— Un raţionament pot emite imediat. Să zicem că
Boček îşi păstra într-adevăr cîştigurile lui atît de cinstite la mama Klouzanda. Nimeni nu ar fi putut să-i impute ei ceva: declara banii drept propriul ei venit şi gata. Doar în situaţia de acum am interogat-o. Întrebarea este dacă
este, ori nu, amestecată în treaba asta şi Fróny.
— Crezi că ieri a vizitat-o pe marna Klouzanda numai ca să scoată bani pentru Jirka?
— Asta e o idee! M-am gîndit şi eu. Dar de ce, pe urmă, a mai pătruns el acolo prin infracţiune?
— Ţi-am mai spus o dată, Čadek, poate că nu a fost el.
— Numai Jirka Boček are curajul să ameninţe cu revolverul, domnule doctor, sau un alt delicvent a cărui afacere reprezintă o lovitură atît de grozavă, încît merită
să se apere cu focuri de pistol. Dar nu cunosc un astfel de domn X şi, în orice caz, îmi pare foarte puţin verosimil. Ce lucru de mare importanţă ar fi căutat altcineva la mama Klouzanda? Ştim doar cine e; viaţa şi activitatea ei sînt bine cunoscute. Un răufăcător obişnuit, care-şi pregăteşte o scară furată cine ştie de unde, un om care să ştie bine rostul casei, nu poate fi decît unul din iubitele noastre cunoştinţe. Şi după cîte îi ştiu pe acei
tipi, nici unul n-ar merge înarmat la o asemenea ispravă, mai ales cînd există eventualitatea să-l prind eu asupra faptului; iar în acest caz, oricum ar renunţa şi s-ar preda.
Singur Boček s-ar fi apărat cu atîta înverşunare. A mai sărit şi pe fereastră! Etajul nu este prea înalt, totuşi este un etaj; putea foarte bine să-şi rupă gîtul sau picioarele.
Totuşi a riscat, gîndiţi-vă.
— Atunci, eşti convins că ai suficiente dovezi spre a crede că a fost Jirka Boček în persoană?
— Nu vi le-am descris? Şi acum ascultaţi ce-i mai important. Pot să jur că pînă ieri seara Fróny nu s-a întîlnit cu Jirka. Am fost foarte atent la toate mişcările ei, ca un diavol gelos. I-a făcut o vizită bătrînului Karta; asta-i tot ce ar putea avea vreo legătură cu cazul nostru.
Şi atunci, cum a făcut Boček ca s-o trimită după bani?
— Nu aştepta de la mine vreun răspuns, se eschivă
doctorul Barák.
— Fróny este destul de nesăbuită ca să fie în stare să
fure banii lui Jirka, reflectă Čadek, obosit. Mama Klouzanda cunoştea relaţiile dintre ei şi, deci, avea încredere în Fróny.
— Dar spuneai că Fróny a luat-o pe un drum mai onorabil?!
— Da, însă în felul ei. Vrea să se facă infirmieră. Şi asta costă parale; apoi din ceva trebuie să trăiască, nu? Şi dacă nu mai vrea să se prostitueze? Ştia de banii lui Jirka. Dar Jirka are şi el nevoie de bani; de aceea a venit în toiul nopţii să şi-i ia. A întîrziat însă; banii erau duşi.
— Poţi să-ţi verifici teoria?
— O să încerc. Cu Fróny direct, se înţelege; nici nu e nevoie să avertizăm băncile, dîndu-le descrierea fetei.
Fróny nu are nici un sfanţ al ei, dar o să fie nevoită să
facă ceva cumpărături, să-şi închirieze o locuinţă şi aşa
mai departe. O să cadă singură în capcană şi atunci o s-o sucesc cum vreau eu.
— Bine, Čadek, dar, dacă i-a luat pentru Boček?
— Nu are nici importanţă, domnule doctor; Jirka o s-o caute oricum. Sper că îmi daţi un om care să-i urmărească toate mişcările, nu?
— Fii cu grijă.
— M-am mai liniştit, oftă uşurat Čadek, repezindu-se la mîncarea sosită între timp. Mă gîndesc la Boček, că de acum înainte, după trădarea lui Karta, nu mai are încredere în nimeni. Asta l-a şi făcut să nu intre pe uşă la mama Klouzanda. A pătruns pe furiş În camera ei şi aştepta să apară şi ea sus. N-a avut suficientă răbdare şi s-a apucat să răscolească singur prin casă; chiar în momentul cînd l-am surprins. De aceea, s-ar putea să nu ştie nici astăzi că banii i-au fost suflaţi, dacă, într-adevăr, Fróny i-a făcut figura asta. O să mai cercetez o dată pe la mama Klouzanda… Şi acolo avem nevoie de un detectiv.
— Bine, se resemnă Barák.
— Trimiteţi-l acolo pe Pobožný, îl sfătui Čadek. Să
zicem mîine. Acolo întîmplările sînt încă proaspete. Boček o să ezite să recidiveze. Draboch ar putea s-o fileze pe Fróny. Amîndoi sînt băieţi isteţi şi mă pot bizui pe ei.
Čadek vorbea cu gura plină. Iar eu, după ce mă odihnesc puţin, mă voi ocupa în continuare de rămăşiţele pămînteşti ale lui Karta. Astăzi cîinii pot adulmeca şi fără
mine.
După ultima îmbucătură, Čadek se muie brusc. Nu ştia ce să facă, să se ducă la el acasă, sau să se întindă pe canapeaua din biroul său. Ademenit însă de un somn mai dulce, se hotărî pînă la urmă să plece acasă.
— Sper să nu mă aştepte nici o ilustrată, spuse el, despărţindu-se de şeful său, ultima m-a scos din sărite!
Acasă se învioră cu o baie fierbinte şi un duş rece şi apoi dormi dus pînă seara. De cum se întunecă, era iarăşi la secţie. Şeful, din nou de serviciu, îi înşelă
speranţele nemărturisite. Nici urmă de tîlharul care a tras în becul de la mama Klouzanda.
— Ne-a jucat pe degete, oftă Čadek.
Nu putea reproşa nimănui nimic, doar sie însuşi.
