Pielea îi strălucea, albă şi curată, năsucul obraznic îi accentua farmecul.
— Ia te uită! îl întîmpină ea pe Čadek, făcînd ochii mari, îndată ce inspectorul se profilă în cadrul uşii.
Exagerase destul doctorul Chrudimský, vorbind despre delicateţea fetei.
— Şi eu care credeam, Fróny, că o să trebuiască să-ţi zic „sărut-mîinile”, zîmbi Čadek. Mi s-a spus că te-ai schimbat.
— Stai aşa, bunicule, rîse ea batjocoritor. Pentru dumneata sînt şi rămîn tot aia. Ai venit să-mi scoţi viermii din nas?
Čadek aruncă o privire furişă pe tăbliţa neagră de deasupra capului ei. Nouăsprezece ani! La nouăsprezece ani ai ei, Fróny trecuse prin mai multe grozăvii decît o sută de femei într-o viaţă întreagă.
— Tot mai eşti supărată pe mine, Fróny?
— Da de unde! răspunse obraznic fata. Cu piciorul ăla în burtă, sîntem chit.
— Am auzit că vrei să te faci infirmieră.
— Îhî!
— Şi de ce ai să te ocupi?
— De cuie turtite şi lemne sucite, moşulică, dacă vrei să le ştii pe toate, în detaliu.
— În ce…?
— În…
— Şi n-ai putea vorbi şi cu mine aşa cum discuţi cu noii tăi prieteni? Mă refer la vulgaritate, Fróny.
Fróny tresări, plesni pledul cu palmele şi se întoarse cu faţa la perete. Čadek făcu vreo cîţiva paşi şi se aşeză pe marginea patului.
— Ascultă, Fróny. Doar nu-ţi închipui că sînt mai rău decît doctorul Chrudimský. Amîndoi te întîmpinăm cu braţele deschise pe drumul cel bun.
— Ce, pentru asta ai venit?! întrebă ea furioasă.
— Nu, pentru Jirka, Fróny. De-abia a ieşit din puşcărie, ştii…
— De la mine ar fi ieşit şi mai repede, dacă se arăta.
— N-a dat nici un semn de viaţă?
— Nu.
— Şi mi-ai spune dacă te-ar căuta?
Fróny îl privi drept în ochi.
— De ce? Iar a făcut-o boacănă?
— Chiar aşa, încuviinţă Čadek.
— S-a cam grăbit, spuse cu asprime Fróny.
— Nu-ţi place că e omul faptelor?
— Acum patru ani de-asta m-am îndrăgostit de el.
Čadek socotise bine. Acum patru ani, cînd îl încinseseră pe Boček, Fróny avea cincisprezece ani. Fata fusese internată într-o casă de corecţie, pentru scurtă
vreme. Acolo o învăţaseră puţină croitorie de damă, apoi trecuse oficial în grija unui tutore, dar fata luase drumul cafenelelor, de bine ce era păzită.
— Şi acum, Fróny?
— L-am luat de la inimă. Din partea mea poate să
omoare şi un arhiepiscop!
Čadek îşi îndreptă spatele.
— Văd că pot să fiu sincer cu tine, Fróny. E de la sine înţeles că n-ai fi ajuns la ceva bun cu Jirka. ÎI căutăm.
Bănuim că a făcut un rău cuiva care poate l-a turnat.
— Cum îl cheamă pe tip?
— Pe omul acela? Karta.
— Aha… — şi Fróny clătină din cap, îngîndurată.
