de asta, cineva trebuie s-o urmărească pe Fróny, cînd va ieşi din spital.
— Şi dumneata ce-o să faci?
— Legătura, răspunse Čadek, fără să ezite.
— Exclus, clătină din cap Barák, încheind discuţia.
Cînd, dezamăgit, ajunse acasă, Čadek găsi pe masă
corespondenţa — o ilustrată, reprezentînd palatul Hradčany. Se uită la ea cu o presimţire rea, fiindcă era a doua de acest gen pe care o primea în cei aproape cincizeci de ani ai săi. Prima i-o expediase de curînd Jirka Boček.
„Salutări cordiale, citi inspectorul, l-aţi găsit pe Karta?
Dacă nu, sînteţi nişte caraghioşi. Cum de se împacă, sărmanul să aştepte atîta o înmormîntare onorabilă?
J.B.”
Čadek n-avea nevoie de calităţi speciale de grafolog ca să-şi dea seama că autorul ambelor ilustrate era acelaşi.
IV
INSPECTORUL RENUNŢĂ să-şi scoată pălăria din cap şi se întoarse grăbit la secţie. Şeful, doctorul Barák, se pregătea de plecare.
— Am în sfîrşit o dovadă, spuse Čadek şi îi puse sub ochi ilustrata.
Doctorul Barák o citi cu mare atenţie, apoi i-o înapoie.
— Hm, cercetaţi singuri mai întîi. O să ai la dispoziţie încă un detectiv numai în cazul cînd ar fi absolut necesar.
Čadek nu-şi putea îngădui să piardă nici o clipă.
Bineînţeles că în primul rînd îl interesa ştampila poştei.
Descoperi şi cutia poştală în care fusese aruncată
ilustrata, dar nimic în plus. Omul trimisese ilustrata de undeva departe de sectorul cinci.
Jirka Boček era un delicvent înrăit; ucisese şi dispăruse. Čadek se temea să nu îndure situaţia ruşinoasă de a găsi trupul lui Karta numai după
indicaţiile rîndurilor scrise de criminal.
Aşa ceva nu trebuie să se întîmple! Inspectorul Čadek începuse să privească acest caz ca pe o problemă pur personală.
Pentru ascunderea cadavrului, locul cel mai nimerit părea să fie periferia sectorului cinci. Într-o noapte întunecoasă se puteau îngropa acolo şi zece cadavre.
Procedeul prin care Karta fusese trimis pe lumea cealaltă
cădea deocamdată pe planul doi. Inspectorul Čadek se abătu iarăşi pe la şeful său. De data aceasta doctorul Barák arătă mai multă înţelegere.
— Cîini poliţişti? Bine. O să primeşti şi un însoţitor. Şi, în rest, fii fără grijă, Boček a fost pus în urmărire.
— Deocamdată fără rezultate, replică inspectorul nerăbdător.
Ticălosul era avantajat; trecuseră atîtea zile fără să se fi depistat vreo urmă. La cîrciuma mamei Klouzanda nimeni nu ştia nimic despre el. Tatăl lui Karta primise încă două vizite ale inspectorului Čadek, continua să se plîngă amarnic că este părăsit; îşi ţinea în mîini capul bandajat, iar mustăţile cărunte şi îngălbenite i se întin-deau acum pînă la urechi.
— Tu l-ai închis, îi şuiera glasul printre prosoapele murdare, recunoaşte!
— Ne pare rău ca n-a fost aşa, răspunse Čadek. Fiului tău i s-a în tîmplat ceva mult mai grav.
— Ce! De s-ar întoarce odată! Într-o bună zi vecina o să
se sature şi o să mă lase baltă, şi o să mor ca un nenorocit.
Čadek nu se apropia de el, oprit de duhoarea groaznică, încinsă, convingătoare în privinţa grijii pe care i-o purta femeia din vecini.
— O să te trimit la spital, omule. Acolo o să fii îngrijit cum trebuie!
— Nu vreau! Daţi-mi pace cu spitalul!
— Feciorul nu ţi se mai întoarce. E mort.
Bătrînul nu se lăsa impresionat. Ştirea îl surprinse puţin, fiindcă nu răspunse imediat, iar Čadek nu putea să-i desluşească expresia feţei.
— Ia, nu mai spune baliverne! De unde să i se tragă
moartea?!
— De la Jirka Boček, care a vrut aşa.
