— Am vorbit cu tatăl lui, spuse îngîndurată Fróny, azi dimineaţă.
— Cu tat-su?
— Cu tatăl, rectifică Fróny.
— Şi ce-ai căutat tu acolo?
— Un doctor de la spital m-a rugat să fac asta. — Fróny vorbea cu nepăsare. — I-am promis că o să încerc să-l conving pe bătrînul Karta să se lase dus la spital, dar cred că am încercat de pomană; e încăpăţînat ca un catîr; filantropia nu-şi are aci rostul.
— Ce? nu se dumeri mama Klouzanda.
— Spuneam de filantropie, răspunse Fróny, scurt. Hai, dă-mi odată carnetele şi nu-ţi mai face vînt cu ele.
Fróny luă cele trei carnete de depuneri, înregistrate pe nume diferite şi, fără să le privească, le îndesă în geantă.
— Ai luat ceva din ele, mamă? întrebă ea.
— Doamne păzeşte! Nu-mi trebuie mie aşa ceva.
— Ştii bine că Jirka te-ar snopi în bătaie pentru una ca asta, adăugă Fróny.
Se ridică şi îşi netezi rochia înflorată, cu o mişcare uşoară, de parcă s-ar fi temut să nu fi luat ceva din atmosfera dubioasă a odăii.
— Ce, ai şi plecat, Fróny? Nu stai să bei o cafeluţă?
— Nu, spuse Fróny, mulţumesc. Dă foc la vederile alea şi ai face bine să uiţi totul. Inspectorul Čadek e pe-aproape.
— Nici n-apuci tu să ieşi bine, că ăla se şi înfiinţează
aici.
— Spune-i că am avut la dumneata zălog un inel. Ăsta, i-l arătă Fróny. — Cînd a vorbit cu mine la spital, nu-l aveam pe deget. Mi-ai împrumutat pe el o sută de coroane, ţine minte! Nu te lăsa prea mult întrebată, că nare dreptul.
Čadek o văzu pe Fróny plecînd, dar o lăsă în pace şi nu o urmări. Cobora seara, periferia cădea în umbră, deasupra oraşului trecea un abur albăstrui, de vară.
Fróny dispăru iute, fără să se uite nici la dreapta, nici la stînga. Čadek se ridică, se întinse, dezmorţindu-şi braţele, şi se urni cu paşi domoli, Nici nu-i trecea prin cap s-o sperie pe mama Klouzanda. Vizita la ea o amîna pe mai tîrziu. Cînd se va înnopta, ca să nu fie prea bătătoare la ochi. Se ştia bine că îl atrăgeau locurile. Şi aşa, ca-ntr-o doară, o să poată întreba şi de Fróny, dar nu trebuia s-o stîrnească pe fată împotriva lui, cu urmăriri evidente. Fróny nu-l putea suferi pe Čadek, şi totuşi era într-un fel aliata lui în duelul cu Boček — cel puţin aşa i se părea inspectorului. Cu timpul poate că o să-i cîştige chiar încrederea…
Era aproape unsprezece cînd ajunse la Klouzanda. Unii dintre clienţi nu mai călcau prin cîrciumă din cauza vizitelor lui frecvente, şi asta însemna pagubă pentru local. Cîrciuma nu era plină şi inspectorul se instală
comod. Comandă, ca un client vechi ce era, specialitatea
casei, chifteluţele din carne de cal, şi se sili să mănînce o jumătate de chiftea.
Deverul maxim al negoţului se realiza de obicei pe la trei noaptea, cînd îşi dădeau aici întîlnire prostituatele şi alte specimene. Mama Klouzanda spera ca pînă atunci Čadek să fie dus demult din preajmă, ceea ce nici nu era departe de intenţiile lui. Numai că, pe neaşteptate, lucrurile se petrecură mai precipitat decît îşi imaginase.
Inspectorul Čadek aştepta momentul propice. Vorbi puţin cu clienţii despre Boček şi ei îşi închipuiră că vrea să-i tragă de limbă; apoi se ivi şi prilejul s-o întrebe pe mama Klouzanda cum i se păruse Fróny. Mama Klouzanda îi răspunse cu indiferenţă că ajunsese cucoană mare şi că acuma cîrciuma nu mai era de ea.
— Mereu trăgea aici, îi dădea inima ghes — povestea femeia cu glasul ei răguşit, căruia se străduia să-i imprime o nuanţă de duioşie — chiar şi cînd bătea cele mai luxoase baruri şi cafenele. Acuma însă, i-au băgat în cap altă modă. Dacă n-ar fi vrut să-şi ia înapoi inelul, n-ar fi venit aici nici azi, nici mîine.
După ce mama Klouzanda termină vorba, apucă iute un pahar, vrînd să plece, dar Čadek o prinse amical de fustă şi o întrebă ce-i cu inelul acela.
Cîrciumăreasa cea grasă repetă exact lecţia învăţată de la Fróny. Apoi, mai puţin binevoitoare, descrise şi inelul.
Čadek îi replică, zîmbind, că minte de îngheaţă apele.
— Cu mine trebuie să fii foarte atentă, i se adresă el, glumeţ; eu, de exemplu, nu te-aş crede că barza aduce pruncii pe lume, nici dacă mi te-ai jura în genunchi.
— Ce, parcă-i vorba de prunci? se miră prefăcut mama Klouzanda, sprijinindu-şi cu amîndoi pumnii şoldurile revărsate.
— Bineînţeles. Nu-i vorba nici de prunci, nici de barză; dar cînd am ridicat-o pe Fróny avea inelul pe deget. Ştiu
precis, fiindcă m-a lovit cu el peste nas. Aşa că, nu văd cum puteai să-l fi lăsat zălog la dumneata.
— O fi fost altul, răspunse mama Klouzanda; şovăind.
— Puţin probabil. Fróny nu are două la fel. Eşti atît de amabilă să discutăm despre asta între patru ochi? Poate îţi faci puţin timp.
Cîrciumăreasa îngălbeni puţin.
— De ce nu?
— Atunci, hai! Sigur că Jindra îşi va servi, între timp, clienţii, spre deplina lor mulţumire. Numai de n-ar mai plesni atîta cu bucata lui de cîrpă, sau ăsta~i semnalul pentru bucătărie?
Mama Klouzanda nu putea să-l ducă în altă parte pe inspectorul Čadek decît în odaia unde o poftise pe Fróny.
Acum urca scările cît mai încet, de parcă s-ar fi căţărat pe faţada unui zgîrie-nori, şi îşi ticluia ce va avea de spus inspectorului. Čadek n-o zorea deloc; era încredinţat că
cu cît Klouzanda se va gîndi mai mult la ce ar trebui să
