Aparatul poliţienesc era în alertă. Detectivii, Draboch şi Pobožný, nu mai puteau satisface şi alte misiuni, erau cu totul la dispoziţia lui Čadek. În sectorul cinci, cîinii nu avuseseră nici un succes în ziua aceea. În cursul zilei, mama Klouzanda trecuse pe la registratură să ceară
daune pentru geamul spart. Comisia de anchetă o reţinuse pînă spre seară, aşa că nu mai avusese cînd să
se odihnească. Fróny dormise într-un hotel ieftin.
Čadek cină în oraş, apoi să duse să se culce. Dis-de-dimineaţă era iar în picioare, vioi ca păstrăvul în apă.
— Mergem pe teren, îl chemă el pe însoţitor.
Munciră din greu, pînă la prînz. Čadek începuse să dea impresia unui încăpăţînat fără leac. La prînz trecură pe la mama Klouzanda. Cîrciumăreasa nu gătea niciodată
pentru prînz, nu îndrăzni însă să refuze comanda inspectorului şi pregăti o mîncare mizerabilă la gust.
Însoţitorul îşi aruncă porţia la cîini, dar nici ei nu se atinseră de ea. Iar Čadek, în loc de masă de prînz, o descusu pe mama Klouzanda.
Întîmplarea din ajun o speriase cu adevărat. În ceea ce o privea pe Fróny, matroana susţinea că îi lăsase ei banii în păstrare. Pentru moment, inspectorul trebuia să
înghită minciuna; după amiază sosise o notă, din care reieşea că pe Fróny o căutase la hotel un bărbat. După
descriere, Čadek înţelese uşor că era vorba de chelnerul Jindra.
„E clar, gîndi Čadek, Jindra s-a dus s-o certe pe Fróny pentru faptul că îşi ţinuse banii la stăpîna lui. Cîrciuma fusese percheziţionată imediat după raportul de dimineaţă… Las’ să vedem ce are de spus fata…”
Čadek nu credea că Fróny ar fi putut economisi ceva.
Cheltuia cu nechibzuinţă pînă la ultimul ban cîştigat cu trupul ei. Nu plătise nici pînă astăzi chiria acolo unde locuise înainte de spitalizare. Bineînţeles că nu a mai dat pe la vechea ei casă.
Jindra fusese nevoit să o aştepte la hotel. După
informaţiile lui Draboch, Fróny alergase toată după-amiaza după o nouă locuinţă. În cele din urmă, găsi ce căuta şi plăti un acont. Draboch se vînturase pe acolo după plecarea ei, lamentîndu-se că i-a scăpat ocazia printre degete, că şi lui i-ar fi convenit apartamentul, că îi plăcuse teribil. De fapt nici nu exagera prea mult; locuinţa era frumos aranjată, dar şi destul de scumpă.
Čadek primi acest raport în dimineaţa următoare, cînd se pregătea pentru o nouă expediţie la periferie.
— Ei, comedie! exclamă el. Trebuie să o vizităm neîntîrziat pe Fróny.
Ascultă cu satisfacţie cum Fróny, cu o seară mai înainte, petrecuse aproape două ore într-un restaurant bun, însoţită de un domn zvelt şi elegant. Era vorba de doctorul Chrudimský, căruia i se vorbise de bătrînul Karta… Draboch predă chitanţa pentru două sute de grame de vin, pe care fusese nevoit să-l consume la o masă vecină. Auzise că Fróny vorbea cu doctorul şi despre cursurile pentru infirmiere. Doctorul se purtase foarte amabil.
— Un om de aur! îl lăudă Čadek, care nu se mai supără
prea rău că brigada pusă în urmărirea lui Jirka Boček nu obţinuse pînă acum nici cei mai mic succes.
Draboch propuse să schimbe obiectivul cu Pobožný, ca să nu trezească bănuielile domnişoarei Fróny. Čadek aprobă.
Şeful de secţie urmărea toate noutăţile. Începuse să-l pasioneze. Îi promise lui Čadek că Pobožný va fi schimbat alternativ, pentru derutare, cu încă un detectiv, bineînţeles cu nici unul dintre cei pe care Fróny să-i mai fi întîlnit. Pînă acum, socotind timpul de la ieşirea din spital, ducea o viaţă cuminte. „Dacă doctorul Chrudimský nu şi-ar mai îndeplini rolul cît va fi necesar, Fróny s-ar arunca din nou în mocirla din care cu greu ieşise”, îşi zicea Čadek.
În dimineaţa aceea, însoţitorul ducea preocupat de curea trei cîini de mărimi şi înfăţişări diferite, mereu gata-gata să se încaiere între ei.
— Cu ceilalţi nici un hoeus-pocus de-al dumitale nu mai avea vreo şansă, îi explica el lui Čadek; derbedeii s-au obişnuit şi cred că terenul ăsta e loc de joacă pentru ei. Să încercăm şi cu ăştia.
Corciturile mici, prea puţin dresate, începură să se comporte cu totul altfel decît dulăii de rasă. Întîi de toate, manifestau o curiozitate vie pentru orice cratiţă veche, mirosind-o pe toate părţile, ca pînă la urmă să ridice piciorul dinapoi chiar peste ea. Cu boturile în pămînt, potăile adulmecau întruna, manifestîndu-şi dorinţa să
caute tot mai departe. Speriară caprele ce păşteau ici-colo şi scurmară cu energie un morman de cenuşă de se stîrni un nor înecăcios. Unul din ei muşca tot timpul ciufuri de iarbă.
— Buni elevi! îi lăudă Čadek interesat. Să înălţăm slavă
cerului că n-au luat-o încă la sănătoasa!
Unul dintre cîini reuşi să scoată un ciolan dintr-o uriaşă grămadă de gunoi. Se culcă pe el, mîrîind la ceilalţi, începu să-l roadă şi nimeni nu-l mai putu urni de
lîngă prada lui. Îl lăsară în plata Domnului şi o luară în direcţia văii năpădite de ierburi, acolo unde terenul cobora puţin şi vedeai nişte gropi, în care puteai sări foarte uşor. Pe marginile lor proeminente se prinsese verdeaţa, dar înăuntru lucea argila gălbui-maronie.
Aici, cei doi cîini se opriră, apoi aţîţaţi începură să
alerge de jur-împrejur cu boturile în pămînt. În sfîrşit porniră în salturi pînă în vale şi dispărură. Čadek şi însoţitorul Ie auzeau lătratul puternic şi furios, dar cum îl ajunseră din urmă cîinii tăcură. Amîndoi scurmau exci-taţi într-o groapă adîncă poate de un metru şi jumătate.
Čadek coborî încă puţin şi însoţitorul îl urmă.
— Simt ei ceva, spuse însoţitorul.
— Lasă-i să sape, răspunse Čadek şi veni mai aproape, urmat de dresor.
Cîinii se înverşunau într-o groapă adîncă, se cufundau în ea pe jumătate, apoi săreau afară şi îşi scuturau cu strănuturi comice botul plin de argila umedă, ca să se arunce iarăşi neliniştiţi în groapă.
Čadek ceru însoţitorului să îndepărteze cîinii, cînd i se păru că interesul patrupedelor nu scade.
— Un loc foarte potrivit, adăugă el. Să încercăm să
săpăm singuri, mai temeinic.
