Dresorul, un om solid, abia reuşi să stăpînească
animalele aţîţate. Čadek se uită atent jur-împrejur, să
reţină bine locul; apoi se îndepărtară amîndoi.
— Sper că nu trebuie să asist în continuare, zise însoţitorul prost dispus.
— M-ar bucura sincer să mă despart de dumneata definitiv, spuse Čadek, glumind amical. Nu eşti un tovarăş prea vesel! Dar nu pleca încă; şi nu da drumul cîinilor. Mă întorc într-o oră.
Apoi se îndreptă grăbit spre oraş, să solicite ajutorul amploiaţilor comunali. Calculase bine timpul. În mai
puţin de o oră intra pe maidan o camionetă însemnată cu cruce neagră. Odată cu Čadek, coborîră din ea, pe lîngă
şofer alţi doi bărbaţi. Se opriră la o sută de metri de locul unde cîinii manifestaseră un interes deosebit.
— Cîte pregătiri, mormăi însoţitorul, cînd grupul lui Čadek se apropie de el. Şi pînă la urmă o să daţi de un şobolan mort.
— În cel mai rău caz, oamenii se vor întoarce înapoi, răspunse Čadek simplu.
Cîinii începură să latre îngrozitor şi însoţitorul fu nevoit să-i stăpînească la oarecare distanţă. Čadek şi cei doi bărbaţi dispărură în vale. Oamenii luaseră cu ei lopeţi şi tîrnăcoape.
— Aici, le arătă Čadek, şi cu grijă!
Stătea în picioare, foarte concentrat; în aparenţă părea liniştit, dar era stăpînit de emoţie.
Nu săpară mai mult de cinci minute.
— Ia, uitaţi-vă, spuse unul dintre bărbaţi.
Un colţ al tîrnăcopului agăţase o bucată de pînză
murdară. Omul trase cu grijă de pînza care fusese cîndva albă; un capăt al ei se ţinea tare în pămînt.
Čadek se apropie. În groapă nu se vedea încă nimic. La fund, groapa avea o culoare mai întunecată, pămîntul era mai ud şi foarte moale.
— Luaţi lopeţile, ordonă Čadek, şi îndepărtaţi pămîntul cu atenţie. Pînza asta o fi fost o faţă de masă, sau ce?
Čadek îşi roti privirile: Nu se vedea nimeni străin prin apropiere.
— Hai, îi îndemnă el pe săpători, daţi bătaie, băieţi!
Lopata, mînuită cu grijă, se lovi de un obstacol. Nu putea fi o piatră, fiindcă obstacolul nu era tare. Îl ocoliră, curăţind pămîntul pe margini: în presupusa faţă de masă
era înfăşurat ceva lung.
— Uitaţi-vă! exclamă înăbuşit unul dintre bărbaţi. Aici e o mînă… N-am vrut… Cred că l-am… dar e deja…
— Nu-i nimic, îl linişti Čadek.
Peste puţin, însoţitorul îl văzu pe inspector reapărînd şi pornind spre el Apoi, cînd ajunse lîngă el, îl auzi:
— Poţi să pleci cu cîinii ăştia grozavi, am găsit ce căutam. Dă-le fiecăruia cîte o bucată de zahăr!
— Ai găsit cadavrul?
— Da; cadavrul hoţului Karta, înfăşurat într-un cearşaf. Statură mică, exact ca a lui; dar, din păcate, a intrat în descompunere; destul de neplăcut pentru medicul legist. Iartă-mă, sînt grăbit.
Inspectorul Čadek sculă în picioare toată secţia cu
noutatea adusă. Le demonstrase tuturor că procedeul lui fusese bun. Şeful de secţie, Barák, îi răspunse la telefon cu evidentă enervare:
— Nu ţi-am spus şi eu de la bun început că trebuie să
acorzi cazului toată atenţia, Čadek? Nu ţi-am spus?!
— Da, răspunse Čadek glacial, dar trebuie să formaţi, cît se poate de repede, o comisie, domnule doctor. Maşina pentru transportul mortului o am aici.
Acum era datoria altora să se grăbească. Čadek se sui lîngă şofer şi discută liniştit cu el, interesîndu-se de familie şi cum o duce cu viaţa.
VI
— PROCESUL-VERBAL ÎL SCRIU şi-l iscălesc chiar azi, îi spuse inspectorul doctorului Barák, care sosise cu celelalte oficialităţi într-un automobil mare. Acum m-aş
duce să-i fac o vizită Frónyei.
— Faci totul cu o viteză de neînchipuit, se miră şeful.
— Fac şi eu ce pot, răspunse Čadek cu un gest nedefinit.
