— Fróny! pocni din palme uimită mama Klouzanda. Tu eşti? Vino la pieptul meu!
— Lasă, lasă, răspunse Fróny moale, pe alt ton decît cel prin care îl înfruntase pe Čadek. N-am putea merge puţin sus? Aici e un praf!
— Vai de mine, cum să nu se poată? Hai, dragă! Dar ce-i cu tine, de ţii nasul pe sus?
— Nu ţin nasul pe sus, replică Fróny plictisită. Am obosit şi am griji pînă peste cap!
Apoi, urcă treptele tocite, cu atîta eleganţă, încît mama Klouzanda nu-şi venea în fire. Jindra, pe care Fróny nici nu-l băgase în seamă, se uita în urma lor cu gura căscată. Înainte de intrarea în spital, de cîte ori venea în vizită la mama Klouzanda, gluma ei preferată era să-l plesnească la spate pe Jindra, exclamînd că e de mirare cum de nu se înţeapă.
— Stai jos, Fróny, zise mama Klouzanda. Hai, spune ce te-aduce pe-aici. Ştii noutăţile, nu?
Fróny încuviinţă din cap, uitîndu-se jur împrejur: odaia mamei Klouzanda era aranjată grosolan de ţipător.
— Nu-ţi prea place aici, Fróny, observă bănuitoare cîrciumăreasa ciupită de vărsat, gîfîind încă după urcatul scărilor.
— Ce contează? răspunse Fróny domol. Totul e să-ţi placă dumitale.
Dacă mama Klouzanda ar fi simţit cîtuşi de puţină
afectare în vorbele fetei, ar fi luat-o în primire cu un val de înjurături.
Dar din tonul ei răzbătea altceva, o convingere sufletească pe care mama Klouzanda nu era în stare să o priceapă în esenţă, chiar dacă instinctul ei de femeie simţea oarecum adevărul.
— Fróny, cu tine s-a întîmplat ceva! oftă cîrciumăreasa, mirată.
— Exact, aprobă Fróny. Nu te mira, mamă! Încă n-am împlinit douăzeci de ani, aşa că mai am destul timp să
mă regăsesc. Un lucru îţi pot spune, că nu mai vreau să
mă îmbolnăvesc.
— Ei, parcă cine vrea! Niţică atenţie! Da’ de boale nu scapi niciodată.
— Greşeşti. În viitoarea mea meserie o să pot lua cel mult pojar sau tifos.
Mama Klouzanda iar pocni din palme.
— Cum adică, să iei pojar?! Asta-i bună!
Fróny îşi scoase cu un gest distins mănuşa lungă.
— Să nu mai vorbim despre asta, mamă. Avem planuri minunate.
— Cine?
— Noi doi.
— Tu şi cu Jirka?
Fróny încuviinţă fără să şovăie şi continuă repede:
— Jirka trebuie să se ascundă, înţelegi.
— Cum să nu.
— Sînt unica persoană care ştie ceva de el. — Şi Fróny se uită spre uşă, şoptind înăbuşit: — Inspectorul Čadek îl paşte ca pe nu ştiu ce grozăvie. Mi-a aţinut calea cînd veneam încoace.
— Şi ai venit la mine pentru Jirka?
— Jirka m-a trimis.
— De ce?
— Pentru carnetele de depuneri. Trebuie să mi le dai mie.
Cîrciumăreasa clipi din pleoapele umflate.
— Ţi le dau, aprobă ea fără şovăire, îmi pare bine că
scap de ele. Jirka mi-a lăsat şi nişte ilustrate gata scrise pentru inspectorul Čadek. Mai am două. Ia-le şi pe-astea.
Vreau să mă descotorosesc de povestea asta.
— Ilustratele nu mai trebuiesc, spuse Fróny rece. Arde-le.
Mama Klouzanda se sculă greoi şi făcu un salt de ploşniţă fugărită, către dulap.
— Şi mai bine! Cine ştie dacă n-o să pice Čadek pe-aici, cît de curînd, cu vreo percheziţie. Omul ăsta e-n stare de orice. Ce, parcă merită Karta atîta tevatură! Turnătorul nu merită altceva decît moartea morţilor, bestia dracului!
