cînd se va întoarce la secţie.
Pe doctorul Chrudimský îl prinse în clipa în care se pregătea de vizită, aşa că nu-l putu reţine prea mult. Îi spuse că fusese găsit cadavrul lui Karta şi-l informă
asupra vizitei la Fróny.
— Nu forţaţi lucrurile, îl îndemnă tînărul doctor; o nouă
convorbire cu Fróny face parte din programul vizitelor mele medicale. Fata este unul din pacienţii mei importanţi.
— Cît se poate de just, aprobă Čadek, mai ales din punctul de vedere al medicului. Se vede că nu sînteţi un profesionist oarecare.
Doctorul Chrudimský făcu un gest nedefinit.
— Sînt şi mici contradicţii, spuse el, pe care trebuie să
le rezolv. E vorba de logodnica mea. Este fiica medicului primar. Chiar ieri am discutat împreună data nunţii. Nu cred că s-ar putea face în secret, iar căsătoria mea ar azvîrli-o iarăşi pe Fróny în clocotul iadului.
Čadek se scărpină în cap.
— Te ameninţă însurătoarea, doctore? Pe curînd?
— Foarte curînd. Am pretextat eu cînd una, cînd alta, şi nu fiindcă mi-ar displace să mă însor, dimpotrivă…
Dar, bineînţeles, adevăratul motiv ezit să-l împărtăşesc logodnicei mele sau părinţilor ei.
Nu era nevoie să-i dea prea multe explicaţii lui Čadek, dar acesta se cam mira că doctorul îşi lua acum mult mai în serios rolul său faţă ce cazul Fróny. Înţelese, însă, cînd doctorul continuă:
— Pe cuvîntul meu, inspectore, cînd eşti în compania Frónyei, trebuie să-ţi reaminteşti mereu motivul care te aduce la ea. Altfel, te expui să uiţi cu uşurinţă.
— Eu nu, spuse Čadek, eu nu pot să-mi uit rolul pentru nimic în lume.
— Depinde, fără îndoială, de atitudinea ei sufletească
faţă de dumneata, sau faţă de mine. Fróny e gingaşă şi cinstită în fond, spun asta fără nici o exagerare. Îmi pare rău de încrederea ei în mine…
— Vom vedea, vom vedea… şi Čadek clătină din cap.
— Gîndiţi-vă, am ajuns să-i strîng mîna pe sub masă!
— Dragostea face minuni, adăugă Čadek, fără alte comentarii.
— Ea a interpretat gestul în felul ei, şi tocmai asta regret. Tot ce simt pentru ea este o nemărginită
compasiune şi dorinţa de a o ajuta.
Doctorul Chrudimský se uită cu sinceritate la Čadek, care se întristase.
— Eu nu aş pleda pentru un asemenea sentiment, doctore; nu aş exagera atît de mult. Ar fi fost mult mai bine dacă se îndrăgostea de mine. La un moment dat ai să-ţi pierzi controlul şi ai s-o săruţi, iar ghinionul ăsta o să-l ai fără discuţie!
Doctorul Chrudimský izbucni în rîs, îi mulţumi celibatarului cu experienţă, care-l punea în gardă, şi se despărţi de el, asigurîndu-l că va fi foarte atent la evoluţia relaţiilor sale puţin obişnuite cu Fróny. Cît despre inspector, pantofii săi numărul patruzeci şi cinci îl conduseră direct la secţie.
— În sfîrşit ai apărut! îl primi şeful, rîzînd amuzat.
